Dacă ajungi la Durau vei găsi acolo o rămășiță a feudalismului românesc târziu, Palatul Cnejilor, sau mai degrabă ce a mai rămas din el. Deși încărcat de istorie, locul nu te frapeaza prin spectaculozitate: o parcare stâmtă și un turn în paragină.

Povestea lui este una demnă de legendă, plină de intrigi și de istorii captivante. Pe vremuri aici se aflau ruinele mânăstirii Pionul, asezată pe locul unui schit mai vechi și ridicată de Gheorghe Hatmanul, pe la 1640.

Datorită puternicei influențe a fratelui sau, voievodul Vasile Lupu, schitul cel vechi a dobândit moșii numeroase, întărite și întregite pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Pământul dobândit astfel, prin voință domnească, a dus la inevitabile conflicte, în cazul acesta purtate cu vestiții boieri Cantacuzini.   După obținerea titlului de cneaz în Rusia de către Matei Cantacuzino, fiii săi au revenit în țară, intensificându-și atacurile juridice împotriva Mănăstirii Pionul. În ciuda eforturilor mitropolitului  Veniamin Costache mănăstirea își pierde cea mai mare parte din moșii, iar în 1840 călugării sunt nevoiti să se retragă la o bisericuță de lemn, Schitișor, aflată la departare de vreo 2 km.

Obținând dreptul de proprietate în 1839, Cantacuzinii transforma așezarea mănăstireasca în curte boierească fortificată, modificând chiliile, construind anexe, întărind zidul de incintă. Astfel s-a născut Palatul Cnejilor, în fapt o locuință boierească aflată la limita între conac și palat, clădită după toate regulile feudale.

Perioada de strălucire a Palatului Cantacuzin de la Schit a durat între anii 1840-1852 când a fost vizitat de Wilhelm von Kotzebue, Alexandre Dumas, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi și Alecu Russo..  Cheltuind peste măsura pentru a menține un fast nobiliar cu care au fost învățați, Cantacuzinii rămân datori și își pierd toate proprietatile. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica le-a scos moșiile la licitație. Moșia Hangu, unde se află Palatul Cnejilor, a fost cumpărată în anul 1852 de Smaranda Sturza pentru suma de 142.000 galbeni austrieci și olandezi.

Totuși cei trei frați Cantacuzino s-au închis în incinta palatului, refuzând să-l predea noilor stăpâni și încercând să ridice în sprijinul lor cetele de țărani înarmați. Ei trec printr-o rezistență îndârjită. Zidurile exterioare ale complexului au fost incendiate cu câlți și smoală. Unul dintre frați se sinucide, iar ceilalți doi au fost arestați după câteva zile și duși la Iași, de unde au fost deportați în Rusia. Membrii familiei Sturza nu au locuit în castel, lăsându-l în părăsire.

Părăsit de călugări, fostul schit a ajuns în uitare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. După acel moment, Palatul Cnejilor a început să se ruineze. Biserica a fost însă utilizată ca biserică de mir de către localnicii satului Ceahlău. Ansamblul fostului schit Hangu a fost declarat monument istoric în anul 1955.

În prezent, din Schitul Hangu nu au mai rămas decât biserica și ruine de ziduri și turnuri. Palatul Cnejilor se află în proprietatea Primăriei comunei Ceahlău, care nu are bani să-l întrețină. Familia Sturdza nu a revendicat această clădire.

Ca urmare a lipsei de interes, zidurile de incintă și turnurile s-au surpat pe mai multe porțiuni, iar în incinta celor două turnuri rămase încă în picioare au început să crească mesteceni. Una dintre gospodăriile aflate în vecinătate s-a extins pe terenul fostului schit, amenajând acolo cotețe. Materialele de construcții de la praznicarul aflat în afara incintei au fost depozitate în apropiere de biserică, apăsând asupra terenului pe care se află beciurile. Toate inițiatevele s-au limitat până în prezent doar la declarații publice și idei de proiect. Specialiștii de la Complexul Muzeal Neamț au estimat că acest proiect de restaure ar costa 2,5 milioane euro.

Legendele țesute în jurul acestui Palat al Cnejilor

În jurul schitului și a palatului s-au țesut mai multe legende. Una dintre ele spune că atunci când s-au construit zidurile de incintă, unul dintre boierii din familia Cantacuzino a pus să fie măsurată cu o sfoară umbra câtorva lucrători robi și a așezat apoi sfoara în fundația zidurilor. Robii și-au pierdut viața la apusul soarelui.

Altă legendă este și mai ciudată și se pare că este una destul de veche pentru că romanul lui Alexandre Dumas, Strigoiul Carpaților, a cărui acțiune se desfășoară chiar în jurul turnului pătrat a acestui ansamblu monumental, pare inspirat din ea. Se zice că Budu, unul dintre căpitanii lui Alexandru cel Bun (1400-1432), a murit într-o luptă și a fost chemat de iubita sa cu ajutorul unei vrăjitoare. El a venit călare pe un cal înaripat, sub formă de strigoi, și a fost surprins deasupra Ceahlăului de primul cântat al cocosului și transformat în stâncă. Legenda spune că în nopțile cu lună plină când umbra stâncii lui Budu de pe Ceahlău se lasă deasupra Palatului Cnejilor cel care este surprins între zidurile palatului este transformat în strigoi.

Misterul comorilor ascunse apare și în realatările despre Palatul Cnejilor. Bătrânii afirmă că uneori  noaptea se vedeau focuri albastre pâlpâind deasupra unor pretinse comori ascunse sau umbre care intrau în hrubele adânci, scoțând sunete sinistre. Acele flăcări albastre ar arde la fiecare șapte ani deasupra comorilor apărate de blesteme