Cu o istorie de aproape 170 de ani, Parcul Zăvoi,  pajistea verde de altădată a tărâmului oltenesc,  găzduiește arbori somptuoşi  şi  reprezintă unul dintre cele mai vechi parcuri din România. Aici a fost intonat pentru prima dată, în anul 1848,  Imnul Naţional al României  ,,Deșteaptă-te Române’’.

Dacă ai hotărât să pășești în curtea ,, Zăvoiului’’,   pregătește-te   pentru  o promenadă liniștită  prin verdeața abundentă și copacii măreți care întregesc imaginea unei păduri seculare.

Denumirea parcului a fost propusă în anul 1850,  în urma unei  vizite în orașul Râmnicu Vâlcea a  domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei. Acesta a reuşit  să amenajeze atunci  nişte ,,alei  pentru umblarea obştească, de fapt o  ,, gradina verde’’pe care a numit-o Parcul Zăvoi.

Odată ce ai trecut de poarta masivă sculptată din lemn, în stil oltenesc, vei zări monumentul închinat domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei,  bustul acestuia în uniformă militară, alături de trupul unui bărbat aplecat pe o piatră care simbolizează dorința de libertate și nevoia de putere a poporului român.

O altă statuie impozantă din parc,  pe care nu ai cum să nu o remarci este cea dedicată cărturarului român  Nicolae Bălcescu. Bustul revoluționarului este înconjurat  de arbori măreţi şi flori  fiind  realizat din piatră rondebosse de către sculptorul  român, Constantin Baraschi.

Grupul Statuar ,, Renaşterea’’ Bustul lui Ştirbei Vodă (1849-1856)

,, Bustul lui Nicolae Bălcescu’’

Imnul Naţional se cântă  la ,, Fântâna Turbatului’’

Dacă pătrunzi  printre aleile ascunse de copaci vei ajunge la ,,Fântana Turbatului’’, un monument construit  în anul 1844 de către Constantin Măldărescu a cărui poreclă era  ,,Turbatu’’.

Această fântână a fost principala sursă de alimentare cu apă a oraşului în timpurile străvechi. Râmnicenii se adunau pe vremuri la izvoarele Zăvoiului, în speranţa că vor lua acasă lichid tămăduitor.

În data de 29 iulie 1848,  în jurul acestei fântâni  s-a strâns o Adunare Populară şi s-a depus jurământul pe  Constituţia revoluţionară. S-au sfinţit steagurile revoluţiei şi s-a intonat în premieră Imnul Naţional de un grup de cântăreţi condus de către compozitorul român, Anton Pann. Mai mult de atât,  în fiecare an, în luna iulie la Râmnicu Vâlcea se sărbătoreşte evenimentul numit  ,,Zilele Imnului Naţional’’, fiind organizat de  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

,, Fântâna Turbatului’’- 1844

Teatru în mijlocul verdeţii

În Parcul Zăvoi se află şi  sediul  Teatrului Municipal Ariel, iar dacă vrei să faci parte din ,,povestea naturii’’ poţi să participi  la o piesă de teatru  în aer liber. Programul celor mai importante  piese de teatru este afişat pe panoul de pe aleea din faţa sediului.

Actorii de la Ariel defilează în fiecare an  pe străzile din centrul  Râmnicului împreună cu oficialităţile oraşului, pentru a marca evenimentul  Zilelor Imnului. Întrucât ei  joacă rolul unor revoluţionari, aceştia strigă pe parcursul deplasării ,, Dreptate şi Frăţie.’’

Parcul Zăvoi este unul dintre  parcurile din România în care dăinuieşte amintirea unor evenimente importante din istoria românilor, un spaţiu pentru destindere,  relaxare şi sărbătoare al tuturor vizitatorilor.

,,Teatrul Municipal Ariel”

Autor: Lavinia Ene

Ne bucurăm să fim incluși în lista de locuri de vizitat în România publicată de editura educațională internațională Twinkl.

Tineri Jurnalisti Online

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago