Satul maramureșean strămutat în Oltenia, scos la vânzare / FOTO

Cinci construcții tradiționale maramureșene, strămutate la poalele sudice ale Carpaților Meridionali, în Oltenia, pentru a fi recondiționate și integrate în circuitul turistic, sunt scoase la vânzare prin intermediul Romania Sotheby’s International Realty.

Satul maramureșean în miniatură din Oltenia, unic în România, se află la poalele masivului Cozia, în Berislăvești, Vâlcea, fiind cunoscut sub numele de Satul Albastru sau Satul Albastru și Origini. Complexul este scos la vânzare pentru 1,4 milioane de euro.

„Casele Albastru și Origini au peste un veac; în prima lor viață au ocrotit somnul, zâmbetele și neliniștile unor familii din nord. În nouă lor viață au fost strămutate între prunii unui sat din Vâlcea, la 25 km de Râmnicu Vâlcea și 87 km de Sibiu. Ele stăpânesc acum peste 14000 mp de teren alături de un hambar devenit vatra satului. De la depărtare și mai ales de sus, din slava cerului, proprietatea are aparența rusticului necăutat, cu case răsfirate pe un teren lipsit de parcelări simetrice, separate doar de o cărare ca un arbore al vieții”, precizează Romania Sotheby’s International Realty.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)

Un amplu proces a implicat demontarea clădirilor bucată cu bucată și reconstituirea în noul lor cămin din Vâlcea. Toate clădirile au peste 150 de ani vechime și dincolo de stilul lor eclectic tradițional – contemporan, surprind prin arhitectura nespecifică locului, prin designul de interior care îmbină vechile țesături românești autentice cu antichități franțuzești și piese de mobilier sau decorațiuni realizate de meșteri locali.

Povestea „Albastru și Origini” a început la poalele sudice ale Carpaților Meridionali în urmă cu cinci ani. A fost nevoie de mai bine de patru ani pentru ca satul să dea viață visului unei familii de români reîntoarsă în țară de peste hotare și să intre în circuitul turistic.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)

Satul maramureșean din Oltenia se află la aproximativ 25 km depărtare de Râmnicu Vâlcea și 87 km de Sibiu, în apropierea stațiunii balneare Călimănești – Căciulata (mai puțin de 10km) de pe Valea Oltului și lângă Parcul Național Cozia.

Clădirile care alcătuiesc satul maramureșean strămutat în Oltenia

Romania Sotheby’s International Realty descrie cele cinci clădiri care alcătuiesc satul maramureșean strămutat în Oltenia:

„La cei 150 de ani ai săi Casa Amurg e încă vânjoasa, lucru care se vede din fibra lemnului de stejar lăsat vizibil în camera de zi. Are două dormitoare cu pat matrimonial, baie cu duș, spațiu de zi generos la parter și, desigur, sobă cu lemne.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)

Casa Zori de Zi le-a amintit proprietarilor actuali de “acele bunici cochete care mereu poartă ruj și cercei cu pietre prețioase, chiar dacă le găsești îmbrăcate în halat de casă”. Este gândită pentru o familie cu mulți copii care să o umple de râsete – un dormitor matrimonial și unul cu patru paturi individuale au grijă de asta. Camera generoasă de zi și soba sa cu lemne de la parter sunt pregătite pentru povești.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)

Pentru că impune prin sobrietatea ei, casa Rădăcini poartă culorile toamnei; lemnele ei masive atestă vechimea, originile. Sunt două dormitoare și aici, ambele cu paturi matrimoniale, și o sobă cu lemne în camera de zi.

A patra căsuța, numită Origini, este cea care a primit țesăturile și decorațiunile personale ale familiei, moștenite de la bunici. La mansardă sunt două dormitoare pentru patru persoane și baia cu duș, iar la parter este camera de zi cu sobă cu lemne.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)

Inima satului este hambarul, șura, locul unde vinul din pahar invită la meditații, iar vârful Cozia la depănat povești. Masa construită dintr-o singură bucată de lemn adună în jurul ei sătenii cu mic cu mare, iar soba cere cărți, ceai și o pisică (vulpița Julieta vine și ea în sat vara să asculte povești). În prezent sătenii sunt invitați să ia parte la cosit, strânsul fânului sau culesul prunelor când le vine vremea, la făcut țuică, zacuscă și dulceață sau pus murături”.

Satul maramureșean strămutat în Oltenia (foto: Romania Sotheby’s International Realty)
Alexandra Delgado

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

7 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

7 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago