Poiana Ponor, o depresiune carstică mărginită de versanți abrupți, care se întinde pe câțiva kilometri, oferă vizitatorilor o priveliște unică în România: câteva luni pe an se transformă în lac, pentru ca apoi să redevină o poiană traversată de un mic pârâu ce apare și dispare în subteran.

Zona Padiş – Glăvoi, din Parcul Natural Apuseni, cuprinde unele dintre cele mai surprinzătoare peisaje carstice din România: peșteri, doline calcaroase, avene, chei, cascade și cursuri subterane de ape care reapar la suprafață sub formă de izbuc. Întregul complex morfologic Cetățile Ponorului – Poiana Ponor, este unul dintre cele interesante sisteme carstice din Europa, fiind nu de puține ori comparat de cunoscutul geograf francez Emmanuel de Martone cu renumitul ansamblu Škocjan din Slovenia. Cu toate acestea pentru mulți dintre turiști și pasionații de natură acest loc rămâne o necunoscută.

Depresiunea „Poiana Ponor” este închisă de jur împrejur de culmi înalte și împădurite, fiind singura polie din România, care îndeplinește dubla condiție de a avea atât alimentarea cu apă, cât și drenajul subteran, asigurate prin intermediul canalelor carstice.

Structura unei Polii (depresiune carstică apărută prin scufundarea unui versant calcaros) în care cursul unei ape este drenat de canale subterane carstice – sursă foto: wikipedia

Pârâul care străbate poiana își are originea la Izbucul Ponor, situat, la baza unui abrupt stâncos, câteva sute de metri în amonte de canalele de scurgere. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Platoul Padiş, respectiv din pierderile prin doline ale Văii Trânghieştilor, Gârjoaba, şi altele. De la izbuc, pârâul are un mic sector în plan înclinat, după care cotește brusc spre dreapta și trece la un curs domol străbătând poiana în meandre pe o distanță de aproximativ 240 m, pentru a se pierde în sistemul de sorburi.

De altfel, faptul cel mai remarcabil în această poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face direct în patul râului prin sorburi – orificii strâmte care sunt acoperite de un nisip fin. Atunci când apele sunt scăzute, în special în timpul verii și al toamnei, se pot observa cele două sorburi principale în funcțiune.

Dacă nivelul apei crește, datorită topirii zăpezii sau a ploilor persistente, aceste orificii nu mai pot drena întreaga cantitate de apă, iar pârâul iese din matcă, inundă zone de obicei uscate, și activează noi sorburi. Când nici acestea nu mai pot prelua apa în cantitate suficientă, întreaga poiană este acoperită de apele unui lac temporar. Uneori, apele suplimentare ale lacului se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naștere unui torent violent de suprafață care curge spre Valea Cetăților.

Sursă captură: țarabeiușului.ro

Cea mai bună perioadă pentru a vedea impresionanta transformare a poienii în lac este primăvara, între lunile martie și mai, uneori chiar și început de iunie. Însă indiferent de anotimpul în care vă gândiți să ajungeți aici, Poiana Ponor cu siguranță va cuceri privirile și simțurile fiecărui turist: primăvară – ghioceii și brândușele se oglindesc în luciul lacului, vara – mirosul coniferelor și pârâul care străbate pajiștea de un verde crud te poartă într-o altă lume, toamna – întreaga poiană devine multicoloră, iar iarna – valea pare desprinsă din basme.

Cum se ajunge la Poiana Ponor și ce alte obiective mai pot fi vizitate în zonă

Accesul în zona Padiș -Glăvoi se face fie dinspre Cluj – Răchițele – cătunul Padiș, fie dinspre Oradea/Deva – Beiuș – Pietroasa – campingul Glăvoi. Pentru a ajunge la Poiana Ponor va trebui să renunțați la mașină și să parcurgeți la pas unul din cele două trasee montane marcate cu triunghiul roșu sau punctul albastru. Mai există și o altă versiune, venind dinspre Alba-Iulia – Abrud – Câmpeni – stațiunea Vârtop (BH) sau Cătunul Poienița (AB), însă traseele montane sunt mai lungi.

Ca traseu montan noi vă recomandăm să urmăriți „punctul albastru”: Cabana Padiș – Poiana Ponor – Cabana Cetățile Ponorului – Cetățile Ponorului – La Grajduri și întoarcere la Cabana Padiș. Durata acestui traseu este de aproximativ 5-6 ore.
Trebuie spus că meandrele pe care pârâul le face în Poiana Ponor au dat naștere unor terase plate, pe care până în 2003 turiștii obișnuiau să campeze. În prezent însă poiana este declarată rezervaţie naturală iar camparea este interzisă.

Dar odată ajunși în zonă, merită să încercați și alte obiective turistice, mai ales dacă aveți la voi un minim de echipament speologic, sau dacă vreți să vedeți întregul proces de transformare al acestei zone. De altfel, circuitul apelor subterane din Poiana Ponor, pornesc de pe platoul carstic Padiș unde se pierd în doline, reies la suprafață la Izbucul Ponor doar pentru a reintra iarăși în subteran prin sorburi și reapar la Cetățile Ponorului (un complex de peșteri, galerii și chei). Ulterior aceleași ape intră în alte sorburi și reies la suprafață în Izbucul Galbenei, pentru ca în final să se piardă încă odată, doar pentru a da naștere cascadei Evantai, de unde cursul apei va rămâne la suprafață.

Sorbura – Poiana Ponor

Autor: Daniel Plăiașu

Surse photo: www.amazingromania.net/
Adevărul.ro