O bazilică romană ridicată de Irod, redescoperită în Israel

Vestigiile unui ansamblu roman monumental au fost descoperite în ultimii ani, în Parcul Naţional din Ashkelon. Ar fi cel mai mare edificiu de acest gen din regiune, cunoscut de mulţi ani de arheologii israelieni, potrivit Le Figaro.

Format dintr-o bazilică – un lung edificiu civil destinat negoţului şi justiţiei – precum şi un oedon, acest complex era împodobit de coloane şi de un strat de marmură de o calitate demnă de cele mai bune edificii din lumea romană. 

Situat la 2.000 de kilometri de Roma, aceste clădiri nu sunt datate decât din vremea domniei lui Irod (37 – 4 î.d. Hr.), o epocă în care regatul evreu al Iudeei nu era încă o provincie imperială, ci un stat-client sub influenţă, aşa cum o demonstrează cu elocvenţă aceste diferite vestigii. 

Lungă de 115 metri, 34 lăţime, această bazilică a fost ridicată cu câteva straturi de piatră de mare, către centrul istoric al cetăţii antice, în formă de cruce care stă mărturie pentru frumuseţea “romană” a vechiului Ashkelon. 

Datarea sa din epoca lui Irod a putut fi confirmată de săpături, care s-au încheiat acum doi ani, gestionate de Autoritatea pentru Antichităţi din Israel. Acestea au dezvăluit de exemplu numeroase monede bătute cu efigia lui Irod în straturile fundaţiei acestui ansamblu. 

Flancată de două galerii laterale, “galeria centrală este înconjurată de rânduri de coloane şi capiteluri din marmură, care se ridicau la o înălţime estimată la 13 metri şi susţineau acoperişul clădirii”, au declarat într-un comunicat arheologii israelieni. 

Cantităţi mari de vestigii din marmură – aproape 200 în total – au putut fi descoperite, în special capiteluri şi arbori de coloane, dintre care unele au fost păstrate datorită utilizării lor în structuri meşteşugăreşti medievale, care au dispărut de atunci.

Unul dintre cele mai importante – şi cosmopolite – centre portuare din estul Mediteranei, Ashkelon a important din Asia Mică blocurile cu care urma să fie împodobit, spre deosebire de siturile siriene, mai la nord, bogate în marmură. 
Coordonate de arheologul John Garstang, aceste săpături au descoperit mai multe statui, dintre care cele mai frumoase o reprezentau pe zeiţa victoriei, Niké, precum şi divinitatea greacă a norocului, Tyché. 

Maria Stefan

Recent Posts

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

2 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

6 zile ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

7 zile ago

Supraturismul aduce taxe noi: „Se caută locurile instagramabile”

Sezonul vacanțelor vine cu noi taxe pe care turiștii trebuie să le plătească, pe lângă…

7 zile ago

Catacombe antice, comori istorice și locuri secrete din Turcia

Turcia este bogată în minuni antice. Aflată între Europa și Asia, această țară a fost în centrul a…

7 zile ago

Noaptea Muzeelor 2024. Anul acesta va avea loc ediția cu numărul 20

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc în data de 18 mai. Manifestarea de anul acesta…

o săptămână ago