Povestea femeii care a ucis un președinte în timp ce făceau amor

Încarcerările femeilor din Paris, în special pentru crimă, au evidențiat reputația senzațională a închisorii Saint-Lazare. Un astfel de caz a implicat-o pe Marguerite-Jeanne Steinheil, la începutul secolului al XX-lea. Ea nu a devenit faimoasă doar pentru aventurile sale amoroase și scandalurilor politice în care a fost implicată, ci și pentru faptul că a fost acuzată de uciderea preşedintelui Franţei, Félix Faure, unul dintre amanţii săi, în timp ce făceau dragoste.

Cine a fost Marguerite Steinheil

Marguerite Japy, cunoscută de-a lungul vieții ca Meg, s-a născut în Beaucourt, în vestul Franței, în data de 16 aprilie 1869, și a fost fiica lui Émile Japy, un industriaș bogat care deținea o fabrică de ceasuri, și a soției sale, Mélanie Lincker. Meg, desigur, și-a adorat tatăl, iar în autobiografia ei îl descrie ca pe un gentleman perfect. Ea era, potrivit guvernantelor sale, un copil voitor care adesea ieșea din necazuri printr-un comportament fermecător, cultivată și foarte sociabilă.

La vârsta de 17 ani a avut o relație cu un prieten al fratelui ei, locotenentul Edouard Sheffer, dar tatăl ei nu a fost de acord și i-a despărțit înainte ca lucrurile să meargă prea departe. În anul 1890, pe când avea 21 de ani, s-a căsătorit cu Adolphe Steinheil, un pictor talentat, care avea să devină un artist de renume, și care era cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Astfel, a devenit doamna Marguerite Steinheil. Câteva luni mai târziu, s-a născut primul și singurul lor copil, o fiică pe nume Marthe. Însă, cei doi nu s-au mai înțeles și au decis să trăiască separat, fără să se despartă în mod legal. Atunci, viața Margueritei a înflorit. Avea un salon prin care trecea toată lumea bună a Parisului din acea vreme: Gounod, Lesseps, Massenet, Coppee, Zola, Loti și mulți alții.

A devenit celebră pentru frumusețea ei și pentru aventurile ei amoroase. Poate dintr-un sentiment de vinovăție, mulți dintre iubiții pe care îi avea au cumpărat picturi de la soțul ei, ceea ce, cu siguranță, a ajutat la finanțarea stilului ei de viață grandios. Prin intermediul soţului său, care primise un contract din partea preşedintelui Franţei, Félix Faure, Meg l-a cunoscut pe acesta din urmă și l-a cucerit cu frumusețea ei de la prima întâlnire. Marguerite a devenit amanta acestuia, vizitând Palatul Elysée destul de des.

Moartea preşedintelui Félix Faure

În data de 16 februarie 1899, a intrat în reședința oficială a președintelui, printr-o ușă laterală, gardienii lăsând-o să treacă, la urma urmei, fusese aici de mai multe ori înainte. Cu toate acestea, la scurt timp după ce s-a alăturat președintelui într-una din camerele sale private, Meg a ieşit agitată, strigând după ajutor în timp ce-şi aranja hainele. Personalul l-a găsit pe Felix mort, aparent în urma unui atac de cord, pe care l-a suferit în timp ce Marguerite îi făcea o felaţie, aşa cum avea să rezulte din declaraţiile angajaţilor de la Palatul Elysée. Moartea acestuia în timp ce se afla în compania lui Meg a creat un scandal uriaș în Franța, ea devenind subiectul unor povești senzaţionale și a fost denumită „Mata Hari a Republicii” (Mata Hari a fost cea mai faimoasă spioană din lume).

Unii au susținut că Marguerite Steinheil a fost direct implicată în moartea președintelui. Alții au crezut că a fost pur și simplu o victimă a circumstanțelor și nu a avut nimic de-a face cu decesul acestuia. Acest eveniment a provocat, fără îndoială, tulburări politice în Franța la acea vreme. După moartea președintelui, relația lui Marguerite cu soțul ei a devenit din ce în ce mai tensionată, pe măsură ce ea a continuat să aibă relații extraconjugale cu figuri puternice din societatea franceză. 

Scandalul morții soțului și mamei ei

La 31 mai 1908, soțul lui Steinheil și mama ei au fost găsiți uciși în reședința lor din Paris. Cauza morții în ambele cazuri a fost strangularea. În altă parte a casei, Marguerite Steinheil a fost descoperită legată și încătușată, dar nevătămată. Meg, odată dezlegată, a susținut că fusese trezită cu o noapte înainte de o bandă de hoți în camera ei. Trei bărbați și o femeie roșcată ar fi amenințat-o cu un pistol și au cerut să știe unde își ține tatăl ei banii. Ea le-ar fi spus că nu știe, moment în care unul dintre ei a lovit-o în cap. Când și-a recăpătat cunoștința, s-a trezit legată de pat.

Au existat mai multe întrebări rămase fără răspuns de versiunea lui Meg asupra evenimentelor – în special de ce mama ei a fost ucisă, în timp ce ea a fost cruțată. Lipsa oricărui furt substanțial de proprietate (atât bijuteriile lui Meg, cât și argintul familiei erau neatinse) a ridicat, de asemenea, îndoieli.

Totuși, întrucât nu existau prea multe dovezi împotriva Margueritei, investigatorii au scos-o din cercul de suspecţi, dar ea nu s-a dat bătută și a încercat să îi însceneze totul valetului familiei, Rémy Couillard, strecurând o perlă într-o cărticică de buzunar ce aparţinea acestuia, ca mai apoi să declare furtul bijuteriei. Cu toate acestea, perla distinctivă a fost recunoscută în ziare de un bijutier, care a spus că a scos-o dintr-un inel pentru Meg la aproape două săptămâni după crime. Cazul împotriva lui Remy a fost în mod clar o invenție. Meg l-a acuzat apoi pe Alexander Wolff, fiul menajerei sale, dar și acest lucru s-a dovedit a fi fals.

Margueritei Steinheil s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani

Astfel, în luna noiembrie 1908, Marguerite Steinheil a fost arestată şi acuzată de dubla crimă. A trecut aproape un an înainte ca procesul ei să aibă loc, din cauza mai multor argumente juridice, iar până în acel moment cazul devenise discuția Parisului. În decembrie 1909, Meg a fost eliberată, deși notorietatea ei a făcut din Paris un oraș mai puțin primitor și s-a mutat la Londra, unde era cunoscută sub numele de Madame de Serignac. Aici s-a recăsătorit, în anul 1917, cu un ofițer britanic pe nume Robert Brooke Campbell Scarlett, al VI-lea Baron Abinger.

S-a dedicat scrisului şi a publicat o carte autobiografică, intitulată „My Memoirs”, în anul 1912. Cartea a reprezentat un succes în vânzări și a stârnit multă atenție din partea publicului. În ultimii ani ai săi de viață, Marguerite Steinheil a fost retrasă, evitând să mai apară în public, în ciuda faptului că interesul pentru viața și scandalurile în care a fost implicată a continuat, iar biografii și jurnaliștii au scris despre aventurile și procesul ei. În anul 1954, la vârsta de 85 de ani, Meg s-a stins din viață într-un azil de bătrâni din Hove, Anglia.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

7 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago