Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit aferent anului 2014 către Asociația Turism Istoric. Vom încerca și anul acesta să vă prezentăm povești ale unor locuri neștiute din România, pe care merită să le vedeți sau a unor clădiri istorice care sunt date uitării. Toate aceste lucruri se fac și cu ajutorul vostru.

Pasul 1. Completează Formularul 230 (dacă în 2014 ai avut venituri numai din salarii) sau Formularul 200 (dacă în 2014 ai realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente sau numai din activităţi independente – profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii etc.).

Pasul 2. Trimite formularul la Administraţia Financiară de care aparţii până la 25 mai 2015: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire).

Precizări:

1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 2%, banii rămân statului.

2. Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.

3. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult.

4. Data limită pentru depunerea formularelor este 25 mai 2015.