Satul fantomă din Galați, înființat pe vremea lui Ștefan cel Mare, azi e teren arabil

În România sunt peste 100 de localități dispărute complet, dar care sunt prezente încă în documente, ba chiar li s-au alocat coduri postale. Am prezentat deja câteva cazuri precum Lindenfeld sau Straja, iar acum ne vom îndrepta atenția asupra unei localități înființată chiar de unul dintre oștenii ne nădejde ai voevodului Stefan cel Mare.

Una dintre localităţile fantomă se numeşte Huştiu şi este în judeţul Galaţi. Din satul atestat documentar în vremea domniei lui Ştefan cel Mare a rămas doar codul poştal. Au dispărut până şi pietrele de temelie ale caselor.

După bătăliile purtate de oştile Moldovei pe Valea Tutovei, Ştefan cel Mare l-a răsplătit pentru vitejia lui pe căpitanul de steaguri Lupu Huştiu. Astfel a luat fiinţă, pe cel mai înalt deal din împrejurimi, satul ce avea să poarte numele oşteanului: Huştiu.

Satul Huştiu este atestat documentar din perioada lui Ştefan cel Mare. Există o menţiune despre acest sat şi în romanul Fraţii Jderi, al lui Mihail Sadoveanu. În anii comunismului, când proprietăţile private au fost distruse, satul răzeșilor liberi a intrat într-o cădere liberă.

Autorităţile comuniste s-au opus electrificării satului. Locuitorii au strâns bani pentru stâlpii şi cablurile electrice, însă comuniştii i-au confiscat. Sătui să fie izolaţi, oamenii din sat au plecat, unul câte unul, în aşezările vecine.

Ultimul locuitor al satului a fost Alexandru Huştiu, descendent al neînfricatului căpitan de steaguri. Pentru că nu s-a îndurat să plece, mulţi ani a stat singur în toată aşezarea. Nepotul său păstrează în minte imaginea vechiului sat.

Astăzi, doar o troiţă de lemn putrezită mai aminteşte că acolo a fost cândva un loc unde au stat familii, care şi-au construit gospodării şi vise.

Bucata de pământ agricol care are încă un indicativ poştal. Este singura menţiune în actele oficiale actuale care mai aminteşte de vechiul sat de răzeşi. Oamenii încă își amintesc de fosta localitate și cu tristețe în glas povestesc cum și de ce au plecat de acolo

Maria Stefan

View Comments

  • Ce "plăcere" să dau peste articolul acesta ce nu vă aparține. Cred că am fost un adevărat clarvăzător când l-am scris intuind exact cuvintele pe care dvs. aveați să le scrieti câțiva ani mai târziu pe acest site obscur. :)

  • Nu foarte departe de acest sat fantoma se mai afla o așezare asemănătoare este vorba de fostul sat Miroasa,este in apropiere de satele Docaneasa și Lungești.Prima și singura dată când am fost acolo am găsit rămășițele unei biserici și câteva cruci din fostul cimitir.Chiar și pe internet se găsește un articol despre acest sat:

Recent Posts

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

o zi ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

o zi ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

2 zile ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

2 zile ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

3 zile ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 săptămâni ago