Cercetarea a fost coordonată de Turi King, geneticianul cunoscut pentru identificarea rămășițelor regelui Richard al III-lea în 2012. Materialul analizat — ajuns în colecția unui militar aliat ca „suvenir de război” — a devenit acum cheia unui portret medical ce completează datele fragmentare păstrate în arhivele germane. În registrele medicale descoperite în 2010 la Landberg, penitenciarul unde Hitler a fost închis în 1923, medicii notau deja prezența criptorhidiei drepte, un simptom compatibil cu tabloul sindromului Kallmann.

Documentarul prezintă, în paralel, analiza ADN, evoluția sexuală a dictatorului, posibilii săi strămoși și modul în care biologia se intersectează cu radicalizarea politică și cu mitul personal cultivat de Hitler însuși. Turi King subliniază însă un element esențial: genetica nu absolvă și nu explică atrocitățile comise. „Dacă și-ar fi cunoscut propriul profil genetic, aproape sigur s-ar fi condamnat singur”, afirmă ea, adăugând că speculațiile privind origini evreiești sunt infirmate de analiză.

Ce este, de fapt, sindromul Kallmann?

Cunoscut din 1944 și denumit după medicul Franz Josef Kallmann, sindromul este cauzat de o mutație genetică ce împiedică migrarea neuronilor responsabili de secreția hormonului GnRH în timpul dezvoltării embrionare. Consecința:
– absența sau întârzierea pubertății,
– niveluri extrem de scăzute de hormoni sexuali,
– infertilitate,
– anosmie sau pierderea parțială a mirosului.

În mod clinic, manifestările pot include testicule mici, micropenis (în unele cazuri), statură înaltă și o serie de anomalii asociate, de la probleme craniofaciale până la tulburări de coordonare sau de dezvoltare renală. Diagnosticul se bazează pe teste hormonale și imagistică cerebrală, iar tratamentul presupune terapie hormonală substitutivă.

În pofida complexității sale, afecțiunea este gestionabilă astăzi, însă în primele decenii ale secolului XX, diagnosticul era practic imposibil, iar consecințele netratate marcau profund dezvoltarea fizică a pacientului.

Între istorie și biologie

Noul documentar al Channel 4 nu caută să reducă motivațiile politice ale lui Hitler la un dezechilibru biologic, ci să aducă o completare într-o zonă puțin explorată: sănătatea fizică a liderilor istorici și felul în care miturile, propaganda și realitatea medicală se întretaie. În cazul lui Hitler, un om care și-a orchestrat cu minuțiozitate imaginea publică, o astfel de descoperire explică atât tăceri, cât și legende.

Acolo unde istoria oficială construiește figura unui dictator infailibil, biologia amintește fragilitatea individului. În acest fel, descoperirea sindromului Kallmann nu rescrie istoria celui de-Al Treilea Reich, dar o umanizează — în sensul sobru, crud și necesar al termenului — demistificând încă un capitol din viața unuia dintre cei mai notorii actori ai tragediilor secolului XX.

The post Anomalia care l-a urmărit pe Hitler: nu avea rădăcini evreiești, dar ADN-ul său ascunde un secret genetic first appeared on Turism Istoric.

Autor Irina Manea

Noul sens al istoriei

Opera lui Tacitus a fost în decursul secolului al XX-lea instrumentalizatã de regimul nazist, în vederea întãririi naţionalismului şi recuperãrii gloriei romane de cãtre noua Germanie. Ideea de a utiliza arheologia ca propagandã naţionalistã a fost foarte mult alimentatã de descrierile din Germanialui Tacitus, sau mai bine zis de interpretãrile asupra acestora, puternic conotate ideologic şi selectate astfel încât sã corespundã unei anumite imagini despre poporul german, despre noul homo germanicuscare se încerca creat. Astfel, sunt valorificate îndeosebi remarcile autorului latin cu privire la barbarii teutonici, lãudaţi pentru lupta lor neîncetatã împotriva asupritorilor romani, cãrora naţional-socialismul le atribuie imaginea rousseauianã a bunului sãlbatic, opusã celei a corupţiei morale din cadrul societãţii romane. Este reţinutã aşadar doar una dintre posibilele funcţii ale discursului taciteic, urmând scopul de a extrapola aceastã diferenţã de culturã în mediul social german.

Partidul nazist respingea mediul urban decadent şi consumerist, a cãrui proastã calitate o punea pe seama influenţelor nefaste ale raselor inferioare precum evreii şi infiltraţiilor comuniste. Contraimaginea o afla într-un mod de viaţã primar, care sã onoreze vechile virtuţi şi sã privilegieze relaţia cu natura. Noul tip de om, caracterizat de rigiditate, austeritate, spirit combativ, disciplinã, îşi gãsea legitimarea în portretul antic manipulat ideologic. Germaniadevenea o operã cunoscutã de majoritatea persoanelor influente din Partidul Nazist. Textul, etnografie politicã a nord-estului Galliei, regiune din afara autoritãţii romane, trateazã unul dintre cei mai feroce duşmani ai Romei, deci etnografia sa se încadreazã discursului politic roman. Este improbabil ca Tacitus sã fi fost un observator direct, deci viziunea sa, bazatã pe relatãrile altor martori, este o distanţare de realitate, distanţare care va deveni tot mai pronunţatã de-a lungul secolelor, în funcţie de gradul de distorsionare a informaţiei în vederea anumitor scopuri propagandistice.

Germaniadevine un stâlp al moştenirii culturale naţional-socialiste. Au fost cu grijã selectate paragrafe care sã susţinã propaganda, îndeosebi cele care se referã la aspectele sociale. De exemplu, în propagandã se vehicula cã “populaţia Germaniei nu a degenerat în urma amestecului cu strãinii, ci apare cu o descendenţã rasialã purã cu un semn distinctiv fãrã comparaţie. De aceea toţi, în ciuda numãrului lor mare, au aceeaşi înfãţişare:ochi albaştri ameninţãtori, pãr blond-roşcat şi trupuri puternice”;“Când e vorba de rãzboi, este dezonorant pentru un conducãtor sã fie depãşit în bravurã, iar pentru armatã sã nu fie la înãlţimea sa. Şi o viaţã de dezonoare şi infamie pentru cel ce supravieţuieşte fugind din bãtãlie. A-l apãra şi a-l proteja şi a-l onora prin fapta personalã înseamnã cel mai înalt jurãmânt de fidelitate. Conducãtorul luptã ca sã câştige, armata luptã pentru conducãtor”;“Sunt, în pofida populaţiei numeroase, puţine cazuri de adulter. Pedeapsa o aplicã bãrbatul imediat. Îi taie pãrul soţiei, o dezbracã în faţa rudelor, o alungã din casã şi o biciuieşte prin tot satul. Pentru cã nu existã milã în faţa pierderii virtuţii femeii. Nu poate sã-şi gãseascã alt soţ nici din cauza tinereţii, nici a frumuseţii sau bogãţiei. Nimeni nu zâmbeşte în faţa imoralitãţii”.

În anii ’30 naziştii au descoperit cã cea mai veche copie pãstratã a Germaniei lui Tacitus, aşa numitul Aesinas Codex, se aflã în posesia unui conte italian. Germanii au vrut sã obţinã comoara şi când Mussolini a vizitat Berlin-ul în 1936 ca sã-l întâlneascã pe Hitler, dictatorul german i-a cerut-o. Mussolini a fost iniţial de accord, dar reacţia negativã a populaţiei l-a fãcut sã se rãzgândeascã. Italienii nu tolerau gândul de a ceda comori naţionale. În 1943, când Mussolini nu mai era la putere, trupele SS au atacat palatul contelui într-o încercare de a recupera copia. Cartea nu a fost gãsitã, aşa cã Germania a trebuit sã se mulţumeascã cu ediţiile mai noi vândute în mari cantitãţi de-a lungul erei naziste.

Pseudoarheologia

Arheologia nazistã s-a bazat pe mai multe teorii, organizaţii şi personalitãţi, formând astfel un cadru destul de coerent în vederea scopului propus:acela de a elabora o istorie fictivã a Reich-ului care sã punã în evidenţã vechimea şi valorile ireproşabile ale etnicului german pur. Teoria Kulturkreislehreschiţatã de Gustav Kossinna susţinea cã recunoaşterea unei regiuni etnice depinde de materialul arheologic excavat din situri. Teoria a fost o justificare a anexãrii Poloniei şi Cehoslovaciei. Arheologul argumenteazã la un moment dat cã Polonia ar trebui sã facã parte din Reichde vreme ce orice teritoriu în care existã artefacte desemnate drept germanice este şi el germanic, în virtutea cercului cultural şi trebuie recâştigat de la invadatori.

O altã idee recurentã a ideologiei naţional-socialiste este cea a difuziunii culturale, postulând un proces în cadrul cãruia influenţele şi modelele sunt transmise de la o culturã mai mare cãtre culturi mai mici cu care intrã în contact. Kossinna şi Alfred Rosenberg prezintã o istorie a Germaniei echivalentã cu cea a Imperiului Roman, sugerând cã popoarele germanice au fost mereu creatoare şi nu distrugãtoare de culturã, iar cã Germania contemporanã este moştenitoarea acestei forţe creatoare, deci motorul întregii civilizaţii a umanitãţii. O teorie adiacentã, Weltanschauungwissenschaft, echivaleazã cultura cu ştiinţa, cele douã nereprezentând decât douã faţete ale aceleiaşi realitãţi, puternic marcate de etnicitate. Se considera cã modelele culturale de tipul legendelor, poveştilor, saga, nu numai cã ar fi trebuit integrate în linia culturalã oficialã, dar şi cã principiul ideologic de bazã s-ar reduce la promovarea autosuficienţei poporului german, care dispune de un înalt grad de civilizaţie. Svastica, legendele germanice sau simbolurile runice din SS sau concluziile presupus mai juste ale oamenilor de ştiinţã germani sunt elemente care construiesc acest discurs ideologic.

În completare vine şi die deutsche Reinheit, puritatea germanã cu obârşia în credinţa cã germanii sunt arieni puri care au supreavieţuit unei catastrofe naturale şi în lunga migraţie au evoluat cãtre o culturã extrem de bine dezvoltatã. Se susţinea chiar cã grecii şi romanii sunt de fapt tot germanici, pretinzându-se descoperirea unor artefacte aşa-numite indogermanice.

Punctul de vedere al istoriei şi arheologiei naziste  îşi gãseşte un suport organizaţional în societatea Ahnenerbe. Organizaţia Ahnenerbe, mai precis Deutsches Ahnenerbe – Studiengesellschaft für Geistesurgeschichte(Descendenţa germanã – societate de studiu a preistoriei spirituale), şi-a început activitatea ca centrul de cercetare pentru preistoria ‘’intelectualã’’ şi a devenit afiliatã SS-ului în 1935. În 1936 se ataşeazã Reichsführer-ului SS al lui Hitler şi este sub conducerea şefului poliţiei naziste, Heinrich Himmler. Pânã în 1937 devine principalul instrument de propagandã al arheologiei naziste, subsumând organizaţii mai mici de tipul grupului arheologic al lui Reinerth şi îngroşându-şi linia de “cercetãtori” de tipul lui Herman Wirth, care emisese pretenţia de a demonstra cã leagãnul civilizaţiei europene este Europa nordicã. Organizaţia cuprindea atât arheologi de profesie, dar cu viziuni extremiste, precum Hans Reinerth sau Oswald Meghin, cât mai ales amatori lipsiţi de specializare în domeniu şi entuziasmaţi de regim.

Obiectivele capitale ale organizaţiei se refereau la studiul teritoriului, ideilor şi realizãrilor popoarelor indogermanice, popularizarea rezultatelor cercetãrii şi încurajarea participãrii populaţiei la activitãţile grupului arheologic. În ciuda pretenţiilor ştiinţifice, Himmler era pasionat mai mult de ocultism şi misticism şi dorea sã aducã în prim plan o preistorie care sã valorifice preeminenţa strãmoşilor germanici încã de la începutul civilizaţiei. La Ahnenerbelucrau umanişti din toate domeniile, ceea ce îngreuna considerabil o activitate istorico-arheologicã, dar pe de altã parte amplifica posibilitãţile de a crea o mitologie naţionalã care sã vinã în sprijinul regimului.

Pseudoarheologia propune prezentãri din cele mai fanteziste care sã onoreze moşternirea germanã, de pildã Externsteine, o piatrã de nisip consideratã un element cheie în cultul germanic, sau Sachsenhain, unde moartea a 4500 de saxoni la revolta lui Widukind devine un prilej de a glorifica spiritul de sacrificiu. Activitãţi extravagante ale grupului includ o cãlãtorie a lui Edmund Kiss în Bolivia în 1928, care concluzioneazã cã templele din Anzi sunt similare unor presupuse construcţii nordice datate acum mii, chiar milioane de ani;o cercetare din 1938 a lui Franz Altheim în Orientul Mijlociu care voia sã demonstreze cã luptele interne din Imperiul Roman se duceau între populaţiile semitice şi cele ariene;o expediţie din 1936 în insula Rügen, Suedia pentru a studia arta rupestrã pe care o clasificau drept proto-germanicã;o expediţie în Tibet în 1938 în vederea demonstrãrii superioritãţii rasei ariene şi a teoriei Vrilbazate pe cartea lui Edward Bulwer-Lytton:Vril.The Coming of a Race, publicatã în 1871, care trateazã tema SF a unei civilizaţii subterane antediluviene foarte avansate spiritual, care ar fi avut aceeaşi origine cu arienii.

O organizaţie mai micã era Amt Rosenberg. Rosenberg se axa pe ideea cã istoria este un proces centrat pe lupta eternã dintre popoarele pure din nord şi semiţi, dintre cultura adusã de germanici şi rãul evreu. Specula în legãturã cu originile atlante ale germanicilor, avansul lor biologic şi mental care îi îndreptãţea sã aplice soluţii extreme pentru menţinerea puritãţii. Pseudoarheologia a lucrat foarte mult la conturarea unei legitimitãţi a regimului şi a unui portret de civilizaţie menit sã înlocuiascã adevãrul istoric printr-un imaginar bogat, expresie a dorinţei de fonda politica externã pe argumente pseudoştiinţifice. Propaganda prin arheologie şi istorie s-a realizat cu atât mai uşor cu cât lipsa de interes faţã de cercetare de dinainte de Ahnenerbea condus la o impunere mai rapidã a viziunii etnocentrice în rândul publicului slab informat.

Gustav Kossinna şi teoria culturilor istorice

O menţiune specialã meritã Gustav Kossinna, pionierul arheologiei naziste şi un precursor important al etnicitãţii în arheologie. În lucrãri precum Die deutsche Vorgeschichte, eine hervorragend nationale Wissenschaft, Die Herkunft der Germanen. Zur Methode der Siedlungsarchäologiesau Altgermanische Kulturhöhe. Eine Einführung in die deutsche Vor-und Frühgeschicht, dezvoltã metoda cultural-istoricã ce are ca fundament corespondenţa dintre culturile arheologice bine definite şi diversele etnii. În conceptul sãu de rasã nordicã idealã el vedea cheia unei istorii nescrise. Germanicii ar fi impulsionat decisiv cursul istoric – o rasã bine fãcutã, înaltã, deschisã la culoare, cu un caracter puternic, capacitãţi fizice şi intelectuale ieşite din comun şi o atitudine idealã cãtre viaţã şi lume. Se cãutau germanicii lui Tacitus, aşa cum erau imaginaţi în pseudoştiinţa totalitarismului, exemple de elevare culturale prin simplitate, vitejie, perseverenţã şi disciplinã. Kossinna a devenit post mortem, nu atât datoritã meritelor sale academice, cât influenţei politice, pãritele conceptual şi figura principalã a preistoriei naţional-socialiste populare. Adepţii sãi ocupã poziţii fruntaşe în disciplinã, o datã ce se adoptã prescripţiile ideologice, cu care vulgarizarea subiectului de cercetat este compatibilã. Critica metodologicã a lui Wahle are loc abia în 1941.

Dupã pierderea rãzboiului, Kossinna este anatemizat, alãturi de metoda sa, dar din pãcate din considerente tot politice şi nu ştiinţifice. Puţin abordate au fost motivele manipulãrii ideologice ale teoriilor sale, care pânã la urmã se bazeazã pe cunoştinţe arheologice, cunoştinţe de care au fãcut uz şi alţi cercetãtori, de pildã Gordon Childe care a introdus teoria lui Kossinna în Marea Britanie în 1920. Axioma mulãrii unei culturi arheologice pe un grup etnic bine definit (deci germanicii au continuitate în teritoriu încã din timpuri strãvechi) se întemeiazã pe o metodã retrospectivã, care presupune transferul unor condiţii prezente în trecut, cu scopul de a deduce situaţii din preistorie. Lucrând retrospectiv din vremuri istorice timpurii cãtre dezvoltãrile popoarelor din preistorie, Kossinna a imaginat o continuitate în areale culturale care existã doar la nivel de concept. Aceeaşi continuitate de etnicitate o regãsim în încercarea de a crea o conexiune între germanicii lui Tacitus şi germanii celui de-al treilea Reich, de a trasa o cronologie a unui grup, ordonând materialul scris şi nescris. În acest sens metoda tipologicã a lui Montelius are un rol fundamental, pentru cã înlesneşte stabilirea orizonturilor temporale pentru ordonarea cronologicã a materialului.

Urmãtorul pas al lui Kossinna este utilizarea metodei cartografice pentru a diferenţia acele provincii culturale caracterizate de o omogenitate aparte. Interpretarea acestor unitãţi de cãtre Kossinna are douã aspecte pe care este important sã le distingem:pe de-o parte erau vãzute ca o expresie a unor grupuri etnice şi pe de alta erau echivalate cu primele triburi despre care existã o documentare istoricã.Or, primele documentãri în surse scrise despre germanici le avem de la Tacitus, ceea ce suplineşte veriga dintre istoria veche a germanilor şi istoria lor contemporanã. Dar Kossinna se întoarce şi mai mult în timp, amplificând caracterul ipotetic al identificãrii de popoare. Totuşi, nu metoda sa a fost pusã sub semnul criticii, ci concluziile sale asupra etnicitãţii. În viziunea sa, poporul este acelaşi cu rasa, viziune ce s-a scurs în ideologia superrasei germanice, animate de entuziasmul naţionalist al epocii. În plus, dat fiind stadiul destul de precar al cercetãrii de atunci, se puteau face reconstrucţii şi instrumentalizãri ale unor surse relativ uşor.

  Bibliografie:

 Arnold, Bettina, The past as propaganda:How Hitler’s archaeologists distorted     European prehistory to justify racist and territorial goals, în Archaeology,  July/Aug 1992

Goodrick-Clarke, Nicholas, Black Sun:Aryan Cults, Esoteric Nazism and the Politics of Identity, New York University Press, 2002;

Jankuhn, Timpe, Dieter (ed.), Beiträge zum Verständnis der Germania des Tacitus, vol. I, Göttingen, 1989;

Kissener, M., Scholtyseck, J. (ed.), NS-Biographien aus Baden und Württemberg, Konstanz, 1997.

The post Manipularea istoriei! Cum au falsificat naziştii trecutul? first appeared on Turism Istoric.

Pontul asupra ascunzătorii comorii a fost descoperit într-un jurnal al unui ofiţer SS şi fundaţia a intrat şi în posesia unei hărţi de la moştenitorii ofiţerilor forţei paramilitare naziste, aparţinând unei loje masonice veche de 1000 de ani. Fundaţia a studiat mai multe documente, între care şi o scrisoare a unui ofiţer către o femeie care locuia la palat.

Von Stein, un ofiţer SS, i-ar fi încredinţat paza aurului iubitei sale Inge,o tânără care locuia la palat, relatează Daily Mail.

Fundaţia a început căutările pe locul unei oranjerii din curtea de 14 hectare palatului şi specialiştii vor lua pământul la mână strat cu strat.

„Ştim că suntem în locul potrivit pentru că fundaţia a stat de vorbă cu Inge înainte de a muri şi ea ne-a îndrumat să căutăm aici.

Vom săpa la o adâncime de cinci metri. Locul a fost sigilat de specialişti acum 75 de ani, astfel că acum avem nevoie de experţi să-l descopere”, a explicat Roman Furmaniak de la Fundaţia Podul Silezian.

În scrisoarea sa către cea care avea să-i devină iubită, ofiţerul miliţiei naziste von Stein scrie: „Draga mea Inge, îmi voi împlini sarcina,cu voia Domnului.Unele transporturi au ajuns cu bine. Îţi încredinţez cele 48 de cufere grele ale Reichsbank (banca centrală), ca şi pe cele ale familiei.

Eşti singura care ştie unde sunt. Fie ca Domnul să te ajute, şi pe mine, de asemenea, să-mi îndeplinesc misiunea”.

Fundaţia a găsit deja o baionetă germană din al Doilea Război Mondial în jurul casei unde a locuit Inge.

Furmaniak a precizat:„Am aflat de la loja Quedlinberg că Inge deţinea o baionetă şi două arme. Le-a ascuns pentru că dacă ar fi fost descoperite de ruşi în posesia ei ar fi dat de bucluc”.

Este doar una din cele 11 ascunzători din Silezia Inferioară (teritoriu german atunci) în care naziştii ar fi îngropat comori furate, potrivit jurnalului unui presupus ofiţer nazist înalt, scris sub pseudonimul Michaelis.

„O ascunzătoare a fost săpată în oranjerie, un adăpost sigur pentru cuferele şi lăzile livrate. 48 de cufere în stare bună au fost ascunse, bine mascate cu pământ şi înverzite cu plante. Providenţa să vegheze asupra noastră”.

Există speculaţii conform cărora aurul de la Breslau (unul din cele mai bogate oraşe ale celui de-al Treilea Reich), tezaurul care a dispărut de la poliţia din apropiere de Wrocław (vestul Poloniei, în prezent capitală a Voievodatului Silezia de Jos) şi n-a mai fost găsit, s-ar afla în aceste cufere.

Naziştii au ascuns sute de kilograme de aur, bijuterii şi obiecte de valoare din calea armatei sovietice.

The post Unde este posibil să fi ajuns 10 tone din aurul nazist – o pagină de jurnal şi o scrisoare a unui ofiţer SS dezvăluie ascunzătoarea first appeared on Turism Istoric.

Numit „armăsarul”, fosta mâna dreaptă a lui Hitler a primit terenul pentru casă în 1936 şi a folosit-o pentru a-şi consuma multiplele aventuri, inclusiv cu actriţe aspirante între care şi artista cehă Lida Baarova. Relaţia cu aceasta din urmă s-a sfârşit la intervenţia liderului nazist pe motiv că amanta are origine slavă inferioară. 
Goebbels şi-a otrăvit cei şase copii şi şi-a omorât soţia înainte de se împuşca în 1945, când naziştii au pierdut războiul.  

Casa a fost construită la Bogensee, în apropiere de Berlin şi a costat o avere. Aici ministrul propagandei naziste s-ar fi culcat cu mii de femei. Soţia sa a fost devotată fanatică a lui Hitler şi i-a trecut cu vederea aventurile fiind convinsă că nu o va părăsi niciodată. După război, comuniştii est-germani au transformat conacul în centru comunitar pentru tineri. De atunci clădirile n-au mai fost renovate iar acum complexul este pe cale de a deveni „refugiu pentru hipioţi” şi artişti urmând a avea un restaurant vegan, un supermarket non-profit şi un centru sanitar homeopat. 

De asemenea, va avea şi săli pentru workshop-uri, un teatru, un muzeu şi un spaţiu pentru cazarea celor mai dezavantajaţi din societate, imigranţi şi persoane cu dizabilităţi. Centrul va fi construit de organizaţia LKC din Bogensee. „Va fi o comunitate diversă. Cred că este exact ceea ce ar urî ei cei mai tare pentru că este opusul a ce ar face ei”, a declarat organizaţia. „Vrem să construim o comunitate de cooperare şi vrem să insuflăm din nou viaţă aici. Vrem să facem din el un centru fierbinte pentru cultură, educaţie şi sănătate. Vrem să creăm un spaţiu de trai alternativ – de a munci şi trăi”. 

The post Casa lui Goebbels, fosta mână dreaptă a lui Hitler, va deveni un centru comunitar first appeared on Turism Istoric.