Manuscrise în limbi străvechi, artefacte religioase de o însemnătate colosală sau obiecte bisericeşti vechi sunt câteva dintre comorile care se ascund în superbele mănăstiri din Bucureşti.
Bucureştiul, acest mix deloc omogen de nou şi vechi, de cultură şi ignoranţă, romantism, opulenţă şi inspiraţie este un oraş care te roagă, parcă, să îi descoperi secretele. El nu se laudă, nu-şi etalează bijurteriile, ci, mai degrabă, pare a fi o doamnă trecută de prima tinereţe care ştie să aprecieze un compliment.
În vâltoarea oraşului modern, încă mai pot fi întâlnite oaze de linişte şi spiritualitate, unde trecătorii se pot bucura de câteva minute de reculegere şi meditaţie. Mănăstirile Bucureştiului sunt adevărate bijuterii arhitecturale şi istorice care adăpoststesc în muzeele sau în colecţiile lor valori inestimabile ale moştenirii noastre culturale.
Mănăstirea Stavropoleos
Poate cea mai cunoscută dintre mănăstirile Capitalei este Mănăstirea Stavropoleos. Aceasta este una dintre cele mai pitoreşti lăcaşe de cult din Bucureşti, situată în Centrul Istoric, pe strada Stavropoleos. Mănăstirea a fost construită în anul 1724 de către arhimandritul Ioanichie, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat. Biserica este de rit ortodox şi a fost construită în stil brâncovenesc, fiind una dintre cele mai bine conservate clădiri de acest gen.
Hramul bisericii este de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, însă lăcaşul de cult este cunoscut sub numele de Mănăstirea Stavropoleos. Numele său vine de la cuvântul grecesc Stauropolis, care înseamnă “Oraşul Crucii”. Pentru majoritatea turiştilor din alte ţări, edificiul emană un aer mistic, fiind rapid fascinaţi de această mică capodoperă a arhitecturii brâncoveneşti.
Pe lângă biserică, mănăstirea Stavropoleos mai cuprinde şi o colecţie de obiecte de artă religioasă şi o bibliotecă. În colecţia de obiecte de artă vei găsi icoane, obiecte de cult, piese de artă decorativă şi fragmente de frescă, icoane împărăteşti, icoane praznicare, icoane de vatră sau de procesiune, pe lemn sau pe sticlă.
De asemenea, această colecţie mai conţine şi un fragment de la o biserică de lemn din Sudul Transilvaniei, un jilţ domnesc cu stema boierilor Mavrocordaţi şi un sfeşnic brâncovenesc. Biblioteca din incinta mănăstirii are o valoare inestimabilă deoarece aici găsim volume de teologie, artă şi istorie, manuscrise şi tipărituri în limbile română, greacă şi slavonă.
Tot aici, printre cele mai importante piese, găsim cărţi de cult sau manuscrise muzicale din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea dar şi o colecţe de documente muzicale religioase.
Aici este păstrată cea mai bogată colecţie de manuscrise de muzică bizantină din România, cu peste 200 de manuscrise. Tot aici sunt păstrate şi cele mai importante cântări în limba română, dar şi în limba greacă şi slavă.
Mănăstirea Radu Vodă
Mănăstirea a fost fondată de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi domniţa sa, Ecaterina, pentru a mulţumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta pe care a dat-o pe aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul şi Dumbravă-Vornicul. Când a ridicat-o Radu Vodă şi-a imaginat-o Mitropolia Capitalei.
La vremea întemeierii, purta numele Sfânta Troiţă. În frământările acelor vremuri, aşezământul religios cade, în 1595, în mâinile turcilor. După victoria lui Mihai Viteazul la Călugăreni, vestitul Sinan Paşa, duşmanul lui Mihai, o fortifică cu palisade, cu valuri de pământ şi cu bastioane. Degeaba însă: după victoria marelui voievod din octombrie 1595, de la Târgovişte, Sinan e silit să se retragă din faţa armatelor biruitoare ale creştinilor.
Nu înainte însă de a distruge toate fortificaţiile pe care el însuşi le ridicase şi de a dărâma până în temelie Mânăstirea Sfintei Troiţe. Călugării de aici abandonează Sfânta Troiţă şi se refugiază la Mânăstirea Mihai-Vodă. Abia în 1614, voievodul Radu începe reconstrucţia, păstrând planurile şi elevaţia edificiului de origine. Faţadele, împărţite în două registre de înălţime inegală printr-un brâu, au o decoraţie simplă, constând din firide cu arhivolte intrânde. Înfăţişarea actuală a bisericii este datorată ultimei restaurări, condusă de arhitectul Ştefan Balş între anii 1967-1974, după care biserica a fost repictată.
Mormântul ctitorului se găseşte pe dreapta, în nişa dintre pronaos şi naos.
Pe piatra aşezată de fiul său, o lungă inscripţie aminteşte domniile glorioase ale „celuia ce au fost binecinstit şi de Hristos iubit Domn creştin Radu Voevod ce au fost Domnu Ţării Româneşti şi Moldovei şi multe războaie au biruit şi iar au venit de la cinstita Poartă ş-au fost al doilea rându Domnul Ţării Româneşti şi şi-au lăsat steagul fiului său ce e mai sus scris şi iar s-au dus de-au fost Domn Ţării Moldovei; şi acolo s-au pristăvit întru cetatea Hârlău în luna Ghenarie 13 zile şi cu mare cinste i-au adus trupul dumnealui şi l-au îngropat în luna lui Februarie în 5 zile duminică. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu să-l iarte în Împărăţia Cerului adevărat; ani 7134” (1626).
Mănăstirea Antim
Mănăstirea Antim este unul din cele mai frumoase monumente de arhitectură din Bucureşti care aparţine prin decoraţie şi concepţie stilului brâncovenesc, fiind considerată un reper architectural românesc.
Mânăstirea de călugări Antim a fost construită între 1713 – 1715 de către mitropolitul de origine gruzină Antim Ivireanul, pe locul unei vechi biserici din lemn. De altfel iconostasul bisericii şi uşa bogat împodobită sunt atribuite lui Antim Ivireanul. Biserica actuală a mânăstirii poartă hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” şi este construită în stil brâncovenesc, renovată ulterior între 1860-1863 de către arhitectul vienez Schlater.
Tot în perioada respectivă sunt executate şi picturile interioare de către Petre Alexandrescu. Mănăstirea Antim a avut iniţial forma unei cetăţi, cu biserica în centru, iar pe laturi se aflau chiliile călugărilor, fiecare colţ al mănăstirii fiind strajuit de câte un turn.
Ca o particularitate a acestui lăcaş de cult, găsim deaspura uşii de la intrare, sub pisanie, emblem Sfântului Antim: melcul. Acesta este recunoscut ca simbolul credinţei şi al smereniei şi este încadrat de o cunună de lauri şi o stea.
Mănăstirea Antim găzduieşte în interiorul curţii un muzeu cu obiecte de artă bisericească şi o expozitie închinată vieţii şi activităţii Mitroplitului Antim Ivireanul. Coleţia expusă în muzeu cuprinde obiecte de artă brâncovenească, cărţi vechi dar şi o istorie a tiparului românesc. Tot în cadrul muzeului sunt expuse şi planurile de construcţie realizate chiar de ctitorul bisericii.
Mănăstirea Darvari
Chiar în centrul Capitalei, pe străduţele mici şi răcoroase din apropierea Grădinii Ioanid, se află Schitul Darvari, lăcaş de cult ascuns de ochii trecătorilor grăbiţi. Ansamblul, mărginit de un gard de piatră alb este o adevărată oază de linişte.
Schitul Darvari a fost ridicat în anul 1834, de către Mihail Darvari şi soţia sa Elena. În acele vremuri, aici era doar o biserică mică, din lemn, care servea ca loc de rugăciune pentru membrii familiei ctitorilor. Schitul a căpătat forma actuală în 1934 după planurile arhitectului Gheorghe Simotta, în timp ce interiorul a fost pictat în frescă de Iosif Keber.
În timp, Schitul Darvari a trecut prin numeroase schimbări, fiind inclusiv reconstruit din temelii în perioada interbelică. Din anul 1992, Schitul Darvari este declarat monument istoric, iar mănăstirea a fost renovată de mai multe ori, chiliile şi biserica au fost refăcute şi pictate în întregime. La Schitul Darvari, credincioşii mai pot admira şi clopotniţa, magazinul cu obiecte religioase şi un mic paraclis de rugăciune.