Palatului Universităţii din Bucureşti intră în linie dreaptă pentru a fi restaurat

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a primit patru oferte pentru executarea de lucrări de consolidare şi restaurare a Palatului Universităţii din Bucureşti, contract estimat la 292,27 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 5 ani şi 6 luni de la data atribuirii.

Ofertele au fost depuse sub formă de asocieri formate din Construcţii Erbaşu (lider), Terra Gaz Construct, Euras, Concelex şi Polarh Design, Eldiclau (lider), Getrix, Ayhanlar (Turcia), Protehnic Instal Hvac, Eldiclau Prest şi Research Consorzio Stabile, Hidro Salt B 92 (lider), MC General Construct Engineering, Tecon, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Trace Group Hold, respectiv Bog’Art (lider), Rotary Construcţii şi UTI Grup, relatează Profit.ro. Contractul prespune consolidare, restaurare învelitoare, şarpantă şi faţade, inclusiv tâmplărie exterioară (eliminare umiditate şi infiltrări din teren), precum şi modificări funcţionale şi lucrări de restaurare finisaje interioare, iluminat arhitectural faţade, reabilitare instalaţii, degajare curte interioară, conservare şi punere în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioara prin amenajare spaţiu muzeal, plus amenajări exterioare. 

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago