Puțini știu că în Gara de Nord, asfixiată de magazine, tarabe și chilipiruri există un loc autentic, neatins de kitsch. Intră în Gara de Nord pe intrarea principală dinspre coloane (cunoscută în epocă drept ieșirea pasagerilor și partea nouă a gării). La aproximativ 50 metri, pe partea dreapta vei găsi o „bijuterie” – Salonul Regal.

Din Gara de Nord pleacă și sosesc în fiecare zi peste 200 de trenuri. O foarte mică parte a călătorilor din aceste trenuri au avut ocazia să intre în Salonul Regal. Clădirea Gării de Nord are o istorie legată de regalitate. A fost inaugurată în 1872 de către domnitorul Carol I, viitorul rege. O singură încăpere păstrează și acum farmecul acestor vremuri și aceasta este Salonul Regal. Acest Salon Regal a fost inaugurat tot de către Carol I, dar când era deja rege, în 1896, special pentru vizita împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei. A fost restaurat în 1926 și mai apoi în 2013, în prezența Principesei Margareta și Principelui Radu. Salonul păstrează somptuozitatea stilului nobiliar și este parte din istoria familiei regale, fiind sala de așteptare atunci când aceștia călătoreau cu trenul.

Salonul Regal în momentul inaugurării – fotografii realizate Franz Duschek Fiul şi Ioan Spirescu chiar înainte de vizita împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei

El nu a fost însă niciodată deschis publicului. Dățile în care ușile înalte sunt deschise sunt extrem de puține. Doar la evenimente speciale și la cerere. În rest, doar praful domnește peste Salonul Regal. Salonul Regal este și acum intrarea oficială în Capitala pentru pasagerii trenului Orient Expres.

Secretul Gării de Nord

În Gara de Nord, nu a fost gândită niciodată să fie cea mai importantă gară a României. Mereu au existat planuri de ridicare a unei alte construcții și mai impozante: Carol I își dorea o Gară Centrală, iar Nicolae Ceaușescu o gară mare și impozantă, dar la marginea Bucureștiului. Pentru că planurile au fost amânate din diverse motive, s-au produs modificări, întotdeuna considerate temporare de către autorități, la Gara de Nord. Astfel azi undeva pe un culoar ascuns după tarabele vânzătorilor ambulanţi, pe o placă de marmură stă scris: Salonul Regal. Istoria lui începe în anul 1895-1896, când în vechea Gară Târgoviște, proaspăt botezată Gara de Nord, se construiește o aripă unde este amenajat un salon oficial. În 1926 în locul salonului ridicat de Carol I, a fost construit cel care se găsește acum în Gara de Nord. Construcția a durat şapte ani și detaliile alese pentru această încăpere unică în țară noastră au fost alese pe sprânceană.

În acest salon în 1928, în prezența Regelui Mihai aici a fost prezentată prima locomotivă cu aburi, construită de uzinele Malaxa. Majestatea Sa, Regele Mihai nu a mai călcat în acest salon până la moarte. Ultima sa vizită a fost în 21 decembrie 1947, când se întorcea de la Londra, de la nunta actualei Regine Elisabeta a II a a Marii Britanii. La restaurarea salonului din 2013 au fost prezenți reprezentanţi ai familiei regale, nu și regele.

Imediat după abdicarea Regelui Mihai, Salonul Regal a fost numit Salonul Oficial. Abia în 2013, salonul și-a recăpătat atributul inițiat de regal. Pe placa mărunt gravată de deasupra salonului scrie acum: “Salonul Regal de Primire”. În perioada comunistă, după abdicarea Regelui Mihai, a fost numit Salonul Oficial.

Aplicații lucrate minuțios

Stilul arhitectonic în care a fost construit salonul este cel empire. Camerele sunt împărțiți cu panouri, iar plafoanele lor, de obicei în culori deschise, sunt decorate cu aplicații lucrate minuțios. Lampadarele au fost aduse de la Paris, iar pereții sunt acoperiți cu marmură. Tot mobilierul a fost inițial din piele de culoare roșie, însă peste ani pielea fost înlocuită cu o catifea de culoare roșie. Rolul Salonului Regal de astăzi nu mai este cel original. El servește mai puțin Casei Regale, președintelui sau premierului, care preferă mijloace de transport mai rapide.

Deschis doar de câteva ori pe an

“Salonul Regal este promovat anual, ca obiectiv cultural în perioada derulării programului educaţional Şcoala Altfel, când îşi deschide uşile pentru fiecare vizitator, fie că este elev sau simplu călător, dar şi iubitorilor şi pasionaţilor de istorie feroviară. De asemenea, de două ori pe an, Salonul Regal are statutul de intrare oficială în Capitala pentru pasagerii trenului Orient Expres”, spun reprezentanţii CFR SA. Pe lângă acest salon, România mai are și alte gări regale: Gara Cotroceni (azi intrarea în Palatul Cotroceni dinspre Șoseaua Geniului), Gara Băneasa, cele două gări regale din Sinaia, precum și Gara Curtea de Argeș)

Salonul Regal din Gara de Nord

Și dacă tot vorbim de istorie, în acest salon în 1928, în prezența Regelui Mihai aici a fost prezentată prima locomotivă cu aburi, construită de uzinele Malaxa.

Lansarea ediției Transilvania Train 2018 este una dintre puținele ocazii în care putem admira și respira istoria Gării de Nord și a familiei regale, ușile înalte fiind deschide doar pentru evenimente speciale. Salonul Regal este și acum intrarea oficială în Capitala pentru pasagerii trenului Orient Expres. Pereții acoperiți cu marmură, lampadare aduse din Paris, mobilier din catifea roșie și mai ales impresionantele plafoane ale pereților decorate cu aplicații, ne vor fi decor pentru acest eveniment.