Cătălin Petcu a simţit că pierde timpul, că pierde trenul vieţii lui aşteptând în zadar altceva şi a plecat. Este un inginer român. A emigrat în Canada după ce-a ieşit din nou Ion Iliescu preşedinte, imediat după 2000. Acum lucrează într-o echipă de mare performanţă în construirea şi renovarea podurilor. Dar cele mai spectaculoase lucrări au fost la podurile acoperite, monumente de patrimoniu în Canada. A restaurat complet un astfel de pod, podul de la Routherville. Şi a făcut planurile pentru încă unul. Are încă doi colegi, ingineri români. Iar când au fost în vizită la Ministerul Transporturilor din Canada, a avut surpriza să constate că, dintr-o comisie de cinci specialişti, trei erau români.
“Sunt un om normal, ca mulţi altii, care trăieşte decent, alături de familie, într-o ţară în care munca şi valorile sunt respectate. Îmi iubesc familia, profesia, ţara natală precum şi noua ţară de adopţie. Aş dori ca alături de oameni interesaţi din România să contribui la conservarea şi restaurarea unui monument unic care este podul acoperit din comuna Coşbuc, Bistriţa. L-am descoperit dintr-un articol din ziarul dumneavostră şi sunt mândru să constat că avem şi noi acasă aşa ceva. Dacă podul de la Coşbuc ar fi fost în Canada, sigur ar fi perla coroanei”. Aşa îşi începe Cătălin Petcu scrisoarea.
„Fac parte din aşa-zisa generatie a decreţeilor, care dezamăgiţi de lunga tranziţie românească au ales ales calea străinătăţii. Sunt ieşean de origine, inginer de profesie, absolvent al facultăţii de construcţii în 1995. De prin 1998 am început să mă gândesc la posibilitatea de a imigra în Canada , proces pe care l-am şi demarat în anul 2000, imediat după alegerile care au dus la reînscăunarea lui Iliescu ca preşedinte. Ziua Z a fost 15 septembrie 2003, când, împreună cu soţia mea, am aterizat pe aeroportul din Montréal, încărcaţi cu 6 valize şi multe, multe speranţe. După perioada de adaptare activă, care a inclus obligatoriu învăţarea limbii franceze, am reuşit să-mi găsesc primul job în domeniul construcţiilor de poduri şi drumuri. Fiecare zi de muncă a însemnat pentru mine o ocazie de a descoperi normele şi standardele canadiene, metodele şi preocedurile de lucru, materialele şi echipamentele utilizate. Numai faptul că aici se utilizeaza două sisteme de măsură, imperial şi metric, că majoritatea materialelor şi echipamentelor sunt mai cunoscute în engleză constituie o problemă la care nu mă aşteptam şi pe care a trebuit s-o reglez rapid.
Pasul către meseria de inginer a venit de la sine. Cu sprijinul moral şi financiar al patronului firmei, am trecut toate examenele tehnice şi lingvistice şi din 2008 am început să lucrez ca inginer. În Canada, profesia de inginer este reglementată prin lege, fiiecare provincie având încă de la începutul sec. al XIX-lea propriile ordine profesionale. Astăzi O.I.Q număraă cca 55 000 de membri din toate domeniile, imigranţii reprezentând cca. 10%, iar inginerii români ocupă locul al doilea într-un clasamant al tarilor de origine, dupa Franţa. În Canada, românii au o imagine bună, sunt consideraţi serioşi, profesionisti şi care se integrează rapid în noua societate.
Meseria mea m-a facut să călătoresc foarte mult, să am contact cu diferite persoane, de diverse naţionalităţi printre care şi multi romani. Mi s-a întâmplat să am reuniuni de şantier la Ministerul de Transport în care din cinci persoane responsabile de proiect, trei eram romani…
Deşi lucrez în domeniul construcţiilor din 1995, nu am aflat despre existenţa podurilor acoperite decât odata cu imigrarea în Canada, ţară în care există încă un număr semnificativ cu acest tip de structură , perfect funcţionale şi care au devenit monumente istorice şi atracţii turistice. Pe undeva este de înţeles lipsa de notorietate a podului peste pârâul Sălauţa, din comuna Coşbuc…
Prima dată am venit în contact cu podurile acoperite de lemn în 2007, când am câştigat un contract de reparaţie a podului din Wakefield, situat în vestul previnciei Québec.
Podurile de lemn au fost iniţial acoperite din cauza vulnerabilităţii la putrezire a structurii de rezistenţă, care, în condiţiile climatice din Canada şi nordul Statelor Unite n-ar fi putut rezista mai mult de 15 ani. Instalarea unui acoperiş şi acoperirea pereţilor a crescut durata la utilizare la peste 80 de ani, fără să fie necesar efectuarea unor reparaţii majore.
Majoritatea podurilor acoperite sunt vopsite în roşu „sang de boeuf” (sânge de bou) şi istoricii cred că astfel s-a creat iluzia unui grajd, convingând astfel caii să intre în pod în condiţii de siguranţă. Fermierii, comercianţii şi călătorii cu vagoane hipice ar fi pierdut mult timp cu traversarea unui pod de către caii ameţiţi de priveliştea unui râu care curge. De asemenea, ferestrele dispuse la nivelul celor două ferme au un dublu rol: permite libera circulaţie a curenţilor de aer reducând suprefaţa portantă a pereţilor şi totodată asigură iluminarea naturală a podului”.
Pentru Cătălin, Canada este ţara în care poate să facă ce-i place. Are fotografii din care se văd podurile canadiene, adevărate bijuterii, şi el cu echipa decojind prin zăpezi schelăria complicată şi restaurând un monument pe care-l priveşte ca un bun al omenirii întregi din care toţi facem parte.
Dacă-l întrebi care-i podul pe care-l iubeşte cel mai mult, răspunde încântat: „Sunt câteva poduri spctaculoase, moderne pe care le-am văzut în lume, iar în Canada chiar am avut ocazia să lucrez la un asemenea pod. Totuşi cel mai mult mă simt ataşat de podul acoperit de la Routhierville, la care am lucrat cu pasiune aproape doi ani de zile şi am trăit momente deosebite alături de echipa mea. Clasarea în 2012 ca cel mai frumos pod acoperit din Québec vine să răsplătească eforturile noastre şi ne dă impulsul să continuăm.”
Dar întîlnirea cu podul de la Coşbuc i-a redat mândria patriotică. Acum aşteaptă de la primăria comunei Coşbuc fotografii amănunţite ale podului, pentru a vedea ce este de făcut, ce reparaţii trebuie făcute. „Cel mai probabil că vom face o echipă cu specialişti din România, pentru a respecta legea patrimoniului, deşi eu am studiat-o zilele acestea şi nu este o problemă în a respecta condiţiile de acolo decât, poate, aceeea că trebuie şi un expert cu atestat din România. Am vorbit cu şefii noştri de aici şi sunt dispuşi să ne ajute, dar şi colegii mei români sunt entuziasmaţi de proiect.”
Ce-a remarcat Cătălin în Canada este spiritul antreprenorial, autonomia, calităţi ale oamenilor şi comunităţilor care-i ajută să găsească soluţii la probleme. „În România acest lucru lipseste”, explică el, „perioada comunistă a făcut ca «statul» sa ia deciziile pentru cetăţeni… Romania a evoluat, evoluează şi va evolua, numai că ritmul este foarte încet, cu multe ocoliţuri…”
„Dumnezeu l-a trimis spre noi”, spune primarul comunei Coşbuc, Nicolae Anghel. „De ani de zile mă zbat să rezolv cu podul şi nu reuşesc. A venit o firmă de proiectare şi, când mi-a spus cât costă proiectul, am avut un şoc. Dacă domnii aceştia din Canada ne vor ajuta, atunci va fi ceva-ceva minunat!”
Raport către ţară :
– 2007 – Reparat podul Gendron, în Wakefield;
– 2010-2012 – Restaurat podul din Routhierville;
– 2012 – Reparat pod de insula Népawa.
În perioada 2007 -2012 am participat la licita ţiile altor 10-15 poduri acoperite.
În provincia Québec au mai rămas la ora actuala 86 de poduri acoperite autentice, administrate de Ministerul Transporturilor, care răspunde de infrastructura provincială.
Alte realizari tehnice: Colaborarea la un studiu de prefezabilitate pentru înlocuirea Podului Champlain, care traverseaza fluviul St-Laurent , făcând legatura între Montréal şi Rive-Sud. În cadrul acestui proiect m-am ocupat de demolarea podului existent, în lungime totală de 3 km, lucru care nu s-a realizat niciodata în Canada, de această anvergură. Studiul complet a fost finalizat în 2010 şi a fost depus pe biroul primului ministru al Canadei, dl. Stephan Harper, urmând ca acesta să ia o decizie provind viitorul acestui pod de o importanţă esenţială în economia Canadei. Am ţinut să «românizez» acest studiu, utilizând culorile drapelului românesc într-un tabel reprezentând calendarul de executie al lucrărilor, asta în condiţiile în care documentul trebuia să conţină culorile stabilite de către client.
Printre persoane cu care am colaborat aş putea numi pe:
– Radu Buruiană, inginer, plecat din România în anii ’70 şi care la mine în birou, pe un site şi-a revăzut pentru prima dată casa pe care a fost obligat s-o lase în Bucuresti.
– Daniel Addey-Jibb, patronul unei firme de tâmplărie tradiţională care pentru câteva luni a participat ca voluntar la restaurarea castelui Banffy de la Bonţida.
Despre Podul acoperit din satul Coşbuc
Construit la 1778 şi refăcut în 1937, Podul Acoperit din satul Coşbuc, monument de arhitectură, considerat ultimul de acest fel din Europa, are nevoie urgentă de reparaţii, altfel există riscul să se prăbuşescă. Deşi localnicii ştiu că podul este într-o stare avansată de degradare, trec zilnic cu maşini, căruţe, motociclete. „La capătul dinspre drumul naţional grinzile sunt atât de putred, încât podul se poate prăbuşi în orice moment”, avertizează primarul Nicolae Anghel din satul lui George Coşbuc. A făcut memorii la Ministerul Culturii, cereri la Direcţia Judeţeană de Patrimoniu, dar nimeni n-a dat nici banii, nici avizele necesare.
L-au ridicat grănicerii italieni într-o primăvară, din lemn de stejar adus din pădurile saşilor, după modelul podurilor elveţiene: o adevărată bijuterie inginerescă. Podul acoperit de la Coşbuc a avut şi el 14 fraţi în Bistriţa, dar niciunul nu mai este în picioare, ca cel din Coşbuc. Cel de la Ilva, al doilea pod acoperit care a mai rezistat la noi, este şi mai degradat.
Material preluat din cotidianul Transilvania REPORTER