Povestea unui mic dejun savuros – Ouă Florentine

Ouăle florentine reprezintă o rețetă delicioasă și sănătoasă, originară din bucătăria italiană. Această mâncare presupune ouă poșate, de obicei, servite pe un pat de spanac și sos de brânză. Deși nu există o istorie precisă a apariției ouălor florentine, rețeta este asociată cu regiunea Florența din Italia. Spanacul era o legumă comună în regiunea Toscana (unde se află și Florența) și se pare că această combinare a lui cu ouăle a dus la apariția acestui preparat delicios.

Rețeta ouălor florentine a fost, probabil, dezvoltată pe parcursul timpului, odată cu evoluția bucătăriei italiene. În mod tradițional, spanacul este gătit și apoi așezat pe o felie de pâine prăjită. Ouăle poșate sunt plasate deasupra și sunt acoperite cu un sos format din brânză, smântână și alte ingrediente, care adaugă un gust bogat și cremos.

Cu toate acestea cunoștințele culinare atribuie termenul „florentin” anului 1533, anul în care Ecaterina din Florența s-a căsătorit cu prințul Henric (care, ulterior, va deveni rege al Franței).

Motivul e acela că regina Ecaterina de Medici, al cărei loc de naștere era Florența, și bucătarii ei au introdus spanacul în bucătăria franceză după ce s-a căsătorit cu prințul Henric al Franței. Prin urmare, spanacul din rețeta de ouă florentine a luat locul șuncii din rețeta ouălor benedict. Destul de simplu.  În ceea ce privește sosul care acoperă preparatul, este, în esență, un sos de brânză. Ouăle poșate sunt aceleași. Frunzele e spanac călite se pun cu lingura pe rondele de pâine prăjită cu unt și se acoperă cu ouăle poșate și sosul de brânză. Totul se completează cu niște arpagic tocat și aveți o rețetă demnă de masa unor regi.

Este important de menționat că bucatăria italiană este cunoscută pentru diversitatea sa regională, iar rețetele pot varia în funcție de zona geografică. Cu toate acestea, ouăle florentine s-au răspândit și au devenit populare în afara Italiei, fiind apreciate în întreaga lume pentru gustul lor delicios și pentru faptul că reprezintă o opțiune sănătoasă și echilibrată. Poate fi un mic dejun savuros sau un brunch excelent

Cum arată rețeta originală de Ouă Florentine

Ouăle Florentine sunt absolut delicioase și nu trebuie să fii vreun chef în bucătărie pentru a le prepara. Iată rețeta…

Ingrediente

2 chifle

4 ouă

1 roșie mare – tăiată în 4 felii rotunde

o mână de frunze de spanac

sos olandez – după plac

Cum se prepară oua florentine

Ouăle se fierb sau se poșează. Între timp, ne ocupăm de spanac. Se spală bine frunzele, se pune 1 linguriță de unt într-o cratiță. Când acesta s-a topit se pune spanacul deasupra și se lasă la călit doar până se înmoaie ușor.

Taie chiflele în 2, prăjește-le un pic, dă-le cu unt. Pune câte o felie de roșie pe fiecare în parte și câte o lingură plină cu spanac. Când sunt gata ouăle, pune-le, așa fierbinți, deasupra spanacului. Toarnă sos olandez din belșug și servește-le cât sunt calde.

Ciprian Ionescu

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

7 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago