Povestea sfântului cu cap de câine din iconografia ortodoxă. O icoană pe care ar trebui să o vedeți!

Un sfânt cu înfăţişare de câine este expus la Muzeul Mitropolitan din Iaşi. Pe cât de controversată este înfăţişarea acestuia, pe atât de interesantă este povestea chipului său.

În rândul imaginilor iconografice expuse la Muzeul Mitropolitan din Iaşi, muzeu amenajat la demisolul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, se găseşte şi chipul Sfântului Mucenic Hristofor. Ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi este chiar înfăţişarea sa, fiind pictat cu cap de câine. 

Deşi povestea este cunoscută de secole, sfântul cu cap de câine încă mai stârneşte controverse. În Muzeul Mitropolitan Iaşi, icoana cu sfântul cu cap de câine este expusă în Sala Sinaxar. 

O primă variantă înaintată de istorici arată că Hristofor făcea parte din neamul chinocefalilor, al oamenilor cu cap de câine care trăiau în antichitate în vechea Indie, Pakistanul de astăzi. Rugându-se la Dumnezeu, Hristofor a căpătat grai de om, ca să poată propăvădui iubirea faţă de Hristos.

„Există două ipoteze în cazul Sfântului Mucenic Hristofor. Se spune că ori aşa era conformaţia sa, ori el a cerut de la Hristos să-i dea un chip sluţit ca să nu mai atragă femeile. E o chestiune care se ştie de secole. Confirmăm că există. Icoana este pictată în 1835”, a explicat, preotul Constantin Sturzu, cu privire la icoana expusă în muzeul din Iaşi. 

Diverse tradiţii antice relatează existenţa unui trib al „chinocefalilor”, situaţi pe teritoriul Indiei sau Pakistanului: „Tzetzis, un comentator istoric bizantin, se refera la acestia ca la niste locuitori ai Indiei, in zona actualului Pakistan. In varianta greceasca a vietii Sfantului Hristofor, se spune ca a venit in lumea romana trecand prin desertul Persiei, iar Marco Polo ii mentioneaza pe acestia drept locuitori ai insulelor din Oceanul Indian. Se poate ca acestia sa fie vietuitorii acelorasi triburi pe care le-a intalnit si Alexandru cel Mare, in drumul sau spre tarmul marii de langa desertul Gedrosian (actualul Makran, in Pakistan)”

Creştinarea chinocefalilor este atribuită Sfântului Apostol Andrei, acelaşi care a adus creştinismul pe teritoriul geto-dac:

„Sfântul Andrei a fost înfiorat atunci când i-a văzut pentru prima dată, motiv pentru care a și fugit înapoi, spre barca în care venise până aici. Ajuns în barca el simte o mireasma plăcută, ceea ce îl face să își dea seama ca Însusi Domnul a fost Cel care a condus barca până în acest loc. Astfel, încurajat în inima lui, el e întoarce la chinocefali. Ajuns între ei, el își dă seama ca aceștia erau deosebit de ospitalieri, doar înfățisarea fiind ceva înfiorător.”

O altă ipoteză ar fi că Hristofor i-a cerut Domnului să îi ia înfăţişarea preafrumoasă, astfel încât lumea să ia seamă la ce spune el, nu la cum arată. Dumnezeu i-a îndeplinit rugămintea, astfel că Hristofor a căpătat chip de câine. Aşa apare şi în icoanele din bisericile româneşti, care mai deţin rare reprezentări ale acestui mucenic.

Într-un manuscris din 1841, reprodus în lucrarea „Carte de pictură bisericească bizantină”, de Vasile Grecu, la data de 9 mai, stă scris: „Sfântul mucenic Hristofor, ce se numia întăi Reprov, fiind cu neamul cătcăun şi la trup mare grozav, făcut la obraz ca câinii, aceştia mănâncă oameni; iar acesta după ce primi botezul, mărturisi pentru Hristos”. 

În legendele populare româneşti, căpcăunii apar ca prezenţă istorică – popor care a invadat în trecut Moldova şi a distrus cetatea Sucevei. În legenda întemeierii Sucevei, căpcăunii sunt descrişi ca fiinţe cu cap de lup şi cu un singur ochi în frunte. Unii consideră că această invazie ar fi fost a unui trib din neamul goților care purtau niste maști. Totuși Sfântul Hristofor nu purta vreo mască, ci diformitatea sa era fizică și prezentă în mai multe surse ale vremii.

Imagini iconografice cu sfântul cu cap de câine nu pot fi văzute doar la Iaşi, ci aproape în toate judeţele din România. Cea mai timpurie imagine cu chipul Sfântului Mucenic Hristofor poate fi văzută la Biserica Sfântul Nicolae din Olăneşti (1718) şi este semnată de un cleric, Teodosie, inspirat fie de vreun manual de pictură, fie de hagiografie.