Știați că benzile de alergat, atât de populare în sălile de sport, au fost inventate pentru pușcăriași?

Ţi se pare că funcţionează când faci mişcare pe o bandă de alergat? Indiferent pentru ce nivel de viteză optezi, alergatul pe bandă nu se compară cu alergatul în parc sau pe un teren de sport. Cu toate acestea, pe bandă faci efort considerabil, efort care în trecut era valorificat prin măcinarea grânelor, de exemplu. Roţile benzii au evoluat spectaculos în timp.

Grecii antici au inventat macaraua la sfârşitul secolului al VI-lea, pentru a ridica sarcini grele. Inginerii romani au preluat tehnica grecilor şi au construit macaraua care permitea unor patru muncitori să ridice trei tone folosind câte un troliu (dispozitiv folosit pentru deplasarea pe vertical a unei sarcini), pe fiecare parte. Experţii au înlocuit apoi troliul cu roata rulantă (ataşată vertical la macara), iar o persoană ar fi trebuit să o mişte, asemenea unui hamster care aleargă într-o cuşcă prevăzută cu roată de alergat. Efortul făcea ca jumătate din numărul muncitorilor să ridice dublul greutăţii, pentru că roata avea un diametru mai mare. Până în anii 1900 a fost folosit acest tip de roată rulantă.

Des întâlnită în ferme şi fabrici

La începutul anilor 1800, roţile rulante erau utilizate în ferme şi în fabrici. Roata era „alimentată‟ de oameni sau de animale şi se rotea (vertical, ca o roată de apă, sau orizontal, pe o pantă înclinată) pe o axă, înlocuind puterea vântului sau a apei. De exemplu, roata rulantă era adesea folosită la zdrobitul şi omogenizatul untului, la măcinatul cerealelor, la pomparea apei şi la frământatul aluatului.

„Scara Veşnică‟ din trecut, banda de alergat de azi

În anul 1818, a continuat evoluţia roţii rulante spre ceea ce avem în prezent şi numim bandă de alergare. Inginerul britanic Sir William Cubitt a avut ideea de a exploata prizonierii consideraţi nefolositori. Prin urmare, el a proiectat „Scara Veşnică‟, pentru a-i pedepsi pe bărbaţi pentru inactivitatea lor. Forţa de muncă ar fi folosită pentru a pompa apă sau pentru a sfărâma cerealele pentru mori. Deţinuţii erau nevoiţi să facă mai mult de 6.000 de paşi verticali, pe durata a opt ore, într-un ritm foarte lent, lucru care îi extenua teribil. Şase ani mai târziu, maşinăria a fost folosită şi în închisorile din New York, pentru a îmblânzi condamnaţii periculoşi. Banda de alergat a lui Cubitt a continuat să fie folosită, spre revolta prizonierilor.

După ani de utilizare, gardienii americani au înlocuit-o cu activităţi precum căratul greutăţilor, culegerea bumbacului, spargerea pietrelor sau aşezarea cărămizilor.

În anii 1920, oamenii bogaţi au personalizat benzile de alergat şi le-au făcut din lemn. Acestea aveau scopul de a-i ajuta să piardă în greutate sau să-i scape de viciul alcoolului. În următorul deceniu, benzile de alergat au fost aşezate pe o pantă, pe o centură rulantă.

În 1952, cardiologul Universităţii din Washington, Dr. Robert A. Bruce, a folosit pentru prima dată o bandă de alergat, pentru a testa funcţia cardiacă şi pulmonară a unui pacient, în timpul exerciţiilor. După ce a ataşat pacientului o electrocardiogramă (EKG sau ECG), acesta l-a pus să meargă în ritm alert pe o bandă de alergat.