Cartierul Berceni, din sudul Bucureștiului, deși este cu mult mai puțin faimos decât alte părți ale Capitalei, își începe povestea cu sute de ani în urmă.
În 1701, principele Rákóczi fuge din puşcărie cu ajutorul soției sale. Ajunge la polonezi şi se îndrăgosteşte acolo de o altă femeie, o localnică – prințesa Sieniawaska. Dar acest amor îi va aduce numai probleme: în 1703, împăratul Vienei îi declară război. Fără niciun sprijin, Rákóczi cere ajutor amicului său, Bercsényi. Acesta îi dă bani lui Rákóczi, îl ajută să își facă o armată, ba chiar face o călătorie până la Paris pentru a cere o sumă de bani lui regelui Ludovic. Ajutorul financiar al regelui nu va sosi niciodată, din acest motiv Rákóczi va pierde războiul, iar armata lui se va risipi: unii se predau, alții ajung în Banat.
O ceată de husari berceni, din această armată, se retrag la sud de București, condusă de groful Miklos Bercsenji. Voievodul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, pentru ai pacifica și păstra în slujba sa, le dă o bucată de pământ dincolo de Mănăstirea Văcăreşti, unde aceștia își vor alcătui un sat. Din cei stabiliți aici, rămășițe ale armatei lui Bercsényi, ne-a rămas și un nume: Berchenyi la francezi, Berceni la noi.
Cartierul Berceni împreună cu artera care îi poartă numele, Șoseaua Berceni, s-a construit după anul 1945. În perioada comunistă întreaga zonă a fost afectată de demolări. Teritoriul pe care s-a dezvoltat actualul cartier Berceni reprezintă partea sudică a fostei comune Șerban Vodă, din vecinătatea fostelor localități Progresul și Apărătorii Patriei. Până când a fost începută, în 1960, ridicarea cartierului de blocuri, zona avea aspect de mahala bucureșteană interbelică, cu mult teren liber, locuințele având un singur nivel.
În viziunea urbanistică specifică epocii, Berceniul a fost gândit ca un cartier-dormitor pentru oamenii muncii care construiau socialismul pe noua platformă industrială din partea sudică a Bucureștiului – IMGB, precum și în uzinele „Timpuri Noi“, vechile ateliere Lemaître.
Interesanta si utila relatarea acestei povesti. Poveste ce poate fi valorificata cultural mai departe.
Am o mica obiectie vizavi de fraza finala. Cred ca a trecut timpul ironiilor de acest fel. Ororile comunismului sunt una, dar latura industrializarii, cel putin intr-o anumita masura, tine mai putin de acel sistem cat de mersul general al societatii, al oricarei societati. Industrializarea a fost si este un factor de progres, de crestere a nivelului de trai. Si in Occident sunt cartiere de locuinte de nivel modest, pt muncitori. Dar si ceea ce ainlocuit acestea nu era grozav de atractiv, oricat de idilic am depana amintiri. Urbanismul a avut, desigur si lacunele sale dar si niste conditionari obiective.
Foarte interesant commentul !
Intr-adevar , cartierul a fost inceput in 1960 dar nu neaparat ca “dormitoare”pentru muncitorii de la IMGB. Noi ne-am mutat in 1962-februarie – si nu aveam nici o legatura cu IMGB sau Lemettre! Casa noastra de pe str. Cuza Voda (pe locul ei acum este sediul Politiei) a fost demolata si noi am fost “repartizati” acolo…la Mandravela !
Depinde cum faci industrializarea. Dacă o faci abulic fără un plan clar, iese un morman de fier vechi
Așa i
Morman de fier vechi in viziunea lui Petre Roman – ca fier vechi au și vândut tot.
Polonezii din mormanul lor de fier vechi au ajuns azi la o industrie competitivă. Sunt, de exemplu, printre principalii producători de autobuze din Europa și produc cele mai multe autobuze electrice dintre statele UE, peste 90% din productie pentru export, în principal în Uniune.
Exact! Dacă luminații noștri conducători postdecembriști n-ar fi fost mînați doar de excesul de zel al marginalului în a-și mulțumi și impresiona stăpînii, ar fi făcut datorii externe nu pentru cheltuieli aiurea, ci pentru a retehnologiza miile de unități de producție extrem de variate pe care le avea România atunci. În maxm 10 ani, România ar fi devenit un fel de Chină a Europei, căci Ceaușescu, în ambiția lui megaloman-autarhică, a lăsat o moștenire aproape unică pe continent: aveam fabrici pentru orice, de la avioane, la microcipuri, locomotive, mașini, ceasuri – nu cred că scăpase vreun domeniu. Dar musiu Petre Roman a preferat să dea liber la devastare totală, prin celebra parolă transmisă în direct, la tv, „industria e un morman de fier vechi”.
Am lucrat ia IMGB, dar stateam in Balta Alba pe Ion Sulea de atunci. Faceam zilnic cu bicicleta 7,5 km/sens si aveam mereu vantul in fatza atat la venire, cat si la plecare, (asa spun Murphy in “Legea nr 1 a biciclistilor”). In noul cartier Berceni am facut multa munca patriotica impreuna cu camarazii mei de la uzina, mai ales in perioada constructiilor de blocuri din zona C-tin Brancoveanu, Piata Resita si Sos Giurgiului. Locul cred ca se numea “La Moteshti”. Acum am multe cunostinte sau prieteni care s-au mutat la blocurile ori si-au facut vile vis a vis de IMGB unde se cultiva graul.
Pe str Magurele era crasma La Burlacu’ fiindca primii angajati la IMGB care au primit case acolo nu erau casatoriti. Apoi la piata de la mijlocul cartierului, era carciuma “Incurca Drumuri” iar la Parcul Copiilor, era celbra “Geamuri Multe” fiind primul restaurant cu ferestre de la nivelul solului pana in tavan.
Acum sunt pensionar si ma mai abat cateodata pe acolo macar de dragul amintirilor desi ale mele nu sunt asa de frumoase si romantice ca ale lui Elia Valentin fiind legate mai mult de munca , insa cartierul Berceni unde mi-amk petrecut mai mult de 32 de ani din viata mea , ma surprind adesea ca spun “la noi in Berceni”. Deh, obisnuinta.
Eu am locuit de când m-am născut,la piața Progresul.Toată familia mea,însemnând,bunici,părinți,unchi,mătuși,verișori,au lucrat la uzina Autobuzul(Rocar).În ’73 ne-au demolat frumoasa casă cu grădină și ne-au mutat la bloc în Luică la fostul capăt al 102-ului.Am învățat la piața Reșița,si mai apoi la 190,care era școală sportivă.Berceni-ul pe care îl știu eu,a fost un cartier f frumos și curat in care nu mu mi-a fost niciodată frică să îl colindca și copil și mai apoi ca adolescentă.Blocul în care am locuit(nr.4),era bloc de MAI-sti.Doar12 familii de muncitori.Deci dormitor de muncitori….nu prea se leagă.Având în vedere că mare parte din blocurile de acolo erau noi.
Asa cum bloc 8 era de mapn-isti.
Buna dimineata,
Ati postat un comment simplist/ obiectiv, insa vroiam sa ca spun ca aveti toata aprecierea in acest sens.
Ca precizare, poate tot la fel de simplist ne puteti spune, in afara de vantul care il aveati in fata cum se infrunta vremea neprielnica …ploaie..etc – deoarece acum cand ploua putin este cod rosu si ne speriem cu totii.
Doamne Ajuta !
„La Moteshti” ? Presupun că ați scris așa în glumă. Există strada Lamotești.
Foarte bun comentariul dumneavoastră.
Foarte buna observatia!
I LOVE BERCENI 🙂
Faceti tricouri cu inimioara si vindeti-le in Piata Sudului. 🙂
Informatia cu contele Bercsényi este in totalitate FALSA.Cititi istoria loc.Berceni si Popesti Leordeni. Asta cu cartierele ” dormitor” este o inventie total ctetinoida. Love Berceni!
Eu stiam alta poveste, ca pe vremuri, fiind margine de Bucuresti, i se spunea cartierul Mandravela, si asta de la crasma albanezului care avea o mandra fata care servea impreuna cu tatal ei, Vela. “La Mandra Vela” a dat numele cartierului.
Nu era nici un albanez, numele lui era Costica Alexandrescu porecla lui era Mandravela. A fost scris si pe cavoul lui, care se afla in cimitirul aflat in spatele magazinului Big Berceni, unde este cavoul sau. Imagini in linkul d emai jos.
http://lapasprinlume.blogspot.ro/2014/11/mirosul-mandravelei.html
Mandravela era numele pietei sudului
Foarte frumoasa aceasta legenda , care imi aminteste de numele orasului Oltenita. Acolo era in sec al XIX lea o carciuma vestita tinuta de un oltean Nitza Olteanu, care avea o nevasta foarte frumoasa. Oridecate ori se mergea la bautura aceasta carciuma era preferata. Cand se intrebau intre ei locuitorii, unde mergi sa bei asta seara? , raspunsul era La Oltenitza. Si asa dintr-o rutina a aparut numele orasului Oltenitza.
“Fata” umana a asa zisului comunism este doar o latura subiectiva menita de a speria pe cei mici cu un fel de – “daca nu esti cuminte…te duc in …comunism si uite ce au “patit” aia …”. Am o intrebare, bineinteles retorica, fata de cei care dau un aspect de “romantism” clasic – nevoilor de atunci ale amaratilor care au trait in acele mahale, fara canalizare, fara apa, fara curent electric, fara strazi pietruite si “bordurile” lui Videanu…
Iar pentru cei care au reusit sa anihileze ( nu stiu pentru cati ani !) forta politica nationala a acestui popor – le transmit o urare – ca la stadion : sa ajungeti cu totii la …”brutarie” !!!
Apreciez raspunsul . Si eu gandesc la fel. Pe de alta parte apreciez si articolul. Este chiar interesant.
bozgorii acum pe langa ardeal o sa mai vrea si berceniul…
Viata e ca o petrecere-n Berceni:
Ori ti-e frica, ori te temi :))
Salut tuturor,
foarte interesant articoloul 😉 !!
de acord cu marius dobrin in ccea ce priveste valorificarea culturala dar nu sunt de acord cu “ironia” din doua motive:
1-chiar daca a fost construit ca dormitor nu vad care este problema si de ce vedem asta in sens depregiativ – buna sau rea istorie este, este a noastra si ne mandim cu ea, astazi cu siguranza nu mai este ca acum 40 ani – 50 de ani 😀
2-parta dintre berceni si progresul este foarte “dormitor style” sunt blocuri intregi in care au fost repartizati (cumaparnd apartamentele) CFRisti, membri ai armatei, politisti, etc etc sau muncitori in marile uzine din imprejurimi.
peace&love
Eu nu cred. Atunci la Berceni-Prahova cine s-a mai oprit? Exista si multi oameni cu numele Bercean sau Berceanu, care in mod clar nu provin din zona. Ar putea fi o derivatie de la cuvantul “berc”, care inseamna fara coada sau cu coada scurta, dar referirile pe internet sunt putine. Poate cineva va studia si va gasi etimologia corecta.
si cand te gandesti ca acolo mi-am petrecut copilaria acum este numai o amintire frumoasa
Nu cred ca dupa mai mult de un an de zile dl M Dobrin gandeste altfel. Obiectivele industriale construite in perioada aceea au ajutat enorm atunci(dar si acum), altfel , dupa celebra teorie din 1964 , a sovieticului Emil Borisovici Valev , omul lui Hrusciov , Romania trebuia sa se ocupe doar de agricultura ( sa fie o tara de plugari ) si sa lase industrializarea in sarcina URSS . Noroc ca Gheorghiu – Dej a avut o reactie dura si a respins aceasta teorie .
Berceniul meu am locuit din 1965 pana in 1980 cand am plecat in America Am lucrat la IMGB ca maistru si sotia mea la Alimentara din fata postei Erau blocuri noi frumoase Am amintiri frumoase Multumesc celui care a pus aceasta postare nu am stiut istoria Bercenului Sper la anul sa il vizitez
Sunt nascuta in zona “Mandravela”in 1965.Sunt nostalgica dupa cum era atunci cartierul,cu curatenie pe strazi,oameni mai educati,flori mai multe in spatiile verzi,etc.Acum se construieste pasajul,cand se va termina???????Lumea a degenerat in rau.
Cu totul și cu toate, bune sau mai putin bune, pentru acea perioadă a fost progres, repet, pentru acea perioadă și în condițiile de atunci a orientării politice a țării.
POVESTE de BERCENI – amintiri
PASTILA de AMINTIRI !!!
Buna tuturor,
Nascut la poalele dealului Piscului pe Calea Väcäresti (Str. Costache Stamate,) (…doamne ce strada linistita pitoreasca si boema locuitä de gradinarii Bucurestiului si disparuta ulterior cand s-au construit blocurile din ansamblul Parcul Tineretului,) ne-am mutat inca de la nasterea cartierului, in 1965 pe Emil Racovita unde am fost repartizati intr-un apartament de 3 camere chiar in mijlocul cartierului !!! Cea mai frumoasa copilarie o am in Berceni, cartierul care a crescut odata cu mine, si odata cu el, enorm de multe amintiri, unde copilaria a fost una “tumultoasa” plina de intämpläri, tinand cont ca era vremea serialului “Ciresarii” iar eroii filmului ne incita si pe noi la aventura !!! Carierul era nou, totul mirosea a proaspat dar in jurul blocurilor noastre, oile inca pästeau linistite, erau multe case ramase din fostul Raion Serban Voda aici, era pitoresc era necunoscut si trebuie vizitat fiecare coltisor !!! Mai ales ca peste B-dul Emil Racovita si pana in Soseaua Berceni totul era …cultivat cu porumb !!! De acolo dädeam in linia de tramvaie si de Mahalaua Oltenitei – (case mici ingramadite toate anapoda dar care dadeau un aer boem pitoresc al acelor vremuri de inceput de ’65 !!!!!!!) in dreapta salajuia deja Spitalul 9 si pana in Bulevardul Mägurele unde circula mult mai tarziu linia 102 era o tarla de cateva zeci de hectare pline cu culturi de porumb !!!! Doamneee ce colibe am facut acolo, ce le-am incurcat CAP-ului porumbii, cat porumb am furat si am copt in gropi mici unde faceam gratare, cat ne-am härjonit in acele lanuri, si cat am hoinärit in lung si lat cu prietenii cei noi din bloc cartierul copilariei, imaginandu-ne ca suntem in expeditii fiind curiosi sa exploräm locuri noi pe care le descopeream in cartier ( joaca pe santierul Coplexului Straduintei ( care Duminica era pustiu…. fara paznici ) faceam “inspectia” caselor care se därämau si ramäneau ruine pana la demolare completa, atragandu-ne locurile care au avut o poveste, care erau incarcate de patina vremii apuse; intram pe santiere in blocurile noi construite, ascunzandu-ne prin fiecare camere sau la etaje, mestecam smoala ca sa ne albim dintii, ( chipurile!!!) intram prin toate santurile unde se puneau noile conducte, umblam si juliti si nemancati ziua toata, dar bäteam cat e ziua de lunga zeci de km in cartier si in afara lui, fara ca pärintii sa-si faca vreo grija de noi, fiind ocupati cu treburile casei sau cu cumparaturile, si mancam tot ce gaseam prin livezi (fructe ca erau crude sau coapte!!!!) caci ne era fica ca daca urcam la masa, mama ne opreste in casa! Uneori eram si alergati de propietarii livezilor unde dadeam buzna la furat, care trageau dupa noi cu pusti cu sare… alteori ajungeam in goläniile noastre pana aproape de Platforma IMGB, ba uneori “expeditiile” noastre au depäsit IMGB-ul cu km buni, aflandu-ne foarte departe de casa !!! Cu chiu cu vai in miez de noapte cobora mama dupa noi in fata blocului si incerca sa ne bage in casa; nu ne mai induram sa intram incheind ziua pe banca din fata blocului, in discutii despre hoinarelile avute cu copii din gasca proaspat creeata dupa ce ne-am mutat !! Doamneee ce vremuri frumoase ! Oamenii erau minunati, parca mai iubitori, mai intelegatori, mai säritori, mai altfel decat cei de azi, au fost o generatie care a disparut din päcate; dar totusi foarte diferiti de cei actuuali !!!! Zilele erau implicit mai lungi, mai linistite, mai armonioase, era vremea cand presedintele de bloc ne baga in case intre orele 13 si 17 ca oamenii sa se odihneasca,…era vremea in care se construia Palatul Telefoanelor din Metalurgiei si mergeam acolo sa adunam sarme colorate ca sa ne facem lantisoare cu care jucam tigaitzele frumos batute pe carpe ca sa nu se stearga imaginea de pe capacul de bere !!! Era cearta mare, ca una sau ca alta care era foarte rarä, valora cat zece bucati normale care le aveau toti si fiecare avea propriile legi de schimb pentru tigaitzele rare gasite prin Restaurantul Sudului !! Tin minte ca azi, era vremea berii sträine BUDWEISSER si RADENBERG !!!! Doamne ce iubeam acele tigaitze de tabla pe care le colectionam cu särg, si le dädeam la schimb cu greu pe altele obisnuite si prost indreptate !!!! Aveam colectii bogate si de timbre, cateva clasoare, care le am si acum acasa, erau seri minunate in care vecinii care coborau din case stateau pe banci cu zecile afara la discutii, in timp ce noi copii jucam “de-a v-ati ascunselea”, “Tarile”, “Tara, tara vrem ostasi!!”, “sotronul” sau noi bäietii jucam “Lapte Gros” cat si alte minunate jocuri care ne diversificau activitatile din fata blocului si ne faceau o copilarie minunata lipsita de griji, de probleme, de ganduri pentru ziua de maine !!!!! A fost vremea primilor fiori, al primului sarut dat in jocul “gajurile” ascunsi intr-un Gaz ( un bunic al ARO-ului care a existat odata !!!!), unde sarutam fiecare fetita de värsta noastra pe obraji sau guritzä, fiind foarte tantzos ca un cocos din ograda !!!! Erau anii de maxima frumusete intr-o tara in care care se construia mult si unde comunismul era inca un copil in fasa, o tara in care se gaseau de toate; produsele erau din abundenta erau romanesti si mai ales naturale basca foarte ieftine !! Tin minte ca intram foarte des in magazinul LEONIDA de pe B-dul Magheru, ( actualmente pe KFC!!!) de unde scumpa mama cumpara de un leu parizer si mustar varsat !!! Doamne ce simfonii de gusturi aveau toate produsele p-atunci ( muschiul tigänesc, sunca de Praga, Güdemm-ul sau toba!!!) A fost un univers minunat pastelat al unor timpuri care nu se vor mai intoarce nicodata asa cum nici noi nu vom maiu fi tineri nicodata !!! Au fost TIMPURILE potrivite pentru acea generatie si de aceea azi intr-o clipa de aduceri aminte, am incercat sa zugravesc vreumurile de inceput al unui cartier de poveste !!!!!! Seara buna tuturor !
@Valentin
Interesant ce spui!
(altminteri eu stînd ponderat, cu nostalgia spre copilăria personală, poate și pentru că am de traversat un prezent și un viitor…)
PS
„in magazinul LEONIDA /…/ dde unde scumpa mama cumpara de un leu parizer si mustar varsat !!!”
La 1965, mi-amintesc a fi fost parizerul cel puțin 11 lei kg (dacă nu 22).
De unt știu sigur că a săltat atunci de la 7 la 8 lei, pachet ca azi.
Frumoasa povestire, chiar asa a fost ! Cine stie daca acele timpuri se vor mai repeta vreodata ….
Am avut o copilarie parca trasa la indigo cu a ta, un picutz mai “hacana“, prin Cotroceni, si confirm toate cele povestite intr-un atat de pitoresc mod. Am fost un norocos.
?
Elia Valentin, superb ai povestit. Ce articol frumos, ce comentarii, mi-ati incalzit inima cu amintirile astea. Am copilarit in zona Sincai, dar m-am mutat apoi in Berceni. Nu stiu daca era un cartier frumos sau urat, pentru mine era frumos pentru ca pe acolo colindam. Big, geamuri multe, Oltenitei, parcul pe care il bateam in lung si-n lat uneori si zilnic…cofetaria de la Brancoveanu, napolitane Joe de la o ghereta. Aparusera buticurile cu de toate deja..Fanta…La piata la Big am facut cumparaturi, era masina plina. Ne-am dus sa luam si branza si cand ne-am intors ne sparsesera masina deja. Cred ca de fapt, nu conteaza unde ai locuit, e nostalgia varstei, a inocentei, a unor vremuri fara timp parca. Timpul se misca mult mai incet, aveai atunci timp..acum..nu mai ai timp de nimic. Si cu toate astea mi-am facut timp sa nu ignor acest articol…si bine am facut. Felicitari si numai bine tuturor! Amintiri frumoase inseamna bogatie in suflet. Suntem bogati! Chiar bogati…
Bună seara ! Tare frumos ati mai povestit…impresionant până la lacrimi. Va mulțumesc și aștept sa îmi răspundeți poate depanăm niște amintiri din Cartierul Berceni , fiind și cartierul meu de -o viață…