Un lăcaş de cult controversat ce are pictate scene cu diavoli şi femei dezbrăcate

Pe pereţii bisericii de lemn a satului sătmărean Corund, imaginile dracilor stau laolaltă cu cele ale icoanelor sfinţilor. Ba, mai mult, în unele scene apar femei dezbrăcate, pe spinarea unu măgar. Scenele, menite să bage spaima în cei care au de gând să păcătuiască, au transformat biserica într-un monument istoric controversat, inclus în circuitul turistic medieval al bisericilor din nord-vestul ţării.

Fosta biserică a satului se zăreşte imediat ce intri în localitate. Oamenii locului povestesc că a fost construită iniţial pe un deal şi abia după zeci de ani a fost adusă în mijlocul satului, cu ajutorul boilor, fiind amplastă în aceeaşi curte cu biserica nouă. Lăcaşul are pereţii înnegriţi de vreme şi de fumul lumânărilor, pe care încă se mai văd înfricoşătoarele scenete pictate de un necunoscut. „Acolo se ţineau pe vremuri în fiecare duminică slujbele religioase. Sătenilor le era frică de Dumnezeu. Vă daţi seama să mergi în fiecare zi de slujbă la biserică şi să vezi acele picturi pe pereţi. Nu mai îţi vine să păcătuieşti. Oricum, cu timpul, oamenii s-au obişnuit şi nici măcar nu au mai băgat de seamă“, spune o bătrânică din localitate.

Preotul: scenele sunt menite să aducă oamenii pe drumul cel drept

Cele mai înfricoşătoare scene de pe pereţii bisericuţei din lemn sugerează personificarea ciumei şi o femeie dezbrăcată pe spinarea unui măgar care se îndreptată spre Moarte. Deasupra acestor figuri apare un grup de demoni care cântăresc crucea cu trei traverse, aparent foarte grea. Unul dintre ei aduce un buzdugan uriaş, în timp ce altul este preocupat să pedepsească un hoţ. Şi lenea, lăcomia, avortul, beţia, desfrâul, furtul, toate se regăsesc pe pereţii pronaosului. O altă scenă, la fel de înfricoşătoare ca şi prima redă scena Judecăţii de Apoi în care sunt reprezentaţi oameni şi diavoli. Preotul din sat spune că scena nu e altceva decat o simplă învăţătură pentru cei ce nu urmează calea cea dreapta şi cad în păcat. „Majoritatea bisericilor din lemn au astfel de picturi pe pereţi. Nu e cazul să ne speriem. Nu ştie nimeni cine e pictorul, dar e clar că acesta a vrut să sugereze păcatele omenirii şi pedepsele de care vor avea parte în ziua de apoi“, a declarat părintele Marius Perse.

Ce spun specialiştii în iconografie:

Specialiştii sunt de părere că picturile redau una din versiunile apocrife ale Apocalipsei care, conform acestora era o scriere destul de răspândită la finele veacului al XVIII-lea, dar încă neidentificată de cercetătorii acestui domeniu. „Tipul bisericii cu navă şi absidă răsăriteană decroşată, cu cinci laturi, este întâlnit în Transilvania, dar şi în Moldova şi Muntenia, fiind o moştenire a epocii anterioare. Năzuinţa de cucerire a spaţiului este sugerată de pridvorul care se găseşte în partea de sud şi vest“, a declarat Imola Kis, doctor în artă.

Într-una din reprezentări apare figura uriaşă a unui diavol negru aşezat în poarta Iadului, deasupra căreia un drăcuşor cu un steag în mână suflă în trâmbiţă. Diavolul întâmpină păcătoşii, dintre care unii sunt purtaţi pe spate de către alte creaturi ale infernului. Într-o altă scenă apar doi draci îngenunchiaţi, fumând din pipă în timp ce înteţesc focul sub un ceaun. O altă pictură redă o femeie dezbrăcată călărind pe spinarea unui măgar, ce se îndreaptă spre moarte.

„De exemplu o figură sugerează oamenii care fură la cântar, adică eu cumpăr de la tine pentru un preţ dar tu mă furi şi îmi dai mai puţin. O altă pictură sugerează cum femeile păcătoase sunt arse în căldare“, a declarat sfătul bisericii, Nicolae Avram. Ba mai mult, acesta susţine că există şi o legendă potrivit căreia persoana care a realizat aceste picturi este una şi aceeaşi cu pictorul care a realizat picturile de la biserica dintr-un sat apropiat. Totuşi, nu este nimic sută la sută.

Specialistul Imola Kis mărturiseşte că pictura murală interioară este de remarcat, deoarece este o mărturie a tendinţei de eliberare de sub atotputernicia tradiţiei şi a vechilor canoane. „În pronaos, pe peretele de vest este tratată scena Judecăţii de Apoi. Imaginile sunt narative, iar în alcătuirea modelului iconografic se resimte influenţa lecturii cărţilor populare. Programul iconografic al naosului este cel stabilit de tradiţia bizantină, iar realizarea este tributară sfârşitului secolului XVIII, cu inovaţiile de rigoare aduse de meşteri zugravi în picture murală a bisericilor din Transilvania“, a adăugat aceasta.