Din Maramureș și până în Munții Apuseni, din Bucovina în Oltenia și din zona săsească din Transilvania până în Vrancea sau Alba ori Tulcea, fiecare sat are un suflet ce încă bate sub acoperișuri de șindrilă și pereți de lemn și chirpici. Porțile sculptate, obloanele de lemn pictat și restul detaliilor vorbesc și ele despre România comunităților tradiționale.
Pe ruta satelor cu arhitectură tradițională
Localitățile puțin cunoscute ale României, a căror viață pulsează într-un ritm domol, ne îndeamnă să redescoperim și să contribuim la valorificarea respectuoasă a acestui patrimoniu care se luptă să nu fie uitat. Așa se prezintă, în aplicația de travel România Atractivă, Ruta satelor cu arhitectură tradițională.
Fără zgomotul orașelor, fără îmbulzeală și stres, această rută nu te invită doar la meditație, ci la un altfel de turism – unul participativ.
Între satele propuse se numără și Saschiz, localitate cunoscută în primul rând pentru biserica fortificată începută la 1493 și care face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Dar dacă despre biserică se cunosc multe lucruri, nu același lucru se poate spune și despre mica localitate așezată în jurul edificiului, la poalele unui deal pe care tronează o veche cetate țărănească. De la 1347 încolo, aceasta a servit drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar, în același timp, și la păstrarea alimentelor, deoarece asigura un regim termic adecvat.
Saschiz, o localitate cu oameni mândri și harnici, a rivalizat mereu cu Sighișoara, care multă vreme a fost „capitala” sașilor din Transilvania. Până și Turnul unde sfetnicul orologiului, Bogdan – un personaj de piatră care ține un clopot în mână și care vremuiește din sfert în sfert de oră viața locuitorilor de sute de ani, seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighișoara (în forma pe care acesta din urmă o avea anterior incendiului din 1676).
Cum au vrut vecinii să fure Turnul cu ceas din Saschiz
Sunt multe legende care circulă în Saschiz, însă una dintre ele este legată chiar de acest turn și de cum saschizenii și-au apărat turnul și biserica de invidia vecinilor. Legenda spune că unul dintre satele vecine: Cloasterf, Archita, Daia, Crit, Diawaldia și Adamsdorf – ultimele două dispărute – ar fi râvnit la Turnul cu ceas al Saschizului.
Chiar dacă negura istoriei nu poate stabili care dintre sate ar fi atentat la frumusețea turnului, cert este că localnicii din satul cu pricina ar fi încercat într-o noapte să fure edificiul. Au strâns bine turnul cu sfori și l-au tras spre tărâmul lor. Nu au făcut-o în liniște deplină, iar vacarmul i-ar fi trezit din somn pe saschizeni, care au luat repede niște sfori groase, au legat la rândul lor turnul și, după ce i-au gonit pe atacatori, l-au tras înapoi în vatra satului. De atunci, spune legenda, localnicii și-au dobândit renumele de „cei care au legat foarte tare turnul cu sfori”.
Aici, istoria și cultura se îmbină într-un mod unic. Comunitatea săsească a adus în acest loc nu doar arhitectura distinctivă, ci și tradiții bogate și meșteșuguri. Ceramica de Saschiz, celebră odinioară, încorporează elemente naturale – plante, flori, animale – pictate în albastru intens pe obiectele ceramice.
Dincolo de legendă, există o sumă de principii legate de biserică, turn, sat și tradiții, care ghidează pe cei care încearcă azi să continue povestea. Iar pe acestea le rezumă foarte bine Rudolf Poledna Joachim, un sas de 38 de ani, de profesie inginer, epitrop al bisericii și un fel de istoric al sașilor din regiune:
„Fiecare generație are grijă de aceste locuri, de clădiri, de terenuri și obiceiuri. Viața e relativ scurtă, după care trebuie să se ocupe următoarea generație. (…) noi am moștenit această bogăție de la înaintașii noștri, iar ei de la o generație dinainte și noi vrem s-o dăm mai departe.”
Ce învățăm de la cei care locuiesc la Saschiz
Rudi, căci așa ne-a îndemnat să-i spunem, a revenit în Saschiz după ce ani de zile a mers în diferite locuri din țară și din afară. Fiindcă nu a vrut să pună locul de muncă în fața familiei și rigurozitatea Germaniei îl făcea să se simtă îngrădit și fără posibilitatea încercării, a decis să se întoarcă pe meleagurile natale: „Aici ai o grămadă de chestii de construit. Trebuie să faci ceva ca să-i încurajezi pe alții să continue tradiția”, spune el făcând referire la generațiile mai tinere de sași.
Este conștient de potențialul oferit de proiectele și programele culturale precum Via Transilvanica sau România Atractivă:
„…avem atâtea exemple în jur în care comunitățile nu s-au deschis, au fost niște comunități foarte tradiționale și patriarhale care nu s-au deschis către timpurile noi în care trăim și rezultatul a fost că multe dintre aceste biserici au căzut sau s-au pierdut aceste tradiții. Și eu încerc pe cât posibil să nu se întâmple chestia asta. E foarte greu pentru o comunitate să-și păstreze identitatea, dacă nu există continuitatea tradițiilor între generații.”
Măsura echilibrului și respectul față de celălalt – cheia unui turism de calitate
De aceea, Rudolf pledează pentru conservarea patrimoniului, pe care îl vede ca pe un bun de mare preț – inegalabil și irepetabil – a obiceiurilor, tradițiilor, dar și a peisajelor culturale, care pot fi rapid afectate de un turism greșit înțeles.
„Trebuie să existe un echilibru între localnici, care vor să aibă parte de o viață decentă și de liniște, și vizitatorii noștri, care trebuie să aibă o experiență foarte bună. Până la urmă vorbim și în cazul localnicilor și cazul vizitatorilor de timpul personal și cum te decizi să-l petreci. (…) Nu cred că această grabă zilnică, de care fugim în concediu, ar trebui s-o transpunem și în timpul nostru liber.”
Ne-a asigurat că oamenii din Saschiz sunt bucuroși de oaspeți. Însă ceea ce se promovează aici este pe de o parte un turism activ „în care ești implicat și ești curios, mergi pe jos mult, îți folosești un pic corpul, vezi lucruri noi, cunoști oameni noi. În Saschiz, în timpul verii practic nu trebuie să ieși în afara Saschizului să cunoști tot felul de cetățeni de pe glob, ci vin ei la tine. E o bucurie să ai dialog cu alte culturi și alte mentalități și să ajungi să te cunoști și să te bucuri că există oameni care nu sunt la fel ca tine; și ei învață ceva de la tine și tu înveți ceva de la ei.”
Iar cuvintele lui Rudi nu sunt doar vorbe goale. La Saschiz poți asculta legendele uriașilor preistorici a căror cetate o poți vedea la vreo 4 km mai încolo. Poți urca la cetatea țărănească ce domină satul sau poți înțelege logica micilor cetățui, arhitectură în care sunt construite majoritatea gospodăriilor din sat. Populația săsească a sintetizat în zona Transilvaniei o arhitectură autentică și foarte valoroasă ce pornește de la modelul caselor francone.
Vara poți străbate colinele Transilvaniei, unde este așezat și Saschizul, pe bicicletă sau te poți înfrupta din bunătăți tradiționale care îți lasă gura apă.
Drumețiile pe dealurile din zonă sau plimbările prin sat sunt tot atâtea prilejuri de a vedea și observa dragostea pentru stabilitate și frumos, precum și rigurozitatea urbanistică specifică sașilor, de la organizarea liniară a străzilor în jurul cetății, până la aranjarea fiecărei gospodării în forma unui dreptunghi alungit, cu latura scurtă amplasată la stradă.
Toate aceste lucruri și multe altele, pe care vă invităm să le descoperiți, au făcut așezarea la loc de cinste a Saschizului între satele cu arhitectură tradițională incluse în programul de turism cultural România Atractivă.
Poți descărca aplicația de turism România Atractivă și urma o rută prestabilită – cum e cea a satelor cu arhitectură tradițională. Sau poți să-ți creezi o rută proprie. Este un instrument util și ușor de întrebuințat, însă experiențele unice și personale nu se pot obține decât mergând și deschizându-ți sufletul spre ceva nou.
Acest material este realizat cu sprijinul Programului Național de Turism Cultural Istoric, România Atractivă, care inițiază periodic deplasări pentru documentarea la sursă a obiectivelor turistice aflate pe cele 12 rute de turism cultural.
Material publicat in Pressone