Calea ferata ingusta care traverseaza o parte din Muntii Apuseni, in lungime de 94 km, intre orasele Turda si Abrud a luat fiinta intre anii 1910-1912, in timpul Imperiului Austro-Ungar.
Trenul a circulat fara intrerupere intre Abrud si Turda pana in 1999. A fost numit “mocanita” datorita faptului ca unii localnici din zona erau cunoscuti si sub numele de “mocani”.
Mocanita s-a dat in functiune oficial la data de 20 iunie 1912 si a fost scoasa din uz in anul 1998. In 2006 portiunea Mocanitei de pe teritoriul judetului Alba a fost inscrisa pe lista monumentelor istorice din judetul Alba sub denumirea de “Ansamblul Calea Ferata Ingusta Abrud-Vidolm”.
Se preconiza prin aceasta, pe baza unor ajutoare din partea UE, repunerea in circulatie a Mocanitei in urmatorii ani. Acest lucru nu s-a intamplat, sinele de cale ferata fiind furate in cea mai mare parte. De asemenea, multe dintre cladirile fostelor gari s-au deteriorat ireversibil.
Timp de zeci de ani a reprezentat principala cale de transport marfa si calatori pentru locuitorii zonei. A fost desfiintata din motive de rentabilitate economica, punand punct unui simbol al Tarii Motilor. Pana la mijlocul anilor 90 a fost principala modalitate de transport utilizata de locuitorii de pe Valea Ariesului, fie ca mergeau la munca, fie la scoala sau in alte scopuri.
Linia ingusta avea in anul 1956 un numar de 22 de statii, din care patru gari (Turda, Baia de Aries, Campeni, Abrud) si 18 halte: Turda-Transbordare, Mihai Viteazu, Cornesti, Moldovenesti, Buru, Ocolisel, Vidolm, Ocolis, Lunca Ariesului, Posaga, Salciua, Brazesti, Sartas, Hadarau, Lupsa, Musca, Bistra si Rosia Montana. Intre Turda si Cimpeni au fost 22 de treceri la nivel cu cale ferata, cu si fara bariera.
Trenul trecea, de asemenea, prin doua tuneluri, in zona inferioara a Vaii Ariesului, unde relieful este mai accidentat. In ultimii ani de functionare pe aceasta ruta circulau zilnic (dus-intors) trei trenuri: un accelerat si 2 personale. Trenul accelerat parcurgea cei 94 km in cca cinci ore si 30 minute (oprind in numai sase statii), iar cele personale in cca. sase ore si 30 minute (oprind in toate statiile). Viteza maxima era de 40 de kilometri pe ora, dar rareori se atingea aceasta viteza datorita configuratiei liniei si numeroaselor curbe de pe traseu. Din acest motiv, urcatul sau coboratul din tren se putea realiza relativ usor si in timp ce era in miscare.
Cand erau aglomeratii, oamenii calatoreau pe scarile vagoanelor sau chiar se urcau pe vagoane. Se intampla mai ales in perioada unor evenimente importante cum ar fi “Targul de Fete” de pe Muntele Gaina, cand afluenta de turisti era foarte mare. Vuietul locomotivei, care se auzea de sus de pe dealurile din apropiere, reprezenta si un indicator orar important pentru locuitori. Oamenii stiau cat e ora atunci cand auzeau sunetul care anunta plecarea dintr-o halta de pe traseu.
Mocanita oprea insa si intre statii, cand pasagerii ocazionali faceau semne cu mana. Pana in anii 70, trenul era actionat cu locomotive pe aburi. Evolutia tehnologica a adus si pentru moti, trenuri moderne, echivalentul la scara mai mica a celor care circulau pe liniile normale. Acestea au fost ultimele trenuri care au circulat pe Valea Ariesului. In ultimii ani de functionare, pe aceasta ruta circulau zilnic (dus-intors) trei trenuri cu doua clase.
Trenul a devenit nerentabil pe fondul dezvoltaii transportului auto, dar si a scaderii activitatii agentilor economici din Apuseni: exploatarile miniere de la Baia de Aries, Rosia Montana si Abrud si fabrica de prelucrare a lemnului din Cimpeni. In lipsa unor investitii de conservare, atat cladirile cat si podurile se afla in plin proces de distrugere.
Reluarea circulatiei Mocanitei intre Abrud si Turda, pe vechiul traseu al liniei cu ecartament ingust, este practic imposibila in conditiile in care sinele din judetul Cluj, intre Vidolm si Turda, au fost scoase de catre CFR. Consiliul Judetean Alba nu a putut solicita statutul de monument istoric decat pentru ansamblul de cale ferata din Alba, in timp ce institutia similara din Cluj a refuzat sa faca acelasi lucru pentru linia din acest judet.
“Calea ferata ingusta este distrusa din nepasare, ticalosie, incompetenta, chiar tradare a intereselor locuitorilor Vaii Ariesului. Sunt sanse minime de a se repune in functie, as zice eu chiar zero. Doar promisiuni, la fiecare ciclu electoral. Noroc cu austriacul care a investit in sectia Campeni-Abrud, dar sunt doar 11 km”, a spus Petru Suciu fost “ceferist” pe linia ingusta din Apuseni.
Pe segmentul Abrud – Cimpeni, de 11 kilometri, aflat intr-o stare fizica buna, circulatia trenurilor a fost reluata, in scop turistic, de catre un investitor austriac. Georg Hocevar este de aproape 20 de ani in Romania si conduce Asociatia pentru pastrarea liniilor ferate inguste din Romania. Impatimit al locomotivelor cu aburi pe care le-a si reabilitat, Hocevar nici nu mai stie cat a investit in Mocanita.
“Important este ca locomotiva este in stare de functionare, cu vagoane in stare de functionare, pe o infrastructura feroviara functionala si asta este cel mai important”, a declarat acesta. Excursiile sunt organizate in perioada primavara – toamna, cand timpul permite, in zilele de weekend. Tot in interes turistic sunt organizate in timpul verii trasee intre Lunca Ariesului si Salciua, unde calea ferata s-a pastrat in conditii bune.
In trecut, mocanita a aparut si in filme. Unele dintre cele mai bune imagini video care au ramas in arhive sunt din filmul artistic “Trecatoarele iubiri”, realizat in 1974. Secventele de final sunt filmate in tren si in fosta gara din orasul Baia de Aries.
Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…
Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…
Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…
Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…
Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…
O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…
View Comments
În 87-88, cred, mă întorceam din minivacanța de 1 mai pe care am petrecut-o la Rimetea/Trascău. Am făcut 8 km până la gara din Buru, unde urma să urcăm în mocăniță, să mergem la Turda. Când a sosit în Buru, ne-am speriat! Era plin-ochi de oameni, până și pe trepte, dar cel mai fantastic a fost să vedem oameni ce ședeau sau stăteau întinși pe acoperișul vagoanelor. Și cu unii dintre aceștia din urmă am avut noroc, recunoscând câțiva prieteni, care strigau și ne făceau semn cu mâna, să urcâm lângă ei. Așa că le-am întins rucsacii, după care ne-au ridicat și pe noi pe acoperiș. Mare ne-a fost bucuria întâlnirii! Apoi a urmat o sperietură, când am observat, că tunelul de care ne apropiam e atât de jos, încât s-ar putea să ne strivească! Dar am scăpat fără probleme, executând cu toții un ”pentru luptă culcat”, ca-n armată. Mirarea ne-a fost enormă și imensă, însă, când după ce am ieșit din tunel un bărbat pe bicicletă, ce pedala pe drumul de lângă cel ”de fier”, a făcut un semn către mecanicul de locomotivă, după care acesta a încetinit și chiar oprit trenul, l-a așteptat pe biciclist, care a întins vehiculul către ”locuitorii” primului vagon, ca apoi să urce și el tot acolo. Mamăăă, așa ceva nici în povești n-am auzit!!! Dar să nu credeți, că aici se termină istoria acelui drum cu pățanii nemai!auzite! Pentru că a urmat gara din Mihai Viteazul/Sânmihai, unde așteptau zeci de oameni să urce în tren. Printre oamenii 'obișnuiți” am observat o pereche, ambii erau înalți și cu părul deschis la culoare - tipicul nordicilor. Cțnd partea bărvătească a cuplului ne-a observat, a rămas faptic cu gura căscată câteva secunde, după care și-a întins rapid mâna după aparatul de filmat ce-i atârna la gât, l-a desfăcut și a început să facă acele serii de mișcări tipice unui aparat mecanic de fotografiat. Pe când a terminat noi am fost deja departe, nu-l mai vedeam din cauza celorlalți oameni de pe peron... Sunt curios, dacă au apărut undeva acele imagini sau au rămas doar într-un album privat, ca delectare a cătorva perechi de ochi curioși...