Categories: Curiozități

Top 15 superstiţii legate de nuntă: ce trebuie să facă mirii pentru o căsnicie fericită

Naşterea, nunta şi moartea sunt cele trei mari capitole din viaţă care mereu au avut o însemnătate deosebită. Miturile, obiceiurile şi superstiţiile legate de aceste evenimente s-au perpetuat vreme de secole, chiar dacă unele au fost adaptate vremurilor

Scopul căsătoriei, dincolo de a avea un partener de viaţă şi de a avea urmaşi legitimi, a fost încă din Antichitate, de a păstra avearea şi de a o înmulţi. “Tot cam acesta a fost şi este scopul căsătoriei la grecii cei vechi, la romani, precum şi la alte naţiuni din vechime cât şi în timpul de faţă”, scrie în studiul istorico-etnografic comparativ “Nunta la români” (1995), de S. Fl. Marin.

În volumul Credinţe şi superstiţii ale poporului român”, mituri culese de Artur Gorovei de la etnografi din toate colţurile ţării şi publicate în 1915, găsim o sumedenie de obiceiuri populare legate de nuntă. Multe din acele superstiţii s-au păstrat până astăzi, fără a li se mai cunoaşte semnificaţia. Altele au fost adaptate epocii moderne.

De exemplu, alaiul de nuntă nu mai este dus de care cu boi, ci cu limuzina. Însă, s-a păstrat aruncatul boabelor de grâu deasupra mirilor pentru a avea căsnicie îmbelşugată. Călcatul mirilor pe picioare în biserică, este un obicei vechi de secole. Se crede şi acum că mirele sau mireasa care reuşeşte să-l calce pe celălalt va fi stâlpul familiei.

Conform superstiţiilor populare, fata de măritat trebuia să evite să facă anumite lucruri ca să nu rămână fată bătrână. Dar erau şi semne care prevesteau o nuntă.

15 superstiţii populare legate de nuntă:

1. În biserică, la cununie, când mirii sunt îngenunchiaţi, mirele să-şi pună sub genunchi o parte din rochia miresei. În credinţa populară înseamnă că bărbatul va stăpâni femeia toată viaţa

2. Când vin mirii de la nuntă se aruncă peste ei grâu curat, apoi, când se dezbracă de hainele de cununie, să le aşeze peste jug. Astfel se vor trage unul pe altul toată viaţa, ca boii în jug

3. Cel care pleacă la drum şi ia mâncare la pachet şi la întoarcere mai are merinde, să nu o mănânce fetele ori flăcăii că li se va întoarce nunta de la biserică

4. Când cineva mănâncă din oală îi va ploua la nuntă. În Bucovina se crede că ploaia în ziua nunţii înseamnă că mireasa va plânge mult în timpul căsniciei

5. Când ajunge mirele la casa miresei, aceasta trebuie să se uite din casă la el printr-un inel, ţinând un ochi închis. Aşa nu o s-o doară ochii la bătrâneţe

6. Când ia mirele zestrea miresei din casa părintească, mireasa trebuie să pună în ladă o păpuşă, ca mirele să fie mut şi ascultător ca păpuşa

7. Când pleacă trăsurile cu nunta din curtea miresei, cel cu trăsura în care se suie mireasa, în momentul în care ea pune piciorul să urce, trebuie mişcată trăsura din loc. Aşa, tânăra soţie va face lesne copii

8. Dacă mireasa trage piciorul după ea la “Isaiia dănţuieşte”, într-un an se vor mărita toate fetele care îi vin la nuntă

9. Când se cunună, fetele trebui să aibă asupra lor bani, o oglindă şi miere de albine, iar când i se citeşte pasajul din Apostol (“iar muierea să se teamă de bărbat”), mireasa să-l calce pe mire de două ori pe picior şi bărbatul se va teme de muiere

10. Mireasa gătită de nuntă să fie aşezată pe o pernă moale ca apoi, viaţa conjugală să îi fie bună

11. După cununie, mirele şi mireasa trebuie să mănânce un ou ca să fie  totdeauna împreună cu gândul  şi fapta

12. Când se scarpină vita de casă, e semn fata sau flăcăul care locuieşte acolo se va mărita sau se va însura

13. Nu e bine să dai cu mătura peste picioare că nu te mai măriţi. Se mătură norocul şi se dă la gunoi

14. Fata de măritat pune o potcoavă în foc şi o lasă acolo până îşi găseşte alesul, altfel nu se maimărită

15. Femeia care se gâdilă la atingere, e semn că va lua soţ tânăr

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago