Categories: de pe globnoutăți

Oraşul antic Machu Picchu, redeschis după opt luni

Oraşul antic Machu Picchu a fost redeschis duminică seară, cu o ceremonie specială, după opt luni de când aici nu au mai fost permise vizitele din cauza pandemiei, relatează BBC.

Aşezarea din Munţii Anzi, inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco în 1983, a găzduit un ritual incaş organizat de autorităţi în semn de mulţumire adusă zeilor. Numărul vizitatorilor va fi restricţionat la 675 pe zi (aproximativ 30% din capacitate), din motive de siguranţă. Redescoperită în 1911 de un explorator american, aşezarea este cea mai cunoscută din Imperiul Inca, care a dominat zona Anzilor din anii 1430 până în 1530. Arheologii cred că Machu Picchu („munte bătrân”, în limba quechua) a fost construit, în secolul 15, ca proprietate pentru împăratul incaş Pachacuti. A fost abandonat un secol mai târziu, când invadatorii spanioli au cucerit şi colonizat regiunea. Acum, este o destinaţie importantă în turismul peruan. Zeci de mii de oameni din regiunea montană Cusco se bazează pe vizitatori pentru a-şi câştiga traiul şi au avut de suferit din cauza închiderii din cauza pandemiei. Reporterii şi turiştii au ajuns la ceremonia de duminică după o călătorie de 90 de minute din oraşul incaş Ollantaytambo. Au fost implementate noi protocoale sanitare, iar ministrul Comerţului şi Turismului, Rocio Barrios, a subliniat că accesul aici va fi făcut „cu responsabilitate şi mare prudenţă”.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago