de Remus Florian | din România
În satul Viscri, aflat în patrimonial UNESCO, este interzisă circulația cu autoturismele din data de 15 mai 2023. Turiștii care vor să viziteze satul Viscri, unde Regele Charles deține o proprietate, o pot face doar pe jos. Mașinile sunt lăsate în parcarea de la... de Remus Florian | din România
Casa din Viscri a Regelui Charles a fost redeschisă pentru turiști începând cu 1 aprilie 2023. Aceasta va găzdui două noi expoziții speciale: „Cos pentru o cauză” a asociației Semne Cusute cea de obiecte ceramice „Învelitoarea istorică – Paradigma restaurării”. Anul... de Maria Stefan | noutăți
București, 24 august: Doi fotografi români, Rareș Beșliu și Adrian Năsturică, au lansat „Dor de Viscri” – primul album fotografic despre Viscri, ilustrat prin 86 de imagini unice, însoțite de povestea satului, scrisă în trei limbi (română, germană, engleză).... de Maria Stefan | Descoperă locuri, pe la noi, România pitorească
Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti peisaje rustice superbe, asemeni celor din Elveţia sau Franţa. Le avem şi noi! Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.Am pregătit mai jos, o listă cu şase dintre cele mai frumoase sate din... de Maria Stefan | Descoperă locuri, România pitorească
Dacă ți-a dat peste cap planurile din această vară sau n-ai reușit să îți iei concediu sau vrei să te bucuri de câteva zile de relaxare în această toamnă, însă nu știi unde să mergi, îți propunem cinci locuri din Romania, adică aproape de casa, în care poți profita...