Top 10 locuri de vizitat in Norvegia

Deşi destul de aproape de noi, europa de nord pare un tărâm exotic, unde ajungi din întâmplare. Paradisul de aici pare mereu condiţionat de contiţiile climatice vitrege, însă locurile stau un pic diferit. Atracţiile turistice şi frumuseţile naturii sunt cu adevărat copleşitoare. Am ales o mică selecţie a ceea ce aţi putea vedea în una din aceste ţări nordice: Norvegia.

1. Parcul Vigeland, Oslo


Unul dintre locurile pe care trebuie neaparat sa le vizitati in Oslo este Parcul Vigeland. Este un parc unic care cuprinde peste 200 de sculpturi si 600 de figuri diferite din fier, granit, bronz sau otel toate acestea reprezentand modele in dimensiunea lor reala. Sunt proiectate si create de Gustav Vigeland fara ajutorul unor elevi sau ucenici. Prima sculptura creata a fost fantana construita in 1907. Aceasta este o creatie artistica deosebita, cu un mesaj uman care trebuie neaparat vazuta.

2. Preikestolen


Ati incercat vreodata sa mergeti pe marginea unei stanci si apoi sa priviti apa limpede precum cristalul? Daca nu, incercati la Preikestolen in Norvegia. Este o stanca inalta de 600 de metri ce se inalta deasupra fiordului Lyse situat in apropiere de Stavanger, Norvegia. Acel loc uimitor va va lua respiratia si nu toata lumea va putea sta in picioare pe marginea asa-numitei „Pulpit Rock”. Privelistea de acolo este uimitoare mai ales cand vremea este insorita.

3. Palatul Regal, Oslo


Palatul Regal este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Oslo si o emblema a istoriei Norvegiei din anul 1814. Palatul Regal este locul de unde se conduce activitatea de zi cu zi a monarhiei si unde traieste familia regala. Superba cladire este inconjurata de un parc uimitor – Slottsparken. Aveti sansa unica de a vedea schimbarea garzii, care este cu adevarat impresionanta.

4. Catedrala Nidaros, Trondheim


Aceasta catedrala uimitoare, construita intre anii 1070 – 1300, este cel mai valoros monument gotic din Norvegia si a fost cel mai important loc de pelerinaj crestin din nordul Europei in Evul Mediu. Exteriorul este bogat decorat cu statui ce reprezinta personaje biblice, episcopi locali si regi. In catedrala este o lumina difuza suficienta pentru a admira superbele vitralii, in special fereastra decorata cu un trandafir. Asezarea este absolut uimitoare, plina de energie spirituala si care trebuie neaparat vizitata.

5. Capul Nord


Capul Nord este cel mai nordic punct al continentului european. Aceste este, cu siguranta unul dintre acele locuri care ofera unele dintre cele mai frumoase peisaje. Cand norii ajung la ocean si il ating cu magia lor, iar soarele la miezul noptii abia se zareste, acesta este unul dintre cele mai speciale locuri de pe pamant. Nu trebuie sa mergeti mai departe deoarece sunteti la capatul lumii si puteti ramane acolo pentru totdeauna. Aventura nu va fi completa pana cand nu vizitati satele de pescuit din zona.

6. Biserica Urnes Stave


Aceasta biserica unica din lemn este situata intr-o zona pitoreasca in apropierea coastei, in fiordul Sogn. A fost construita in secolele XII-XIII si este un exemplu remarcabil de arhitectura traditionala scandinava din lemn. Biserica combina elemente de arta celtica, traditii ale vikingilor si structuri spatiale in stil romanic. Urnes Stave este un monument istoric semnificativ si remarcabil in Norvegia, care merita vizitat.

7. Holmenkollbakken


Holmenkollbakken este o zona faimoasa pentru sarituri cu schiurile, pe un deal, in Holmenkollen, Oslo. Saritura cu schiurile este una dintre atractiile de top in Norvegia. Complexul include zona de sarituri, un muzeu dedicat ski-ului, cateva magazine cu suveniruri si un simulator de ski. Daca aveti de gand sa vizitati Oslo, nu ratati Holmenkollbakken!

8. Geirangerfjord


Geirangerfjord este un loc ceresc – o combinatie de varfuri muntoase maiestuoase acoperite cu zapada, cascade salbatice si inconjurate de multa verdealta. Exista multe activitati si experiente disponibile pentru turisti aici indiferent de anotimp. Puteti inchiria biciclete, caiace si barci, puteti alege sa pescuiti in raurile cu somon sau in fiorduri, sa faceti trasee sau sa explorati unele dintre fermele de-a lungul fiordurilor, cu o puternica semnificatie culturala. Geirangerfjord este cunoscut sub numele de „bijuteria fiordurilor norvegiene”.

9. Fortareata Oscarsborg


Fortareata Oscarsborg este situata pe doua insulite mici in fiordul Oslo si a fost un teritoriu militar pana in 2003, cand a fost transformata intr-un loc ideal pentru localnici si turisti. Aceasta importanta cetate veche este un loc ideal pentru familii si pentru cei interesati de cultura, istorie si natura. Exista o multime de activitati pentru toata lumea – un safari prin tunelurile de sub cetate, pescuit de crab si bai de soare. Este un loc care imbina istorie, aventura si frumusete.

10. Parcul National Femundsmarka


Parcul National Femundsmarka este una dintre cele mai mari zone naturale bine conservate din sudul Scandinaviei. Este un loc nealterat, care ofera conditii excelente pentru canotaj si pescuit, precum si peisaje incantatoare. A fost selectat in primele trei locuri pentru drumetii din Norvegia. Este intr-adevar unul dintre locurile pe care nu ar trebui sa le ratati. Aceasta destinatie are o multime de surprize pentru voi!

PUBLICIATE

Maria Stefan

View Comments

  • De mult vreau sa merg prin Norvegia, care e cea mai buna perioada de vizitat?

    • Pentru a vedea norvegia cel mai bine este sa mergi vara, din mai in octombrie. Dar pentru aurora boreala e bine sa faci un city break undeva in perioada de iarna.

Recent Posts

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

2 minute ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

10 minute ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

o zi ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

2 săptămâni ago