“Conceptul de nume de familie datează din vremuri străvechi, de pe vremea Romei Antice. Termenii <<nume de familie>> se traduceau prin <<casă>>, adică totalitatea membrilor căminului, care includea servitorii şi sclavii gospodăriei. În epoca modernă, numele de familie a apărut prima dată în Itala, în secolul al X-lea. Acest lucru s-a datorat extinderii comerţului şi apariţia a mai multor clase sociale. Oamenii bogaţi ai vremurilor voiau să se distingă de cei mai puţin norocoşi, din punct de vedere financiar”, explică Sorin Mazilescu, fostul director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş
Potrivit cercetătorului, pentru că prenumele erau puţine şi se repetau destul de des, bărbaţii influenţi şi avuţi au inventat aceste nume pentru a-şi diferenţia familiile de alte neamuri. Aşa s-a ajuns ca multe nume de familie româneşti să se termine în ”escu”.
“Povestea este interesantă. Numele de familie apar în spaţiul românesc târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Până atunci, oamenii erau cunoscuţi după numele mic de botez, porecle sau meserii, cu apelativul <<a/al lui…>>. Acelaşi obicei se practică şi în prezent, în anumite zone din România, în special în mediu rural. Terminaţie <<escu>> se traduce prin <<fiul/fiica lui>> şi a fost folosită prima dată în Evul Mediu.
Prin generalizarea limbii slave în biserică, locul unde erau înregistrate numele membrilor parohiei, apare formula de ”sin” care înseamnă exact acelaşi lucru, ”<<fiul lui>>. Ulterior, <<sin>> a fost înlocuit cu <<escu>>. Aşa, din <<Ion sin Vasile>>, care însemna Ion, fiul lui Vasile, numele a devenit Ionescu Vasile. În cazul în care tatăl nu-şi recunoştea odrasla, copilul prelua numele mamei, prin derivate precum Agherghinei, Amariei, Aioanei, etc”, mai arată Sorin Mazilescu.
Studiile arată, potrivit explicaţiilor cercetătorului, că sufixul „escu” a fost folosit în numele de familie pentru înregistrarea şi organizarea populaţiei.
“Abia prin <<Sobornicescul Hrisov>> emis de Alexandru Mavrocordat în 1785, dar şi prin <<Codul Calimah>> emis la 1816 s-a pus problema trecerii numelor de familie. Astfel, copiii erau trecuţi cu numele tatălui, care era tot după tradiţie medievală”, mai arată Sorin Mazilescu.
Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…
Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…
Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…
Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…
Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…
O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…
View Comments
Buna ziua
Explicațiile nu clarifică,din punct de vedere lingvistic sau etimologic, cum a deveni "sin" ~"escu"
Pentru că teoria acestui domn e total greșită. "escu" vine mai degrabă de la romanizarea terminației slave "esky" sau "eskey" , echivalentul terminației românești "eanu".
Iar pe la 1800 se folosea "ot"
Vezi Vasile Alecsandri ,Chiriță in provincie "
Termenul "ot" se folosea pentru locuri, nu pentru persoane. Cel mai ușor se vede în colecțiile de peciuri (încuviințări de căsătorie) din Moldova, perioada 1806-1858: „Vasile ot Rădășeni”, „Maria, fată mare ot Buciumeni”. „ot” nu se folosea niciodată pentru nume.
Ion sin Vasile devine ion vasilescu nu Ionescu Vasile
Ati uitat sa pomeniti si faptul ca ....in partile moldovei, unde se gasesc nume de familie preponderent referitoare la apartenenta mamei...."Amariei...Aioanei...etc"....acest lucru se datoreaza si faptului ca tatii nu se mai intorceau din luptele...bataliile si razboiaele la care participau....nu ca nu isi mai "recunosteau odrasla"...mai...mazilescule !!!
Absoluta dreptate; daca si putina logica si mai stii si nitica istorie asta explicatia. Si cum biata Moldova si-a dat din plin obolul in lupte, aceste nume se intalnesc mai des acolo. Si inscrierea persoanelor prin registre a fost mai tarziu.
Se refera mai ales in cazurile cand apareau copii in urma violurilor armatelor rusesti, turcesti, tataresti sau a unor relatii "extraconjugale" dorite sau fortate, de cele mai multi ori cand capii de familie erau la razboi. In cazul in care copilul era tinut in familie, primes numele A"mamei", sa se stie ca nu este si al capului familiei.
Adevărul e că s-a impus folosirea numelui și a prenumelui în momentul în care oamenii au fost înregistrați pentru impozitare, pentru a-i diferenția.
multumesc pentru articol, multumesc pentru comentarii, multumesc pentru sugestiile de folosire si imbogatire a limbii romane.
"escu" e un sufix onomastic diferențiat din sufixul "esc". Acest sufix - "esc" - semnifică APARTENENȚA, indică un raport de apartenență între două entități, între cuvântul (sau rădăcina sa) căruia i se adaugă ("lipește") la sfârșit sufixul și cuvântul rezultat după "lipirea" sufixului. Câteva exemple:
- român/românesc = specific românului, care APARȚINE românului: un obiect (port, haine, drapel), un obicei/tradiție, un proverb, o legendă, o baladă, un cântec/dans, o operă artistică, un comportament etc. etc. Similar țărilor/națiunilor (unguresc, englezesc, rusesc, turcesc etc.) sau regiunilor (oltenesc, ardelenesc, moldovenesc etc. ori câmpenesc, muntenesc) sau meseriilor/ocupațiilor/categoriei-condiției sociale (marinăresc, muncitoresc, țărănesc ori chiar haiducesc, tâlhăresc, banditesc etc.). Un exemplu aparte este domn/domnesc (comportament domnesc, aspect domnesc) și Domn/domnesc (os domnesc, adică odraslă Domnească sau descendent de Domn).
- dar cel mai sugestiv este sufixul onomastic "ESCU" care desemnează APARTENENȚA parentală, filiația - iată: Ion/Ionescu (Ionescu = al lui Ion), Vasile/Vasilescu (al lui Vasile), Petru sau Petre/Petrescu, Niculae/Niculescu, Nicolae/Nicolescu sau Nicolaescu, Anghel/Anghelescu sau Angelescu etc. etc. etc.
Gresit,
Pe unul il chema Ion, Ion statea pe un deal, Ion avea nevasta copii, nepoti etc. Familia aceea era numita de catre membrii comunitatii "IONesti"
"-unde te duci?"
"- sus pe deal la Ionesti"
Cand membrii comunitatii (consatenii) voiau sa numeasca/sa se refere la un singur membru din familie, la singular, ii spuneau IONescu.
Cred ca e mai logic asa
Varza de Bruxelles acest cercetator..! Mai bine se apuca de bucatarie frantuzeasca ,pentru ca de acolo vine terminatia....escu- data in cercurile vremii "pasoptiste" de catre boieri si scapatati, sa arate sorgintea frantuzeasca ...esco....
Interesante dezbateri despre temă! Eu asist la modificări lingvistice și „botezuri”nominale în zona în care mă aflu și, să vă spun drept, nu cred nimic din ceea ce se suține cu vorbe. Numele în trecut era cel pe care-l țineau oamenii minte. Știau ei de sufixe și prefixe? Să fim serioși. Se apropie de un adevăr subiectiv, dar mai plauzibil, Teodot. De unde vine și cum s-a format acest nume? Eu, Ionescu, am avut un străbunic, Ion și am auzit că fisu,Gheorghe, bunicul meu, și-a adăugat acest prefix la nume, escu, pentru A SE FĂLI. Așa era moda la finele sec. al XIX lea...
Corect