Spaghete carbonara – care este rețeta originală?

Spaghetele sunt unele dintre cele mai populare mâncăruri la nivel mondial, iar cele carbonara sunt de-a dreptul delicioase. Ușor de preparat și foarte ușor de consumat. La fel de interesantă este denumirea acestui fel de mâncare.

În mod normal, denumirea italiană este „spaghetti alla carbonara”. Spaghete carbonara sau spaghetti alla carbonara sunt același lucru și mâncarea este un deliciu.

Se pare că rețeta spaghetelor carbonara a fost moștenită de la carbonari, muncitorii care făceau cărbuni de lemn în pădurile din Apenini. Din ingrediente simple, aceștia puteau să-și pregătească la locul de muncă (adică în pădurea de unde era extras cărbunele) o mâncare sățioasă și care să le dea acestora caloriile necesare. Totodată, primele spaghete au fost preparate pe cărbuni, de unde ar veni și denumirea mâncării.

Rețete spaghete carbonara

  • Ingrediente:
  • 400 grame de spaghete
  • 200 g costiță afumată
  • 2 ouă
  • 300 ml smântână
  • 50 g parmezan ras
  • 1 cățel usturoi
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper

Mod de preparare: Se pune la călit usturoiul în două linguri de ulei de măsline, apoi se adaugă costița până se rumenește. În altă oală se pun spaghetele la fiert. Se bate smântana cu cele două ouă și se adaugă parmezanul ras până când se obține un sos cremos. Acest sos se adaugă peste costiță și se amestecă cu piper și sare după gust. La final, după ce spaghetele au fost fiert, se amestecă cu sosul și pastele carbonara sunt gata de servit. De preferat, cu vin alb.A

Curiozități despre paste

  • În lume, există mai mult de 600 de feluri diferite de paste. Cele mai cunoscute sunt spaghetti, penne, tortelini, tagliatelle, fussili sau linguini;
  • Așa cum era de așteptat, italienii sunt cei mai mari consumatori de paste din lume. Dacă un american consumă în medie 10 kilograme de paste pe an, un italian consumă 30 de kilograme de paste la fiecare 365 de zile;
  • Pastele nu s-au consumat cu roșii multă vreme. Roșiile au pătruns în bucătăria italiană abia la finele anilor 1600. Prima rețetă de paste cu suc de roșii datează din anul 1790.
Maria Stefan

View Comments

  • Spaghetele Carbonara NU au smântână și nici usturoi....
    Spaghete, guanciale, ou, pecorino romano, piper. Atât.

    • Eram și eu curios sa văd ce produse vor recomanda pentru autenticele carbonara, și au dat-o-n bara iute de tot. Nu ajung la pecorino romano, fiindcă ma opresc la guanciale. Orice alt înlocuitor al acestuaia, te duce la un înlocuitor al pastelor carbonara. Usturoi, smântână ? In veci.

Recent Posts

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

3 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

7 zile ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago

Supraturismul aduce taxe noi: „Se caută locurile instagramabile”

Sezonul vacanțelor vine cu noi taxe pe care turiștii trebuie să le plătească, pe lângă…

o săptămână ago

Catacombe antice, comori istorice și locuri secrete din Turcia

Turcia este bogată în minuni antice. Aflată între Europa și Asia, această țară a fost în centrul a…

o săptămână ago

Noaptea Muzeelor 2024. Anul acesta va avea loc ediția cu numărul 20

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc în data de 18 mai. Manifestarea de anul acesta…

o săptămână ago