Povestea celui mai mare spital din România, demolat dintr-o eroare

Tăvălugul demolărilor comuniste a inclus şi unul dintre cele mai vechi spitale, situat în centrul Bucureştiului. După aproape 150 de ani de istorie, Spitalul Brâncovenesc a căzut victimă planurilor urbanistice ale lui Nicolae Ceauşescu.

Ulterior, se arată în documentele de arhivă, se pare că edificiul nu ar fi trebuit ras de pe faţa pământului. La acea vreme, autorităţile comuniste au spus că totul s-a petrecut dintr-o neînţelegere, în avântul demolărilor pentru construirea centrului civic. Banul Grigore Basarab Brâncoveanu, ultimul vlăstar direct din neamul lui Vodă Constantin Brâncoveanu, a dorit înfiinţarea unui spital care să poarte numele de „Brâncovenesc“, dorinţă care însă i-a fost îndeplinită abia după moartea sa. 

Soţia sa, Safta Brâncoveanu l-a gândit ca o operă de binefacere. Testamentul Saftei Brâncoveanu cuprinde şi unul din primele Regulamente de ordine interioară ale unui spital din România. În timp, spitalul devine centrul elitei care a contribuit la dezvoltarea medicinei româneşti, se arată în Monografia Spitalelor Publice din Bucureşti. Spitalul Brâncovenesc, construit între 1835-1838 de băneasa Safta Brâncoveanu, ca un spital pentru nevoiaşi, “spre mângâierea celor în lipsuri şi nevoi”, rămâne unul dintre complexele sanitare şi filantropice model din perioada secolelor XIX-XX. Moştenirea Aşezămintelor Brâncoveneşti a dăinuit din veacul al XVIII-lea până la 1984.

Biserica Domniţa Bălaşa (construită între 1742-1744), Azilul de văduve, femei bătrâne şi sărace şi Şcoala primară de băieţi (înfiinţată în 1745) s-au constituit într-o primă ctitorie, la iniţiativa domniţei Bălaşa Brâncoveanu Lambrino, fiica domnului martir al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu. Biserica cu hramul Botezul Domnului, ruinată de cutremurul din 1838, a fost reparată în 1842, dar a fost dărâmată în 1871, împreună cu casele vechi ale domniţei. În perioada 1750-1753, tot la iniţiativa domniţei Bălaşa, s-a înfiinţat Azilul de văduve, femei bătrâne şi sărace şi s-a adăugat biserica cu hramul Înălţarea Domnului, ulterior ruinată şi ea. 

Inaugurat la 14 octombrie 1838

Spitalul Brâncovenesc, deschis bolnavilor la 14 octombrie 1838, a fost extins ulterior în 1842, precum şi între 1855-1857. În perioada 1838-1842, biserica Domniţa Bălaşa a fost construită din nou de băneasa Safta Brâncoveanu, în stil neo-gotic, fiind ulterior demolată în 1881. În anii 1880-1885 a avut loc rectitorirea bisericii Domniţa Bălaşa, singura clădire existentă şi astăzi, din întregul complex. 

Spitalul Brâncovenesc a fost unul dintre cele mai vechi spitale ale Capitalei. La momentul construirii acestuia, în Bucureşti mai existau trei spitale – Colţea, Pantelimon şi Filantropia -, afiliate toate la Eforia Spitalelor. La început, spitalul nu a avut secţii specializate. În 1859 au fost organizate secţiile de medicină internă, oftalmologie şi chirurgie, iar în 1887 se înfiinţează prima clinică de medicină internă universitară, condusă de Nicolae Kalinderu.  De asemenea, primele cercetări de balneologie din România au fost iniţiate la Spitalul Brâncovenesc de Anibal Theohari, care a fost şi şef al Clinicii terapeutice a unităţii medicale. 

În secolul al XX-lea, Spitalul Brâncovenesc reprezenta o instituţie medicală pilot, în cadrul căreia s-a dezvoltat o şcoală de medici de elită, profilaţi pe mai multe specialităţi. În incinta spitalului se făceau şi tratamente pentru boli reumatice, fiind renumite şi clinicile de ortopedie de aici. Pe parcursul existenţei sale, Spitalul Brâncovenesc, situat în Centrul istoric al Bucureştiului, mai exact în Piaţa Unirii, în apropiere de Hala Unirii, a fost unul dintre cele mai cunoscute edificii ale Capitalei. Distrus de un incendiu în 1879, spitalul a fost refăcut în anii 1880-1890. Procesul de modernizare a continuat la începutul secolului XX, când planşeele din lemn au fost înlocuite cu planşee din beton armat. 

Spital universitar de stat

 Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici spunea că, anterior spitalului, au fost Aşezămintele Brâncoveneşti – acestea erau amplasate pe locul unde în prezent se află Palatul de Justiţie -, ce aveau ca obiectiv construirea institutului de medicină şi a unui cămin de bătrâni. Safta Brâncoveanu a donat 8 sau 10 moşii. Spitalul trebuia să funcţioneze prin veniturile membrilor şi avea secţii de chirurgie, medicină internă şi în general de boli acute, nu cronice. Acesta apărea ca o anexă a bisericii Domniţa Bălaşa – ctitorie a celei de-a şasea fiică a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Prima biserică a fost înlocuită de o alta, apoi de o alta, care este şi cea actuală. Spitalul a fost refăcut în timpul celui de al II-lea Război Mondial pentru că servise drept spital militar. Era un spital universitar privat, ca mai toate cele construite în perioada interbelică, de boierii români. 

Cine a plătit pentru demolare

 În 1948 a apărut naţionalizarea spitalelor private, soartă pe care a avut-o şi Spitalul Brâncovenesc. Domniţa Bălaşa a prevăzut, în testamentul său, ca gestiunile spitalului să nu fie amestecate, astfel că biserica a scăpat cu moşiile ei, pe care şi le-a păstrat pe toată perioada comunismului. Spitalul a fost preluat de Ministerul Sănătăţii, iar azilul – desfiinţat. 

Spitalul a căzut sub buldozerele comuniste FOTO didactica.genesis.ro 

Ceauşescu, după cutremurul din 4 martie 1977, a vizitat şi această zonă, dispunând demolarea Aşezămintelor Brâncoveneşti. În anii ’80, în vederea construirii Centrului Civic, au fost demolate numeroase clădiri din cartierul Uranus, inclusiv cele cu valoare istorică, între care multe biserici, precum şi Spitalul Brâncovenesc. 

Despre acest lucru s-a spus în perioada comunistă că, de fapt, nu era nevoie de dărămarea spitalului. Totul a fost o greşeală. Concret, la 29 martie 1984, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, clădirea Spitalului Brâncovenesc a fost demolată, iar personalul medical şi logistica au fost distribuite la celelalte spitale din Capitală. Spitalul avea o convenţie cu Facultatea de Medicină, conform căreia şefii secţiilor urmau să fie şi profesori. Ceauşescu a negat că ar fi comandat distrugerea întregului complex, căci el dorea doar demolarea spitalului. În urma acestei neînţelegeri au fost demişi primarul Capitalei şi toţi cei ce au participat la acţiune.