Categories: de pe globnoutăți

O biserică veche de 450 de ani a apărut în mijlocul unui lac VIDEO

Biserica din Quechula, construit în 1564 şi abandonat ulterior, a fost acoperit de ape după construcţia unui lac de acumulare. Acum seceta din Mexic a făcut ca nivelul apei să scadă, iar ruinele bisericii au ieşit la suprafaţa, pentru prima dată în ultimii 50 de ani.

Orașul a fost ridicat pe la început de secol XVI de coloniștii spanioli. Tot atunci a fost construită și măreța biserică, care era mult prea mare pentru nevoile spirituale ale comunității de atunci, dar se spera ca numărul locuitorilor să crească în viitor. Din acest motiv chiar nu a existat un preot numit pentru această măreață construcție, aici făcând slujbe preoți de la parohiile învecinate.

În secolul XVIII, la aproximativ 200 de ani de la întemeierea urbei, o epidemie de ciumă a decimat populația, orașul devenind mai degrabă o fantomă. Prin 1966 guvernul Mexicului a aprobat construirea unui mare baraj la  Malpaso Dam. Lacul de acumulare al acestuia urma să înghită și orașul fantomă de la  Quechula.

Nu e prima oară când biserica iese la iveală. În 2002 și în 2015, ruinele bisericii au fost vizibile, însă niciodată ca acum.

Maria Stefan

View Comments

  • Mie îmi pare mai înaltă biserica decât malul defrișat al lacului (care se află sub ape în condiții normale). Adică se poate să fie deasupra apelor și la nivelul normal.

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

o oră ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

6 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

7 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago