O istorie a cafenelelor din București și povestea Casei Capșa

Cafeneaua a fost dintotdeauna un spațiu menit socializării  care a adunat laolaltă oameni de profesii diferite și le-a coagulat interesele comune. Aceasta a fost unul dintre primele spații publice din teritoriul valah, deși, până în vremuri recente, a fost unul exclusiv masculin. Cafeaua a pătruns în Valahia în perioada fanariotă, prin intermediul rutelor comerciale dintre Orient și Apus. Odată cu importarea produsului, au fost îmbrățișate și obiceiurile legate de acesta.

Astfel,  în anul 1667, în timpul domniei lui Radu Leon, este înființată prima cafenea din București de către turcul Kara Hamie. Aceasta se afla în vecinătatea Bisericii Doamnei și a viitorului han Șerban Vodă, de pe locul Băncii Naționale de astăzi. Proprietarul a fost seimen, adică mercenar, în trupele sultanului Mehmed al IV-lea. După moartea sa, cafeneaua a revenit Imperiului Otoman, iar în decembrie 1691 a fost vândută lui Kavaz-baza pentru 65 de piaștri. În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, au fost deschise  astfel de spații asemănătoare pe Podul Beilicului, actuala Cale Șerban Vodă. Pe 20 februarie 1734 apare localul cafegiului Gheorghe, aflată undeva între Strada Doamnei și Strada Batiștei. Doi ani mai târziu, este pomenită cafeneaua cu biliard a venețianului Michelle (prima mențiune documentară a unei săli de biliard din București).

În anul 1781, armeanul Ștefan Altîntop a primit permisiunea din partea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o cafenea în apropierea Curții Domnești, în partea nordică a pieței Sfâtului Anton, în schimbul unei simbrii de 10 tale pe an. Localul se va numi “Cafeneaua Veche”. Ea  a fost construită pentru a fi pusă la dispoziţia celor care îl vizitau pe Vodă în scopuri politice, un fel de salon de primire pentru oaspeți și avea atunci denumirea de Curtea Domnească. În mod surprinzător, a supraviețuit incendiului din 1847, ce mistiuse mare parte din București. Cafeneaua, ce deservise până atunci Curții Domnești, devine un loc de intalnire, un spațiu în care ultimele evenimente din lumea politică și socială erau dezbătute intens și a devenit locul de întâlnire pentru personalități ale vremii, precum Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Luca Caragiale, Mihail  Văcărescu sau chiar regele Carol al II-lea. Istoria cafenelei este legată de cea a hotelului Universal, aflat chiar lângă local, la numărul 14 al străzii Covaci, sediul celebrului ziar Timpul. Eminescu, redactor la ziar între anii 1880 și 1881, a fost unul dintre clienții fideli ai Cafenelei Vechi.

În această perioadă, numărul cafenelelor a crescut considerabil, astfel încât, în 1819 existau în București 21 de cafenele, iar în 1900, 142. În timpul războiului, au fost reduse la 15, pentru ca după sfârșitul celui de al Doilea Razboi Mondial, să fie în totalitate închise și sigilate de Guvernul Petru Groza, cu scopul de a deturna atenția bucureștenilor de la marile lipsuri alimentare. În anul 1853, fostul combatant garibaldian Francesco Bruzzessi a deschis o cafenea la parterul Hotelului “Orient”, fostul han Trăznea, de pe Podul Mogoșoaiei.  După anul 1877, când Bruzzessi a fost numit consul al Italiei la Bucureşti, investiţia sa a fost preluată de dalmat Andrei Tripcovici. Localul cafenelei a fost demolat în anul 1897 iar pe locul ei a fost construit ulterior Hotelul Splendid. Undeva prin decembrie 1858, italianul Giovani Fieschi a deschis pe strada Şelari celebra cafenea care i-a purtat numele și se afla la parterul hotelului omonim. Hotelul italianului Fieschi de pe Şelari nr. 8 a fost una dintre primele clădiri  cu mai mult de două etaje din Bucureşti. Tot în anul 1853, polonezul Fialkowski a închiriat casa Török de la intersecţia străzii Câmpineanu cu Podul Mogoşoaiei şi a deschis aici o cafenea devenită în scurt timp cunoscută. Cafeneaua avea sală de biliard iar la mese se mai jucau table şi domino. Viaţa cafenelei se încheie odată cu moartea proprietarului în anul 1898. 

Între alte cafenele faimoase, dar dispărute, amintim aici cafeneaua Kübler (1868), demolată alături de hotelul Imperial pentru a se mări Piaţa Palatului Regal; cafeneaua Frascatti apărută în 1875, demolată şi ea în 1935. Pe locul ei a fost construit sediul Teatrului «Constantin Tănase» de pe Calea Victoriei.

Cafenelele au fost încă de la începuturi un spaţiu al polemicilor, disputelor politice şi al ideilor revoluţionare. În septembrie 1782 vodă Caragea a poruncit Agiei să ia măsuri împotriva celor care cârtesc prin cafenele. Şi în 1787 Vodă Mavrogheni a cerut să fie pedepsiţi «farmazonii» care tulburau liniştea oraşului cu «vorbe neadevărate» iar în 1789 a poruncit să fie închise cafenelele în care se umblă cu «alte vorbe».

Și pentru ca  aproape mereu cafeaua era însoțită de narghilea, țigară sau desert, tot în această perioadă s-a dezvoltat industria dulciurilor. În urmă cu peste 300 de ani, boierii se delectau cu șerbeturi, dulcețuri și fructe, pe când oamenii de rând se îndulceau cu foarte popularul magiun. Gastronomia românească a preluat și a adaptat  multe dintre  rețetele deserturilor  orientale. 

Istoria  cofetăriei Capșa începe în anul 1851,  când Vasile Capșa, fiul cojocarului Constantin Capșa, își convinge fratele mai mare, pitarul  Anton Capșa, să demisioneze pentru a deschide împreună cofetăria “ La doi frați Vasile și  Anton Capșa”, cu sediul în Hanul Damari. În 1857, firma s-a mutat în Casa Castrișoaiei, iar în următorul an li se asociază și fratele lor mai mic, Constantin. După zece ani, Vasile ajunge să se ocupe singur de afacere, deoarece frații lui se retrăseseră, însă un an mai târziu el se bucură de ajutorul fratelui său Grigore, care se perfecționează în arta cofetăriei la Paris. Sub conducerea lui Grigore și a lui Ștefan( fiul lui Constantin) cofetăria își atinge apogeul existenței.

În 1873 primește Marea Medalie de Merit la expoziția de la Viena și organizează întâiul dineu de gală la Palatul Princiar. Peste doi ani, Grigore Capșa primește Brevetul de furnizor al Curții Princiare Sârbe și obține medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris( cofetarul va dobândi același rezultat, cu aceași ocazie, și în 1899, și în 1900). În 1881, expoziția de profil de la București îi aduce medalia de aur (la fel se va întâmpla și în 1884), iar  în 1883 obține medalia de bronz la Bordeaux. Din 1922, Casa Capșa a început un parteneriat cu fabrica “Ciocolata Zamfirescu”, care se afla pe culmile succesului. Istoria fabricii de ciocolată începe cu tinerii Constantin și Olimp Zamfirescu, care au cumpărat ,de la industriașul francez F. Bresson , prima fabrica de ciocolată din București, unde inițial au lucrat ca simple calfe. În anul 1931, Capșa SRL a încheiat o convenție prin care acorda firmei Zamfirescu dreptul de a vinde orice produs de ciocolată sub marca, ambalajul și denumirea Capșa.