Bucureștiul este un oraș care are multe de oferit vizitatorilor săi, de la monumente cunoscute în întreaga lume până la străduțe înguste care încântă privirea fiecărui om care le vizitează și care parcă ne teleportează în vremurile de demult.

Una dintre acestea poartă numele unuia dintre cei mai mari scriitori ai Antichității, Xenofon, istoric, soldat și mercenar grec și, de asemenea, student al lui Socrate. Strada Xenofon se află vis-a-vis de Parcul Carol.

xenofon4

Strada Xenofon este singura stradă din București care este constuită în întregime din trepte, mai exact, 70 de trepte, aflându-se în această parte a orașului de mai bine de 200 de ani. Pentru a nu fi uitată, strada Xenofon face parte dintr-un proiect socio-cultural numit „București la scară” care are ca scop promovarea oficială acesteia ca unul dintre simbolurile orașului.

xenofon3

Fiecare dintre trepte va fi pictată astfel încât să reprezinte frumusețea trecută și prezentă a Micului Paris, astfel strada va apărea pe harta celor mai colorate scări din lume. Începând cu data de 10 iulie 2015, treptele Străzii Xenofon vor purta haine pictate de artiști precum Eva Radu.

Fațada străzii se schimbă periodic și dacă acum ceva timpam putut vedea simboluri bucureștene precum Casa Poporului, Mausoleul din Parcul Carol, Ateneul Român, Arcul de Triumf și multe altele, zilele acestea putem observa cum prinde viață o parte a naturii, o cascadă care poate să ne ducă într-un loc răcoros în aceste zile toride de vară.

xenofon2

Scările din care este formată ne duc la cel mai înalt punct al Bucureștiului, la capătul acesteia aflându-se Carol Parc Hotel. Acesta este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Europa de Est, numărând 5 stele pe scara confortului și a serviciilor. În anul 2007 a fost onorat de către Uniunea Arhitecților din România cu titlul de „Cel mai bun proiect de restaurare și design din România” și în 2008 fost numit Hotelul Anului de către Revista HRB Expert.

xenofon1

Carol Parc Hotel are o istorie interesantă din pricina vremurilor și a oamenilor. A fost construit în perioada 1902-1906 de către arhitectul german Adolf Suter (un apropiat al regelui Carol I al României), purtând numele de Palatul Suter. Luxosul imobil a fost contruit în stil neoclassic cu influențe brâncovenești. Reședința a fost vândută, în jurul anului 1940 unui bancher grec, iar în perioada comunistă a fost naționalizată și a devenit sediul mai multor organizații politico-militare.

xenofon

Hotelul este recunoscut și apreciat de către publicații si personalități de talie internațională, precum Newsweek, Conde Nast Traveler, The Guardian, Beyonce Knowles, Enrique Iglesias etc.

hotel parc