Se reiau lucrările la tunelul rutier de la Râşnov

După ce Primăria a reziliat contractul cu primul constructor, lucrările în valoarea de 15,5 milioane de lei vorfi executate acum de o nouă companie. Investiţia trebuie finalizată până la sfârşitul anul 2015, deoarece finanţarea este una europeană.

Patru oferte au fost depuse după ce contractual iniţial a fost reziliat. Câştogătoare a fost desemnată compania austriacă Bilfinger Baugesellschaft mbH care este lider de proiect, în coloaborare cu SC Scorillo Intercom SRL din Braşov.

Tunelul rutier  va avea o lungime de 316 metri şi va străbate centrul Râşnovului. Va transfera astfel în subteran traficul auto din zona istorică a oraşului. Practic, după modelul Sighişoara, tot centrul oraşului va deveni pietonal.  Toate cablurile de pe stâlpi vor fi coborâte în subteran, inclusiv stâlpii de iluminat public vor dispărea, urmând a fi înlocuiţi cu lampadare prinse de case.  Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea întregului centru sunt însă extrem de complexe, având în vedere că se va excava pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, până la 8 metri adâncime, pentru a face loc tunelului subteran şi unei parcări de 100 de locuri sub pământ.

„Ştiu că toată lumea ar fi vrut ca proiectul de transformare a centrului Râşnovului să se termine «ieri» şi să nu existe nici un fel de deranj, dar vorbim de o investiţie complexă şi mă bucur foarte mult că am avut succes şi am reuşit să ne apucăm de lucrări. Cred că această aşteptare şi acest deranj va merita, după ce se vor finaliza toate lucrările, iar Piaţa Unirii va fi cu totul schimbată şi va deveni un adevărat punct de atracţie al oraşului”, a explicat primarul Râşnovului, Adrian Veştea

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago