Categories: din România

Sistem modern de irigații, în parcul Carol din Capitală

Parcul Carol I, cu o vechime de peste un secol, va beneficia de un sistem modern de irigații, necesar pentru întreținerea spațiilor verzi, informează un comunicat al Primăriei Municipiului București.

„Am semnat certificatul de urbanism necesar proiectului realizării sistemului de irigații, am elaborat studiu de fezabilitate și avem aprobată tema de proiectare. Următorii pași procedurali sunt obținerea tuturor avizelor tehnice necesare și emiterea autorizației de construire, după care vom putea începe execuția lucrărilor propriu-zise. Durata estimată a proiectului, prin care se intenționează asigurarea necesarului de apă pentru flora existentă și a confortului specific culturilor de plante, este de 6 luni”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în comunicatul citat.

Parcul Carol din București va fi reabilitat și restaurat de Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, a anunțat municipalitatea, în vara anului 2022.

Astfel, în Parcul Carol vor fi efectuate o serie de lucrări care presupun: revitalizarea și refacerea fondului dendrologic și spațiilor verzi, reabilitarea aleilor, a podurilor, a scărilor din interiorul parcului, dar și consolidarea malurilor lacurilor și reabilitarea debarcaderului, informează un comunicat al Primăriei Capitalei.

De asemenea, vor fi reabilitate instalațiile și rețelele de iluminat public și monumental, terenul de sport, locurile de joacă și va fi înlocuit mobilierul urban.

Totodată, vor fi reabilitate și restaurate construcțiile care sunt în administrarea ALPAB.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a lucrărilor este estimată la 47.627.248,87 lei, cu o durată de realizare de 36 de luni.

Parcul Carol este unul dintre cele mai cunoscute parcuri din București. Deși la început, locul unde este amplasat acum parcul a fost doar o câmpie mlăștinoasă, acesta a început să prindă contur datorită lui Ion N. Lahovari. Cu ocazia a celor 40 de ani de domnie a lui Carol I, Ion N. Lahovari dorea să organizeze o expoziție națională, intitulată „Expoziția Generală a României, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a Majestății Sale, Regele Carol I”. Așa a apărut acest loc de promenadă.

Alexandra Delgado

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago