Povestea Mănăstirii Dragomirna, cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică construită

În interiorul Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava se află Biserica Pogorârea Sfântului Duh, considerată ca fiind cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată. Lăcaşul de cult este construit în formă de navă şi are o lungime de 35 de metri, o lăţime de circa 9,5 metri şi o înălţime de aproape 42 de metri.

Mănăstirea Dragomirna a fost ridicată în anul 1602 în satul Mitocu Dragomirnei, din judeţul Suceava, de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Complexul mănăstiresc este format din Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Paraclisul Sfântul Nicolae, Egumenia, Trapeza şi Zidul de incintă.

Biserica Pogorârea Sfântului Duh este construită în formă de navă şi este considerată ca fiind cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată. Lăcaşul de cult are o lungime de 35 de metri, o lăţime de circa 9,5 metri şi o înălţime de aproape 42 de metri.

Anastasie Crimca, ctitorul Mănăstirii Dragomirna, a fost un călugăr care înainte de a fi hirotonit purta numele de Ilie Crimcovici. El a fost răsplătit, în anul 1587, de domnitorul Moldovie – Petru Şchiopul, cu un teren pentru că l-a ajutat în lupta purtată împotriva cazacilor. Pe terenul respectiv, Anastasie Crimca a ridicat Mănăstirea Dragomirna, în locul unui schit de lemn clădit de câţiva călugări.

Numele Mănăstirii Dragomirna a fost menţionat pentru prima dată pe 4 septembrie 1605, într-un document în care se menţiona că lăcaşul de cult a primit danii de la logofătul Lupu Stroici.

Scarlat Porcesu, în volumul „Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, arăta că “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh care se cinsteşte în Sfânta Treime, unui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici şi Sfântului şi dreptului Enoh şi sfântului prooroc Ilie şi sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriţii slujitori şi închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuţi şi dumnealui Lupu Stroici marele logofăt şi fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod şi ale prea iubiţilor lui fii Ioan, Constantin, Alexandru şi Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 şi închinată sfinţilor, dreptul Enoh, Ilie şi Evanghelistul Ioan”.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Dragomirna a fost atacată de mai multe ori de cazaci şi tătari. În anul 1653, armata cazacă condusă de Timuş Hmelniţki a atacat Mitocul Dragomirnei şi a furat bogăţiile mănăstirii, năvălitorii violând şi toate femeile adăpostite în mănăstire.

Cronicarul Miron Costin a povestit despre acest eveniment în Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace.

“Timuş, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor şi întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu puşci au mărsŭ şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-au închinat, toate odoarăle, veşmintele în jacŭ au dat şi cîţi bieţi neguţitori era închişi acolea şi mulţi den boieri, ruşinîndŭ cazacii fămei şi fete şi nu ‘ca creştinii, ce mai multŭ decît păgînii s-au purtat cu ‘acéia mănăstire. Şi să hie mai avut vréme cevaşi Timuş, nici o mănăstire n-ar hi hălăduit neprădată odoacă”, descria atacul cazacilor Miron Costin.

Mănăstirea Dragomirna a câştigat anul trecut două importante premii europene pentru restaurarea spectaculoaselor fresce medievale. Proiectul de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea din Biserica Dragomirna, judeţul Suceava, a primit în luna mai a anului trecut, la Viena, marele premiu pentru conservarea patrimoniului cultural acordat de UE şi de mişcarea Europa Nostra, precum şi premiul publicului, în urma votului a peste zece mii de persoane.