Stiați că sintagmele „Codrii de Aramă” și „Pădurea de Argint” din poezia Călin (file din poveste) a lui Mihai Eminescu nu sunt inventate?

Mulți am învățat la școală poezia lui Mihai Eminescu Călin (file din poveste), dar cred că prea puțini știu că sintagmele celebre „codrii de aramă”, respectiv „pădurea de argint” sunt realmente niște locuri din România, mai exact undeva în județul Neamț în apropiere de Mănăstirea Agapia, sat Văratec.

Fragmentul care a făcut celebru aceste locuri este următorul: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind/ S-auzi mandra glasuire a padurii de argint./ Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat,/ Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet;/ Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub coaja/ Ce suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja”. Mihai Eminescu – Calin (file din poveste).

Codrii de Aramă alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în județul Neamț, pe teritoriul administrativ al comunei Agapia. Aria naturală cu o suprafață de 7 hectare se află în partea central-nordică a județul Neamț, în Depresiunea Neamțului în zona sud-vestică a satului Filioara între acesta și satul Văratec, în apropierea rezervației naturale Pădurea de Argint lângă drumul național DN15G.

Rezervația este situată la o altitudine de 550-650 metri. Cei mai bătrâni arbori sunt gorunii seculari, dar aici mai puteți găsi peste 300 de specii de plante.

De asemenea în apropiere este și aria naturală (de interes forestier și peisagistic) cunoscută și sub denumirea de „Pădurea de Argint Văratec”, care se află în partea central-nordică a județului Neamț și cea nord-estică a satului Văratec în imediata apropiere a drumului național DN15G (Valea Seacă – Văratec), pe terasa inferioară a pârâului Topolița la altitudinea de 540 metri. Rezervația naturală cu o suprafață de 2 hectare împreună cu rezervația Codrii de Aramă a fost declarată arie protejată în 2000.

Pădurea de Argint reprezintă o zonă împădurită, având rol de protecție pentru specii arboricole de mesteacăn (Betula pendula) secular.

Pe vremea lui Eminescu zona nu era locuită. Pădurea de argint și-a luat numele de la scoarța albă, strălucitoare, a mestecenilor. Codrii de aramă au fost numiti astfel după culoarea de foc, arămie, pe care o au toamna frunzele gorunilor (o varietate de stejar) de pe culmea din apropiere. Cele două rezervații naturale – Pădurea de argint și Codrii de aramă – au avut cândva o suprafața mult mai mare.

Din păcate azi au mai rămas doar aceste locuri pe care elevii ar trebui să le cunoască înainte de a înghiți pe nemestecate fabulațiile cosmogonice și amoroase din comentariile pe care unii profesori le scriu fără să aibă nici ei habar la ce anume s-a referit … autorul. 🙂