Soluţia extremă a fetelor bătrâne pentru a afla dacă vor reuşi să se mărite

În tradiţia românească de la sfârşit de secol XIX, aflarea ursitei se făcea după anumite ritualuri practicate de femeile care ştiau formule magice de descântec.

„Şezătoarea – Revistă pentru literatură şi tradiţiuni”, apărută timp aproape 50 de ani, între 1892 şi 1931, la iniţiativa academicianului Artur Gorovei, prezenta în volumul IV din anul 1897 o serie de obiceiuri practicate în satele din Moldova şi Muntenia cu scopul de a afla viitorul celor care-şi doreau să se căsătorească.  

„Pentru a-şi cunoaşte <ursita>, fetele, şi mai rar flăcăii, fac o mulţime de vrăji”, arăta în chiar primul număr al publicaţiei (din 1892) folcloristul şi etnograful Arthur Gorovei. 

Cinci ani mai târziu, Remus N. Begnescu făcea cunoscut „Descîntecul la stea”, o altă formulă auzită de la o femeie din comuna Tîrnova de sus (fostul judeţ Vlaşca, din Muntenia – astăzi Giurgiu). Spre deosebire de celelate descântece de ursită, acest ritual era dedicat doar celor care erau trecuţi de prima tinereţe şi voiau să afle dacă mai au totuşi vreo şansă să se căsătorească.

„Descîntecul acesta are de scop ca descîntătoarea să vază în vis pe viitorul soţ sau soţie al acelui în al cărui nume se face descîntecul. Flăcăii tomnatici şi fetele cele bătrîne, speriaţi că nu o să poată a se mai însura sau mărita, aleargă pe la vrăjitoare să le facă Descrisul la stea, ca să-şi încerce norocul, să vază dacă trebue să se mai gîndească, ori nu, la însurătoare”, explică autorul în deschiderea articolului.       

Acest tip de descântecul trebuia să respecte anumite reguli pentru a avea eficienţă, prima dintre ele fiind aceea că se făcea seara, doar în anumite zile ale săptămânii:  

„Miercurea, sau, dacă nu sînt stele pe cer, Sîmbătă seara după ce au eşit stelele pe cer, vrăjitoarea se desbracă în pielea goală, apoi cu o batitistă luată de la cel căruia-i  descîntă, iese în pragul uşei, şi rosteşte de trei ori următorul descîntec, fluturînd mereu batista în vînt, în direcţiunea stelei:

Tu stea logostea,

toate stelele să stea,

numai tu să nu stai,

să umbli şi în lung şi’n lat

şi la noi în sat

pînă unde-i găsi,

scrisa lui N.

La ea să te duci,

cu biciu s’o plesneşti,

din somn s’o trezeşti,

la mine s’o trimiţi,

în vis s’o visez

aievea s’o văz;

şi unde oiu vedea-o, s’o cunosc;

cu biciu s’o baţi,

la mine s’o abaţi.

cu biciu de foc 

să nu-i vie a sta la un loc,

cu biciu de curea

să nu-i vie a sta,

să nu-i vie a dormi

nici a odihni

pînă la mine n’o veni”

Conform tradiţiei, după rostirea formulei magice, vrăjitoarea se îmbrăca,  punea batista sub pernă şi se culca pe acea pernă, pe partea dreaptă. Rezultatul trebuia să fie că peste noapte să viseze pe acela sau aceea care va fi sortit celui pentru care a descântat.

„O altă variantă numită Descrisul cu coş este următoarea: vrăjitoarea, cu o batistă de la cel căruia-i face descrisul, se desbracă în pielea goală, şi luînd batista în mîna dreaptă, apoi făcînd semn coşului cu batista, rosteşte acest descîntec de trei ori:

Tu coş 

să te faci cocoş,

să umbli în lung şi’n lat 

şi la noi în sat,

pînă-i găsi descrisa lui N.

cu ciocul s’o ciocneşti,

din somn s’o trezeşti,

la mine s’o trimiţi.

cu aripele s’o plesneşti,

la mine s’o porneşti,

să nu-i vie a dormi,

să nu-i vie a odihni,

pînă la mine n’o veni

în vis s’o visez,

aievea s’o văz.

Aşa să faci cocoş paraur, 

cu coada de aur.

Ca să se bată cu unda de mare

ca seul de crepare

a muri, a plesni,

pîn’ la mine n’o veni”

În final, vrăjitoarea trebuia să procedeze la fel ca şi la Descrisul la stea.