Povestea drezinei Buick folosită de Gheorghe Gheorghiu-Dej, restaurată de angajaţii CFR pe bani proprii

Câţiva pasionaţi de artefacte feroviare au reuşit să readucă la viaţă un Buick Road Master Sedan, folosit pe post de drezină de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Drezina a fost abandonată timp de 23 de ani în Braşov şi mai apoi la Zlatna, judeţul Alba. Ea cântărea 3 tone şi era capabilă de o viteză de 75 de kilometri la oră. Marea dificultate a fost reprezentată de raritatea pieselor de schimb pentru vehiculul aflat în stare avansată de distrugere. Reparaţiile au pus la încercare imaginaţia echipei care a făcut restaurarea. Maşina cu roţi de tren – un  Buick Road Master Sedan – a fost fabricată în anul 1949.  

Împlinirea a 150 de ani de la construirea căii ferate Alba Iulia – Târgu Mureş a fost marcată şi prin prezentarea drezinei restaurate de angajaţi ai  Secţiei L7 Târgu-Mureş din cadrul CFR SA, pe bani proprii. Drezina a fost adusă la Districtul Exploatare Utilaje din cadrul Secţiei L7 Târgu Mureş la începutul anului 2020. Vehiculul a fost folosit la început în corpul diplomatic 1 şi 2, după care a trecut la calea ferată unde a fost transformată în drezină. A fost abandonată în 1996 pe o linie ferată din Braşov, unde, din cauza ploii, s-a distrus în mare parte. Aceasta a ajuns ulterior la Zlatna, unde s-a intenţionat restaurarea acesteia. 

Starea iniţială a drezinei. Foto: cfir.ro 

Primăria Zlatna nu a reuşit însă să demareze planurile de restaurare, lucru care s-a întâmplat în final la Târgu Mureş, de către angajaţii unei secţii CFR. Lucrarea a durat un an de zile, ceferiştii fiind nevoiţi să plece aproape de la zero având în vedere că la momentul respectiv existau doar scheletul şi roţile. Au fost căutate şi recondiţionate piese vechi, iar acolo unde a fost nevoie s-a realizat piese de la zero.  Are un motor de Renault de 1.9 litri, cu 75 de cai putere. Buick-ul din 1940 a fost modificat pentru a fi utilizat pe calea ferată la uzinele Malaxa. Nu are marşalier, pentru întoarecere fiind folosit un dispozitiv de rotire, unic, folosit în trecut de locomotive. 

Foto: cfir.ro 

Faptul că un lider comunist a avut o drezină nu era o surpriză. Aceste mijloace de transport erau des folosite în trecut pentru că facilitau deplasarea mult mai rapidă în comparaţie cu autovehiculele. Pe lângă ”drezina Buick”, pasionaţii de mijloace de transport vechi au mai restaurat, tot cu bani proprii, o locomotivă cu aburi de cale îngustă fabricată în România anilor 1954, destinată transportului de marfă şi călători şi un vagon de cale îngustă din 1915. 

Foto: cfir.ro 

În 20 noiembrie 2021 s-au împlinit 150 de ani de la deschiderea căii ferate Alba Iulia – Războieni – Târgu Mureş. Are o lungime de 112 kilometri, fiind cuprinsă în Mersul Trenurilor la liniile 200, 300 şi 405. În prezent, între Alba Iulia şi Târgu Mureş sunt doar două trenuri directe pe zi, unul făcând peste trei ore din cauza unor opriri lungi. La momentul construcţiei acestei căi ferate Transilvania era parte a Regatului Ungariei care a demarat în 1868 un program amplu de construcţie de căi ferate în partea sa de est. La 1870 au început să circule trenurile între Cluj şi Oradea, iar la 1873 între Braşov şi Teiuş. Primele trenuri au circulat pe calea ferată Alba Iulia – Târgu Mureş la 20 noiembrie 1871.

Maria Stefan

View Comments

  • 3.5 tone cantarea aceasta masina ça si tata o avut un pontiac silver cheiler d'un 1933 este masina blindata9

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago