Cei mai frumoşi, mai faimoşi şi mai bogaţi oameni s-au distrat aici. Doar câteva lucruri din istorie pot fi mai nebuneşti decât petrecerile de la Studio 54, la sfârşitul anilor ʼ70. Ceea ce s-a întâmplat în doar câţiva ani în clubul newyorkez întrece până şi petrecerile bahice din Grecia sau Roma Antică. Un cimpazeu stând la bar. Travestiţi. Droguri. Animatoare şi animatori umblând dezbrăcaţi. Vedete călare. Droguri. Bunicuţe dansând disco. Am spus droguri? Acolo s-au întâmplat toate.

La data de 26 aprilie 1977, alături de Broadway, pe stradă 54, numărul 254, Manhattan, New York, şi-a deschis porţile, pentru prima dată, cel mai cunoscut club al tuturor timpurilor. Clubul a devenit curând locul de petrecere a celor bogaţi, faimoşi şi celor în pas cu modă. Clubul era localizat  într-un vechi studio de teatru şi televiziune. În anul 1927, când a fost construită cl[direa, ea adăpostea „San Carlo Opera Company”. Pe rând, acolo şi-au avut sediul teatre precum „The New Yorker”, „Casino the Paris”, „Federel Music Theatre”, iar în anul 1943 a devenit studio de televiziune pentru Columbia Broadcasting Co. (CBS).

Studio 54 a fost gândit de la început exact aşa cum a fost: un loc al extravaganţei maxime, al libertăţii totale. Nu ar fi avut nevoie de Instagram sau Facebook pentru a atrage clienţi, aşa cum nu a avut, în acele vremuri, nevoie de nicio reclamă sau recomandare. Încă de la deschidere oamenii obişnuiţi şi vedetele au dorit cu disperare să fie acolo, în miezul evenimentelor. Tocmai de aceea, cozile erau uriaşe în fiecare seară. Şi, chiar dacă nu apucai să intri, statul la coadă era o petrecere în sine. Iar dacă tacticile obişnuite de mituire a bodyguarzilor nu funcţionau (inclusiv partide de sex), elementul-surpriză (sau chiar şoc) era… din decor.

Petrecere in celebrul club

În club, călare pe cal

Aşa că Bianca Jagger, prima soţie a lui Mick Jagger, solistul Rolling Stones, a intrat în club călare pe un cal alb. Studio 54 era locul în care oamenii obişnuiţi petreceau alături de cele mai mari staruri ale lumii, de cei mai faimoşi şi bogaţi oameni. Michael Jackson, Freddie Mercury, Elton John, Madonna, Andy Warhol, Salvador Dali, Elizabeth Taylor, Liza Minnelli, Calvin Klein, Tina Turner, Truman Capote, Cher, John Travolta, Jackie Kennedy Onassis, toţi erau printre obişnuiţii clubului.

Atunci când licenţa pentru băuturile alcoolice a fost suspendată, niciun client nu s-a supărat pentru că s-a băut doar suc. Evident, drogurile au compensat. Bunicuţa disco făcea furori când dansa cu stripperi, iar patronul angajse un om doar pentru a face liniuţele perfecte de cocaină pentru vedete.

Dacă erai un star al acelor vremuri, acest lucru nu îţi garanta intrarea la Studio 54. A păţit-o pe pielea lui Warren Beatty, un sex simbol al acelor vremuri. În schimb, Disco Sally sau bunicuţa disco, o bătrânică de 77 de ani, avea mereu accesul asigurat. Dansurile ei, cu stripperi sau clienţi ai localului, încălzeau atmosfera la maximum.

Steve Rubell şi Ian Schrager au deschis clubul în 1977. La fel ca şampania, banii „au curs“ în clubul new-yorkez, mai ales în perioada 1977-1981. Numai în primul an clubul a câştigat şapte milioane de dolari, iar Rubell spunea atunci că „numai Mafia mai face atât de mulţi bani“. Această afirmaţie l-a adus în atenţia Fiscului american şi a FBI, care, în urma unui raid, a confiscat din club cantităţi mari de droguri, dar şi saci de plastic plini cu bani, ascunşi în tavanul clădirii. Apoi, Rubell şi Schrager au fost arestaţi pentru o evaziune fiscală de 2,5 milioane de dolari şi condamnaţi la închisoare.

Cu toate că imperiul lui Steve Rubell şi Ian Schrager a durat doar 33 de luni, acesta a reprezentat un desfrâu în muzică, bani, opulenţă şi droguri. Au avut loc nenumărate petreceri de neuitat şi toţi oamenii importanţi erau acolo. Studio 54 este un simbol al epocii disco şi a fost atât de important pentru această perioada la fel cum este un motor pentru o maşină. Clubul era centru universului disco, împreună cu alte cluburi şi cu marii artişti şi brand-uri fără de care acesta nu ar fi însemnat nimic.

Mark Fleischman a preluat clubul de la foştii patroni şi s-a „dedicat starurilor pe care le distra cu şampanie şi cocaină“.

VIP-urile se adunau în biroul lui Fleischman, unde era atâta „pudră albă“ încât acesta a angajat un om care făcea „liniuţele perfecte de cocaină“, pentru a fi prizate. „Se adunau atâţia oameni la masa aceea lungă, încât era nevoie de 30-40 de liniuţe de cocaină. Iar asta îţi ia o grămadă de timp“, povestea fostul patron, dezvăluind şi că, unul dintre clienţii fideli ai clubului, Michael Jackson, dansa în cabina DJ-ului, pentru că nu suporta să se amestece cu mulţimea.

Cameră pentru sex

Libertatea era cuvântul de ordine la Studio 54, căci lucrurile se întâmplau într-o decadă în care mişcarea feministă şi cea pentru drepturile minorităţilor aveau voci puternice. Localul primea cu braţele deschise gay-ii, într-o perioadă în care SIDA nu devenise o ameninţare. Tocmai de aceea aici se făcea sex. Foarte mult sex.

La balcoane se făceau sex oral, iar la subsol erau camera unde puteai face mai mult. Exista o încăpere celebră numită camera de cauciuc, din motive evidente: urmele de droguri şi fluide corporale se curăţau mult mai uşor. Şi, chiar dacă nu făceai sex în fiecare noapte, aveai senzaţia că poţi face oricând, povestea un jurnalist care a fost de multe ori în club. 

Odată intrat în Studio 54, nu mai conta cine erai şi ce făceai. Poate tocmai de aceea oamenii obişnuiţi făceau orice să se distreze măcar o noapte în club. La un moment dat, celor naivi li se vindeau hărţi care le promiteau accesul în club prin nişte tunele secrete ce ar fi asigurat legătura între metrou şi Studio 54. Evident, nu toate drumurile ducea la Studio 54. Un bărbat a fost găsit mort, blocat într-un astfel de tunel: îmbrăcat la patru ace, gata pentru petrecere. Prea târziu!

Steve Rubell, unul dintre patroni, era gay, de aceea în club erau mai mulţi chelneri decât chelneriţe. Îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi atât. Animatorii complet goi, dansatoarele de asemenea, erau ceva obişnuit în clubul numit „Sodoma şi Gomora distracţiei moderne“.

După ce au fost găsiţi vinovaţi de evaziune fiscal şi de obstrucţionarea justiţiei, cei doi patroni, Steve Rubell şi Ian Schrager, au fost condamnaţi, fiecare, la 3 ani şi jumătate de închisoare. Înainte de a merge la închisoare, au mai făcut o ultimă mare petrecere, la care au cântat Diana Ross şi Liza Minnelli.

A fost sfârşitul unei ere!