Categories: de pe globnoutăți

Piramida faraonului Djoser din Egipt, cea mai veche dintre cele vizibile, a fost redeschisă publicului

Înalt de aproape 60 de metri şi având şase etaje, acest monument a fost construit către anul 2.700 înainte de Hristos de către celebrul arhitect Imhotep, deasupra unei cavităţi adânci de 28 de metri care adăpostea un mormânt de granit roz.

Piramida faraonului Djoser de la Saqqara, veche de 4.700 de ani şi considerată drept cea mai veche încă vizibilă din Egipt, a fost redeschisă pentru public joi, în sudul oraşului Cairo, după mai mulţi ani de restaurare, potrivit AFP, citat de news.ro’„Redeschidem astăzi, după restaurarea ei, cea mai veche piramidă încă în picioare din Egipt”, a declarat, în cadrul unei ceremonii organizate joi la poalele celebrei piramide în trepte, ministrul egiptean pentru Antichităţi şi Turism, Khaled el-Enany. 

Este vorba şi despre „primul edificiu în întregime construit din piatră” din lume, potrivit ministrului.  Renovarea acestui monument a început în 2006, înainte de a fi întreruptă “din motive de siguranţă” legate de revolta populară din 2011. Lucrările au fost reluate în 2013, potrivit lui Ayman Gamal Eddine, responsabil al proiectului în cadrul Ministerului Antichităţilor.   

Costul total al lucrărilor de restaurarea s-a ridicat la 104 milioane de lire egiptene, adică 6 milioane de euro, conform guvernului egiptean.  Situată la 20 de kilometri sud de Cairo, piramida domină o vastă necropolă din regiunea Memphis, prima capitală egipteană.  Înalt de aproape 60 de metri şi având şase etaje, acest monument a fost construit către anul 2.700 înainte de Hristos de către celebrul arhitect Imhotep, deasupra unei cavităţi adânci de 28 de metri care adăpostea un mormânt de granit roz.  

Situl, înscris în patrimoniul mondial al UNESCO din 1979, constituie prima necropolă familială din Egipt, o practică introdusă de faraonul Djoser.  În această necropolă din Saqqara, autorităţile egiptene au descoperit, în aprilie 2019, un mormânt decorat cu reliefuri colorate şi inscripţii bine conservate, aparţinând unui nobil din a V-a dinastie egipteană (între 2.500 şi 2.300 î.Hr.).                

În ultimii ani, autorităţile egiptene şi-au îmbunătăţit considerabil comunicarea pe tema descoperirilor arheologice sperând să atragă din nou turiştii care au ocolit Egiptul din cauza revoltei din 2011. Siturile arheologice reprezintă pentru Egipt un argument major în faţa concurenţei altor destinaţii turistice, context în care Khaled el-Enany, ministrul pentru Antichităţi din 2016, a obţinut în decembrie portofoliul la Turism.  

Maria Stefan

Recent Posts

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest, o nouă destinație de vară

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o…

2 ore ago

5 personalități istorice pasionate de jocuri de noroc

În literatură și cinematografie, adesea avem în prim-plan personaje care se remarcă inclusiv prin pasiunea…

2 ore ago

Vremea Floriilor la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 13:00, editura Vremea vă invită la Sala Acvariu a Muzeului Național…

22 de ore ago

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

o zi ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

2 zile ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

2 zile ago