Săracii bogaţi ai Capitalei. Poveştile fascinante ale unor pensionari care ţin cu dinţii de comori arhitectonice de milioane de euro

Unii dintre proprietarii de vile interbelice, adevărate bijuterii de arhitectură, sunt lipsiţi de mijloace pentru a le putea întreţine. Cu toate acestea, ei nu vor să audă de vânzarea imobilelor

Un film alb-negru, dar cu personaje colorate, se derulează în Centrul Capitalei atunci când vezi case-monument, care valorează o avere, dar care stau să cadă sub privirile unor proprietari prea săraci ca să-şi permită întreţinerea lor.

fotografii: Eduard Enea

Acesta a vrut să deschidă un hotel aici, dar a dispărut în străinătate, iar acum casa colcăie de aurolaci şi şobolani. “L-am ameninţat pe evreu că-l dăm în judecată pentru că nu mai suportăm jegul pe care l-a lăsat aici. Este o casă superbă, veche de aproape 100 de ani, care valorează o avere. De frica şobolanilor ne-am apucat şi am zidit noi mai multe ieşiri ale casei”, povesteşte una dintre vecine.

Vilă de 500.000 de euro, pe mâna unui tarabagiu

Pe aceeaşi stradă, la două case distanţă, imaginea unui conac interbelic este umbrită de frânghii pline de vechituri puse la uscat. De când lumea parcă, în curte stau parcate un Tico murdar şi un Daewoo, ambele ruginite. De pe veranda cu pereţi scorojiţi ne întâmpină un bărbat la bustul gol cu privirea plictisită care ne pune la zid: “vreţi să cumpăraţi, sau nu? De fapt, dacă vreţi să vizionaţi apartamentele trebuie să veniţi în altă zi. Suntem patru proprietari, trebuie să vorbesc şi cu ei”, explică bărbatul. Proprietarul în cauză nu ne vede ca pe nişte posibili clienţi, însă ne explică totuşi cum e cu banii. “Uitaţi-vă în jur! Zona e bună, iar un apartament are 100 de metri pătraţi. Pentru persoane fizice este negociabil. Plecăm de la 100.000 de euro”, spune el.

Versiunea bărbatului poate fi pusă la îndoială şi asta pentru că o vecină de vizavi susţine că proprietarii acestei bijuterii architectonice sunt forţaţi de un oportunist să vândă casa, care ar valora peste jumătate de milion de euro. Cel care ni s-a prezentat a fi proprietar ar fi de fapt, după spusele femeii, un vânzător de legume.

În apropiere, pe strada Dumbrava Roşie, dintr-o altă casă grandioasă de la 1900 se aud vocile unor muncitori. După mai multe strigări apare unul cu o bilă de chit roşu în mână, care spune că este proprietar. Răspunde în doi peri când este întrebat detalii despre pe imobil. „Nu am de gând s-o vând! Au venit sute pâna acum să-mi facă oferte, dar nu am cedat. Încerc să o recondiţionez, dar e mult de muncă”, spune el din pragul casei.

Asaltaţi de oferte

Puţin mai sus, la intersecţie cu strada Dimitrie Orbescu, la numărul 12, lângă Piaţa Spaniei, o bătrână culege frunzuliţe de mentă din curtea impozantă a unei case de sfârşit de secol XIX. Chiar în acest imobil a trăit scriitorul Barbu Brezianu, clădirea fiind clasată ca monument istoric. „Nu stau singură în casa asta, suntem patru familii, însă nimeni nu vrea să vândă, deşi ne agasează foarte mulţi cu oferte”, ne spune pensionara, fostă profesoară de limba engleză.

Pe strada Căderea Bastiliei, şi mai multe vile scumpe, somptuoase, dar neîngrijite se pierd pe mâna unor oameni simpli care ţin cu dinţii de ele, deşi trăiesc de pe-o zi pe alta. „Nu vând dom’le nimic. De ce să vând? Unde mă duc după aia? Uitaţi-vă la vecinii mei care încearcă să vândă casa cu 16 miliarde de lei (n.r. vechi), dar nici acum, după un an, nu au reuşit”, spune proprietarul, un simplu pensionar care deţine în custodie o adevărată bijuterie.