Prioritate națională și europeană în cultura română, primul teatru din România și sud-estul Europei, Teatrul Vechi Mihai Eminescu a fost construit între anii 1814-1817 în stil baroc vienez. Copia fidelă la scară redusă a Burgtheater-ului din Viena, acest spațiu al culturii este inaugurat la 05 octombrie 1817 de către familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria până la moartea sa, în 1835) şi Carolina-Augusta de Bavaria. Alte premiere absolute: pe scena teatrului a fost montată prima dată opereta Crai Nou și este prima clădire din Europa iluminată artificial, cu lămpi pe acetilenă.
Sub influenţa marilor culturi europene, continentul fiind prezent prin numeroase trupe de teatru şi muzicale alcătuite din actori şi protagonişti profesionişti, se derulează în mod constant întreţinerea ideii de a se ridica o clădire menită să găzduiască montări dramatice şi muzicale. Edificiul teatral a servit cultivării limbii române fiindcă, înainte de 1918, dar mai ales după 1918, sunt prezente trupe şi societăţi dramatice venite de peste tot, din provinciile locuite de români.
Ansamblul elementelor artistice se păstrează intacte până astăzi şi mărturiseşte prioritatea clădirii, prima de acest gen din spaţiul culturii române actuale, în vreme ce vechile clădiri şi scene improvizate din Sibiu, Oradea, Arad s-au modificat radical ori au alt sediu. Teatrul Vechi din Oraviţa nu s-a modificat de la inaugurarea sa, nici la exterior şi nici în organizarea interioară a spaţiilor. Farmecul baroc al Teatrului Vechi din Oraviţa îl conferă decoraţiunile din sala de spectacole şi ansamblul de artă aplicată, butaforia, consacrând argumentele şi replica argumentelor privind un monument de istorie culturală realizat în stilul barocului vienez.
Toate concluziile converg spre originalitatea reprezentărilor şi dezvoltă impresia puternică pe care Burgtheater-ul din Oraviţa o impune din 1817 şi până astăzi. Turneele marilor trupe din fostul imperiu sau din punctele cardinale continentale au adus spiritul Europei pe scena Teatrului Vechi.
Trupele româneşti, începând cu acelea din România Vechiului Regat, au consolidat orgoliul şi conştiinţa naţională autohtonă. Dramaturgia europeană şi universală, dramaturgia românească îşi află o largă reprezentare în repertoriile acestor trupe, teatrul de la Oraviţa depăşindu-şi cu mult nuanţa desţelenitoare a oricărei astfel de instituţii într-o geografie zonală. Trupele profesioniste sau acelea ale diletanţilor au întreţinut gustul pentru arta spectacolului, montările şi spectatorii lor au anticipat inter-relaţionări axiologice restaurând de fiecare dată, cu fiecare generaţie, regula continuităţilor.
Turneul organizat pe itinerarul ardeleano-bănăţean, început la Braşov şi încheiat la Oraviţa, de Societatea Dramatică a Artiştilor Superiori din Bucureşti, condusă de Mihail Pascaly la finele lui august 1868, reprezintă evenimentul care-l aduce pe Eminescu, sufleor și secretar al directorului Pascaly, în Banatul Montan şi pe scena de la Oraviţa. Un alt eveniment la fel de impunător este concertul extraordinar al marelui compozitor George Enescu, prietenul profesorului și componistului Karl Kanz din Oravița, susținut la data de 05 noiembrie 1931 acompaniat fiind de N. Caravia.
Instituţia are denumirea oficială de Orawitzaer Burgtheater, în intervalul 1817- 1918, Teatrul Comunal, între 1919-1938, Teatrul Orăşenesc Oraviţa, între 1939-1956. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri 1369 din 1957, clădirea este integrată listei naţionale a monumentelor de istorie, artă şi arhitectură cu denumirea oficială de Teatrul Vechi Mihai Eminescu din 1957, (cod LMI – CS-II-m-A-11154). Din anul 2012 dobândeşte oficializarea denumirii de Centrul Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu.
