Categories: noutăți

Povestea ”toaletei-muzeu” din centrul Cetății din Alba Iulia

În zona centrală a cetății din Alba Iulia, la câțiva metri de statuia lui Mihai Viteazul, funcționează una dintre cele mai neobișnuite toalete publice din România, amenajată într-un sit istoric.

O porțiune de fortificație interioară a cetății, mai precis o parte de zid, a fost conservată in situ, în urmă cu câțiva ani. Costurile au fost semnificative: peste 1,6 milioane de lei, iar banii folosiți au fost fondurile europene. Vorbim practic de una dintre cele mai scumpe toalete din Alba Iulia.

Pentru un leu, cât costă intrarea, turiștii din Cetatea Alba Carolina, dacă nu sunt foarte grăbiți, pot vedea o bucată subterană din fosta fortificație care proteja palatul în care a stat Mihai Viteazul după intrarea în Alba Iulia.

”Toaleta publică din Cetatea Alba Carolina este o toaletă puțin neobișnuită. Nu în multe din România și cred că nici din Europa nu poate fi găsită o toaletă care a fost construită peste o secțiune a unei clădiri medievale de secol XVI-XVII.

Clădirea apare în planurile arhitectului Giovanni Morando Visconti, cel care a proiectat actuala cetate de secol XVIII, după ocuparea Transilvaniei și a orașului Alba Iulia de către austrieci… apare marcată aici, o vedem foarte bine, ea făcea parte dintr-o fortificație interioară fortificației Cetății Bălgradului, fortificație care proteja atât Catedrala Romano-Catolică, dar și Palatul Principilor, palatul în care a stat Mihai Viteazul.

Puțin mai târziu, în planurile cetății, realizate tot de Visconti, dispare acest zid de fortificație și se păstrează doar acest depozit de făină, care la rândul lui va dispărea, zidul a fost descoperit acum 8 ani, când au fost lucrările de reamenajare în cetate, iar astăzi zidul este încorporat în această toaletă publică.

Dai un leu, îți faci și nevoile și poți să vezi și această secțiune de zid medieval de secol, cum spuneam, XVI-XVII.

Se vede mult mai bine aici conformația fortificației. Suntem pe latura estică și latura nordică a acestei fortificații, undeva în partea sudică este Palatul Principilor, iar în partea vestică este Catedrala Romano-Catolică. Se vede modul de construire… toată această clădire a fost de făină, iar peretele exterior era peretele care se suprapunea exact cu zona de fortificație.

S vede foarte bine modul de construire. Avem cărămizi, avem piatră, multe dintre materialele folosite provin chiar din materialele clădirilor castrului roman pentru că mare parte din Cetate este ridicată de austrieci din aceste materiale.

Atât s-a mai păstrat din structura fortificației, dar este foarte bine conservată, avem deci o conservare in situ.

Spuneam de materialul folosit care provine din materialul castrului roman, avem chiar aici un astfel de material, se vede foarte bine, se vede și urma unei bârne care a sprijinit într-un fel sau altul această piatră…

Deci este o piatră din fostul castru roman.

Da, cred că mai multe sunt aici, dar pe asta o identificăm mult mai ușor. Mai văd și mai încolo altele, pentru că, așa cum spuneam, tot ce avem ca fundație, dar nu doar ca fundație, chiar în Catedrala Romano-Catolică, sunt materiale din castrul roman.”, a spus Liviu Zgârciu istoric Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Maria Stefan

Recent Posts

Vremea Floriilor la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 13:00, editura Vremea vă invită la Sala Acvariu a Muzeului Național…

4 ore ago

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

13 ore ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

24 de ore ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

2 zile ago

O descoperire într-o piramidă mayașă dezvăluie prăbușirea dramatică a dinastiei conducătoare

Într-un vechi templu-piramidă mayaș din Guatemala, arheologii au descoperit recent oasele carbonizate a cel puțin…

2 zile ago

Au cumpărat un conac vechi de 400 de ani și a descoperit sub podea o comoară

În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au…

2 zile ago