O porțiune din zidul de incintă al Cetății Medievale Sighișoara s-a prăbușit

Zidul de incintă al Cetății Medievale Sighișoara s-a prăbușit pe o porțiune de 4,6 metri în zona Tronsonului 11,  în data de 4 februarie, la ora 23.25, informează un comunicat de presă al primăriei din localitate.

Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a dispus ca măsură de urgență izolarea zonei, restricționarea traficului rutier și convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Potrivit Primăriei Sighișoara, din data de 5 februarie s-au luat măsuri pentru restricționarea traficului auto pe str. Zidul Cetății, pe un sens de circulație, închiderea accesului pietonal pe Aleea Cetății (Turnul Cizmarilor – Turnul Croitorilor), executarea unor lucrări de sprijinire a zidului și notificarea Ministerului Culturii, Inspecției de Stat în Construcții, Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș și a Instituției Prefectului-Județul Mureș.

”În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, un specialist în domeniul restaurării și conservării monumentelor istorice se va deplasa la Sighișoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porțiunea căzută să fie refăcută în regim de urgență. Menționăm faptul că, din documentația istorică existentă – planuri ale cetății din anul 1.750 – rezultă că, în zona prăbușirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858”, se arată în comunicatul de presă al primăriei Sighișoara.

Municipalitatea menționează că, din documentația istorică existentă – planuri ale cetății din anul 1750 – rezultă că, în zona prăbușirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858.

Foto: Primăria Sighișoara 

Maria Stefan

Recent Posts

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

2 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

6 zile ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

7 zile ago

Supraturismul aduce taxe noi: „Se caută locurile instagramabile”

Sezonul vacanțelor vine cu noi taxe pe care turiștii trebuie să le plătească, pe lângă…

7 zile ago

Catacombe antice, comori istorice și locuri secrete din Turcia

Turcia este bogată în minuni antice. Aflată între Europa și Asia, această țară a fost în centrul a…

7 zile ago

Noaptea Muzeelor 2024. Anul acesta va avea loc ediția cu numărul 20

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc în data de 18 mai. Manifestarea de anul acesta…

o săptămână ago