V-ați gândit vreodată cum ar fi să mergeți pe urmele actorilor preferați sau să vă pierdeți preț de câteva ore sau zile în decorul din filmele celebre? Fie că sunteți cinefili sau doar iubitori de călătorii, o experiență într-unul dintre cele mai emblematice locuri din cinematografie cu siguranță nu vă va lăsa indiferent. De la studiouri de filmare la străzile care au surprins desfășurarea principalelor acțiuni, toate vă vor ajuta să intrați în atmosfera marilor pelicule. Dar hai să vedem care este topul celor mai importante puncte de reper din cinematografie?

1 New York, New York

Deși cei mai mulți v-ați gândit cu siguranță la Hollywood, New York-ul este prima destinație pe harta unui tur global al cinematografiei. Cu aproape 1000 de pelicule în portofoliu, orașul de pe Coasta de Est a SUA poate fi considerat pe drept cuvânt cel mai mare platou de filmare din lume, străzile metropolei americane servind drept decor de cinema pentru multe producții renumite precum: What Happened on Twenty-third Street, New York City (1901), Breakfast at Tiffany’s (1961), The Godfather (1972) sau Godzilla (1998).

Așa că, ajunși aici, luați feribotul Staten Island pentru a naviga pe lângă Statuia Libertății, asemenea Barbarei Streisand în FunnyGirl, și pășiți pe străzile Micii Italii a lui De Niro. Evitați-l pe King Kong, agățat de Empire State Building, apoi priviți în vitrinele Tiffany & Co (intersecția 5th Avenue cu 58th Street) în drumul spre centru, unde s-a film West Side Story (West 109th Street), film în care Natalie Wood și Richard Beymer jucau rolul unor îndrăgostiți născuți sub o stea norocoasă, și încheiați-vă traseul la Cotton Club, în Harlem.

2 Hollywood, California

Puteți merge la propriu pe urmele marilor actori, la Graumanʼs Chinese Theatre. Interiorul este bogat decorat în stil oriental, acesta fiind cel mai elegant loc în care puteți viziona un film. Vizitați Shrine Auditorium, patria Oscarurilor și călcați ca o vedetă pe covorul roșu. De asemenea, cei de la www.cinespia.org vă propun tururi ghidate ale caselor marilor actori și ale studiourilor de film, unde vă puteți fotografia în ipostaze celebre. Și dacă tot sunteți la Hollywood nu uitați de Hollywood Cemetery, Rudolph Valentino și mulți alți actori ai primilor ani ai cinematografului sunt îngropați aici. O dată pe săptămână, în timpul verii, cimitirul se transformă într-un cinematograf în aer liber. Luați o pătură și un coș de picnic pentru o seară unică.

3 Monument Valley, Arizona/Utah, SUA

Imaginați-vă un cowboy mergând pe un cal cu lasoul prins în șa prin deșert și apoi priviți fotografia următoare.

Nu-i așa că ne-am gândit la același loc? Acel deșert, pe care toți îl avem în minte, nu este altul decât Monument Valley, decorul ideal al celor mai multe filme western. Astăzi, valea face parte din rezervația indienilor Navajo, însă, în anii 1920 și 1930, era locul preferat al regizorului John Ford care a realizat aici nenumărate westernuri, primul fiind Diligența, în 1939. Unul dintre cele mai bune puncte de plecare pentru a explora zona este Goulding’s Trading Post Museum situat în vestul rezervației. Fondatorul acestuia, John Goulding, fiind cel care l-a convins pe John Ford să filmeze în Monument Valley.Terasele de stâncă, pantele abrupte, canioanele și defileele capătă nuanțe de roz și de portocaliu la răsărit și amurg, oferind privitorului o imagine surprinzătoare.

Dar regiunea nu este cunoscută publicului doar pentru cowboy și indieni ci și pentru celebru „beep beep” din Wile E. Coyote and the Road Runner, îndrăgitele și amuzantele personaje animate din seria Looney Tunes de la Warner Bros. Înarmați cu răbdare și cu un aparat de fotografiat profesionist puteți surprinde în plină acțiune cele două animale ce fac parte din fauna rezervației, asta dacă veți putea ține pasul cu o pasăre ce poate alerga cu până la 32 de km/oră. Și pentru că tot suntem la capitolul alergat nu vă uitați încălțămintea sport acasă. Urmând drumul US 163 fugiți până la Mexican Hat, unde se găsește indicatorul care marchează exact locul în care Forrest Gump își încheia maratonul de-a lungul Statelor Unite.

4 Mumbai/Bombay, India

Deși publicul occidental este obișnuit cu peliculele americane, India deține în prezent cea mai mare industrie cinematografică din lume în ceea ce privește producția de filme, aproximativ 2000 de filme artistice lansate în fiecare an. Districtul Jubu din Mumbai este centrul industriei cinematografice bollywoodiene, care produce peste 400 de filme anual. Formula magică a filmelor este o combinație siropoasă de dans, muzică și melodramă. Multe companii oferă tururi ale marilor studiouri, precum RK, S.J. sau Filmistan, astfel încât veți vedea Bollywoodul în acțiune.

5 Tokyo, Japonia

Luați exemplul lui Bill Murray și Scarlett Johannson (Rătăciți printre cuvinte) și savurați panorama asupra orașului Tokyo din Park Hyatt Hotel. Cinați la restaurantul Gonpachi, asemenea Umei Thurman, în Kill Bill. Retrăiți aventura lui Sean Connery din Trăiești doar de două ori, la sediul organizației SPECTRE (New Otani Inn). Orașul însă este foarte aglomerat iar metrourile sunt renumite pentru „împingători”, așă că noi vă recomandăm să luați un taxi. Park Hyatt se află în Nishi Shinjuku Shinjuku-ku. Gonpachi este în Nishi-Azabu, iar New Otani, la 1-6-2 Osaki, Shinagawa-ku.

6 Queenstown, Noua Zeelandă

Chiar dacă multe elemente grafice au fost adăugate computerizat în post-producție, trilogia Stăpânul Inelelor, câștigătoare de Oscar, a făcut din Queenstown și Noua Zeelandă o destinație care nu poate fi ratată de pasionații de film. Așa că mergeți cu Frodo (Elijah Wood), Gandalf (Ian McKellen) și Saruman (Christopher Lee) în călătoria lor prin Pământul de Mijloc. Urcați pe dealurile Matamata pentru a descoperi Hobbiton sau vizitați lacul Wakatipu, unde locuia Galadriel (Cate Blanchett). Iar dacă vă încumetați încercați o excursie în sinistrul regat Mordor, pe muntele Ruapehu din Parcul National Tongariro. Vă puteți încheia călătoria în Alpii Sudici – Misty Mountains, acolo unde Golum a ținut inelul ascuns vreme de 500 de ani.

Trebuie spus că există chiar și siteuri și agenții specializate (precum www.lordoftheringstour.co.nz) care organizează circuite ce pornesc din Queenstown sau Wanaka și care vă oferă posibilitatea de a reconstitui diverse scene din film cu ajutorul unei costumații adecvate.

7 Roma, Italia

Urmați-l pe eroul din Codul lui Da Vinci, de Dan Brown, în timp ce descoperă vechile mistere din Piața Spaniei, la Fontana di Trevi, Castel Santʼ angelo și San Pietro. Aceste locuri apar și în filmul clasic al lui Federico Fellini, Roma, prcum și în Vacanță la Roma, cu Gregory Peck și Audrey Hepburn.

8 Paris, Franța

Capitala Franței nu este doar un loc al îndrăgostiților ci și al celor pentru care marea dragoste este cinematografia. Jean-Paul Belmondo a hoinărit prin barurile din St. Germain și pe Champs Elysées în Cu sufletul la gură, care a lansat Noul Val al anilor 1960. Nicole Kidman și Ewan McGregor s-au îndrăgostit la Moulin Rouge. În Montmartre, veți rămâne la fel de impresionați de biserică, precum Audrey Tautou în Amélie.

9 Praga, Republica Cehă

Ploaia picură de pe statui în filmul Yentl, cu Barbara Streisand, iar Tom Hulce (Mozart) străbate Praga, în Amadeus. Însă Praga rămâne în memoria publicului mai ales pentru filmele de acțiune; Wesley Snipes urmărește vampiri prin orașul vechi în Blade II, iar Tom Cruise privește o mașină explodând de pe podul Carol, în Misiune Imposibilă. Însă în acest oraș puteți încerca și altfel de senzații. Așa că după atâta acțiune nu uitați să vă delectați cu o halbă de bere.

10 Londra, Marea Britanie

Nu putea să lipsească din topul decorurilor de film Londra, orașul care i-a surprins în atât de multe pelicule pe Sherlock Holmes sau pe Jack the Ripper (Spintecătorul). Totuși nu este cazul să vă speriați, mai degrabă luați masa cu Renée Zellweger la Tate Modern, ca în Jurnalul lui Bridget Jones sau traversați fluviul spre St. Bartholomew-the-Great, Smithfield, unde se ruga John Fiennes (în Shakespeare îndrăgostit). Plimbați-vă pe străzile din Notthing Hill, unde Julia Roberts și Hugh Grant au descoperit adevărata iubire. Fanii lui Harry Potter vor dori să viziteze casa reptilelor, de la grădina zoologică, și peronul 9¾ (în realitate peronul 4) de la King Cross Station.