Românii pot lăsa mesaje online ce vor fi depuse la Zidul Plângerii din Ierusalim

Ministerul Turismului din Israel pune la dispoziţia românilor un formular electronic pentru a lăsa mesaje la Zidul Plângerii.

Într-o mobilizare de sărbători, Ministerul Turismului din Israel invită românii să lase online un mesaj ce va fi apoi depus la Zidul Plângerii din Ierusalim chiar de echipa Ministerului. Românii de pretutindeni, fie că locuiesc în ţară sau în afara ţării, pot completa formularul online disponibil AICI

Mesajele vor fi puse în Zidul Plângerii până la finalul anului şi întregul proces va fi filmat.

Evenimentul face parte dintr-o campanie organizată de Ministerul Turismului din Israel care îşi propune să aducă speranţă în inimile românilor pe timpul acestei pandemii globale, care a impiedicat inclusiv pelerinii creştini să viziteze Ţara Sfântă.

Un simbol al celor 3 religii ce îşi au locuri de rugăciune şi pelerinaj în Ierusalim, Zidul Plângerii este un segment relativ mic al unui zid de susţinere mult mai lung, cunoscut ca „Zidul de Vest”. Zidul a fost iniţial ridicat ca parte a extinderii celui de-al doilea templu evreiesc început de Irod cel Mare, într-o zonă cunoscută de evrei şi creştini ca Muntele Templului.

Zidul are o importanţă religioasă pentru musulmani, evrei si creştini deopotrivă. Pentru musulmani deoarece constituie graniţa de est a Sanctuarului Nobil al Moscheii Al-Aqsa. Pentru evrei importanţa este dată de apropierea de Muntele Templului şi de faptul că Piatra de Temelie, cel mai sacru loc din credinţa evreiască, se află în spatele ei. Pentru creştini importanţa Zidului este dată de apropierea de locurile sfinte pentru creştinătate şi de Biserica Sfântului Mormânt.

Israelul continua să aibă graniţele închise, dar semnale pozitive vin din partea autorităţilor o data cu începerea campaniei naţionale de vaccinare. La Zidul Plângerii vizitele se fac cu respectarea distanţării sociale, purtarea maştilor de protecţie şi cu limitarea numărului de credincioşi care au acces la zid.

Maria Stefan

Recent Posts

Măsuri extreme la Barcelona pentru temperarea supraturismului!

Locuitorii cartierului La Salut din Barcelona s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell…

o zi ago

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

6 zile ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

6 zile ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

6 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

6 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

6 zile ago