O plimbare prin «Oraşul de aur» – Praga FOTO

Dacă te gândeşti la o vacanta la Praga, atunci trebuie să pleci de acasă cu ceva coroane ceheşti în buzunar, ori cu un card, fie şi în lei. Şi cu un dicţionar de cehă, nu engleză.

“Oraşul magic”, ” Oraşul de aur”, ” Oraşul celor 100 de turle”, “Parisul estului” iată câteva denumiri ale oraşului Praga. Aşezată pe cinci dealuri, de-o parte şi de alta a râului Vltava, capitala Cehiei este de departe unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa.

O plimbare pe jos prin Praga este o plimbare printre secole. Oraşul de origine al lui Einstein, Mozart, Kepler, Kafka, Praga este o mărturie a stilului gotic, baroc, al timpului renaşterii sau al artei moderne.

Un magnet pentru turişti

Castelul regilor din Boemia domină Vltava de mai bine de 11 secole, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice din capitala Cehiei. Înconjurat de grădini şi parcuri, Castelul împreună cu Cartierul de Jos constituie o oaza de linişte în mijlocul oraşului tumultuos. În prezent aici este şi reşedinţa preşedintelui republicii.

În interiorul Castelului se afla imensa Catedrală a Sfântului Vitus unde se afla înmormântat împăratul Ferdinand I de Habsburg, alături de mormintele cnejilor din Boemia, Moravia şi Silesia. Tot în perimetrul Castelului a fost construita în secolul al X-lea, Bazilica Sf. Gheorghe , unde sunt găzduite aproape zilnic concerte de muzica de camera şi galerii de arta veche cehă.
“Străduţa de Aur” întregeşte Cartierul Castelului. Locuite altădată de alchimişti, căsuţele construite în zidurile castelului adăpostesc acum magazine de suveniruri.

Simbolul capitalei Cehiei este podul de piatră de peste Vltava, denumit “Podul Carol”. “Podul de piatra” a fost construit la porunca împăratului Carol al IV-lea de faimosul Petru de Gmung, arhitectul Catedralei Sfântului Vitus şi a altor clădiri gotice, ridicate începând cu anul 1357.

Faimosul turn, ridicat pentru apărarea cetăţii, în acelaşi timp cu podul, a constituit principala intrare în Castelul din Praga. Fiecare picior este decorat cu statui, opera secolului XVII a faimosului sculptor, Matthias Braun.

Schimba banii acasă şi nu în Cehia

Aproape toţi turiştii care ajung în Praga se plâng de cursul valutar nefavorabil de la casele de schimb amplasate în centrul istoric. Deşi la intrare este afişat un curs echitabil şi chiar mai bun decât la bănci acesta este, de cele mai multe ori, valabil dacă schimbi sume de peste 40.000 de coroane.

Aşa că cel mai indicat este fie sa pleci de acasă cu coroane, fie să utilizezi cardul pe care îl ai pentru plaţi sau extragere de numerar de la bancomate. Nu este nevoie sa ai un card în euro, este foarte bun şi unul în lei.

Porţiile de mâncare sunt imense

Dacă eşti un gurmand, atunci la Praga ai să te simţi ca şi cum ai ajuns în Rai. Porţiile de mâncare sunt imense şi foarte săţioase. Problema este că restaurantele din centrul istoric, aflate pe străzile principale au preturi puţin cam piperate.

De aceea este indicat să mergi să mănânci la tavernele sau restaurantele de pe străduţele secundare. Aici ai şi şanse mai puţine de a fi ţepuit, cu alte cuvinte sa iţi fie umflată nota de plată.

Bacşişul este trecut direct pe notă şi oscilează între 10 şi 15%. Cât despre băuturi, cele mai multe restaurante au apa Vittel, care, din nefericire, este mai scumpă decât majoritatea sortimentelor de bere. Asa ca, dacă nu eşti un băutor de bere, o să cam ai de suferit.

La obiectivele turistice nu se poate ajunge cu maşina

Centrul istoric, sau oraşul vechi este, din păcate, inaccesibil cu maşina. Ca orice oraş vechi care se respectă, Praga are nişte străduţe înguste şi foarte întortocheate. Chiar dacă ai vrea să mergi cu maşina, te vei izbi de problema parcării.

În aparenţă vei găsi locuri de parcare, însă acestea sunt rezervate pentru cei ce locuiesc în zona sau pentru comercianţi. De aceea sunt delimitate şi semnalizate prin linii albastre. Dacă vei vrea sa parchezi acolo, ai şanse foarte mari să iţi fie ridicată maşina. Unele hoteluri iţi oferă şi serviciul de parcare, dar contra cost. Şi asta pentru ca este destul de greu de găsit un loc de parcare în oraş.

Limba engleza nu te scoate întotdeauna din impas

Chiar dacă ai fi tentat sa crezi ca engleza este înţeleasă de multi, având în vedere câţi turişti sunt anual în oraş, lucrurile nu stau chiar asa. Dacă la restaurante sau la obiective turistice nu va nicio problema, atunci când vorbim de supermarket-uri sau metrou doamnele de acolo sunt prea bătrâne şi prea morocănoase ca să iţi răspundă în engleză.

În schimb, încearcă sa înveţi un minim necesar de cuvinte şi expresii în rusă, limba destul de populara în oraş… Se pare ca numeroşii turişti de aceasta naţionalitate au cam deprins localnicii cu „pajalsta” în loc de „please”.

Maria Stefan

View Comments

  • Am fost de mai multe ori in Praga si am constatat ca localnicii se uita cam urat cand e vorba de limba rusa. Ar accepta mai usor germana, iar franceza este inutila. Nu am intalnit probleme cu engleza nici in supermarketuri, nici in alte locuri, iar biletele de transport pot fi cumparate de la automatele existente in statiile de metrou, acestea avand si meniu in limba engleza / germana si cred ca si franceza. De asemenea, tot in statiile de metrou exista pliante de informare (trasee, tarife) in limba engleza. Util poate fi http://www.dpp.cz, site-ul oficial al companiei de transport. Sunt toate informatiile necesare, inclusiv orele la care ajung mijloacele de transport in statii. Si orele acelea sunt respectate cu sfintenie.
    Atentie la traversarea strazii, mai ales in zonele cu tramvai: tramvaiul are prioritate intotdeauna, nu opreste la trecerile de pietoni.
    Despre partea cu banii, da, este mai bine sa procuri coroane din tara si / sau sa ai un card.
    Si un amanunt, legat de Castelul Praga: este cel mai mare castel din Europa, intins pe 7 ha.

Recent Posts

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

36 de minute ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

43 de minute ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

o zi ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

2 săptămâni ago