„Nebunia” de la Cernobîl: cum a fost prevenită o nouă catastrofă în același loc blestemat

Forțele Rusiei au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl imediat după invadarea Ucrainei. Ei au plecat la sfârșitul după o lună, diminuând din frica producerii unui dezastru nuclear în Ucraina. Cei care lucrează la Cernobîl au povestit despre cum a fost „ocupația” rusă.

Jurnaliștii de la BBC și CNN au primit acces la Cernobîl. Centrala nu este una funcțională, dar așa-numita „zonă de excludere” din jurul ei, una dintre cele mai radioactive zone din lume, este supravegheată permanent de ingineri și specialiști, pentru menținerea sub control a radioactivității.

„Au fost în Pădurea Roșie și au venit înapoi cu încălțămintea contaminată. În această cameră a crescut radioactivitatea pentru că au stat aici”, a povestit soldatul ucrainean Igor Ugolkov pentru CNN în timp ce le arăta reporterilor camera în care au stat soldații ruși cât timp s-au aflat la Cernobîl.

Pădurea Roșie, aflată lângă centrală, a fost denumită așa după dezastrul nuclear din 1986, când copacii acesteia au devenit roșii după ce au absorbit radiațiile.

Potrivit relatărilor, soldații ruși ar fi săpat tranșee în pădure și, după cum transmitea The Guardian în 1 aprilie, unii dintre aceștia ar fi fost transportați în Belarus pentru tratament post-contaminare.

La Cernobîl, inginerul Valeri Semenov povestește pentru BBC că soldații ruși au ținut cont de puține dintre măsurile de siguranță impuse pentru supravegherea și izolarea materialului radioactiv.

„Dacă rămâneam fără curent, ar fi urmat o catastrofă”, spune el, povestind cum, în perioada de trei zile în care a fost tăiat curentul, a făcut eforturi disperate pentru a găsi combustibil pentru menținerea în funcție a generatorului de siguranță. „Am furat combustibil de la ruși pentru a preveni o catastrofă”, adaugă el.

Militarii ucraineni care protejau centrala la sosirea rușilor au fost capturați și nu se știe unde sunt.

Semenov povestește că pentru a se proteja de un eventual atac, rușii și-au construit baricade din saci cu nisip chiar lângă sarcofagul care protejează reactorul 4, cel care a explodat în 1986. „De parcă soldații noștri ar fi deschis vreodată focul înspre reactor”, spune inginerul de la Cernobîl.

Militarii ruși au stat la Cernobîl timp de o lună, fără măsuri de prevenire a zonelor contaminate, scrie CNN, care îl citează pe ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, aflat împreună cu reporterii la centrală.

„A fost o nebunie. Nu am idee de ce au mers [în Pădurea Roșie]. Dar au mers, s-au întors aici și nivelul radiațiilor a crescut [în clădire]”, spune el.

Angajații de la Cernobîl povestesc că au încercat să păstreze siguranța acesteia în condiții extreme, sub amenințare, fără posibilitatea de a desfășura ture optime gestionării unui mediu radioactiv.

Cei 169 de membri ai Gărzii Naționale a Ucrainei care, păzeau centrala în 24 februarie, când Vladimir Putin a dat ordinul invadării Ucrainei, au fost închiși într-un buncăr timp de 30 de zile, fără acces la lumină sau aer curat, spun autoritățile ucrainene. Ei au fost luați de ruși la părăsirea centralei și nu se știe unde sunt acum.

Cronologia dezastrului de la Cernobîl din 1986

La ora 01:23 în noaptea de 26 aprilie 1986, un test de siguranță banal la centrala nucleară de la Cernobîl a scăpat de sub control, provocând cel mai mare dezastru nuclear civil din istorie. 

O centrală nucleară funcționează similar cu un motor cu aburi: reacția uraniului generează căldură, care evaporă apa, iar vaporii antrenați în turbine generează electricitate. Un mecanism de siguranță este introdus în zona cu uraniu, pentru a încetini reacția – barele de control sunt făcute din bor, care încetinește fisiunea nucleară, însă vârful de grafit al acestor bare crește rata fisiunii. Un alt mecanism pompează apă în jurul sistemului de reacție pentru a preveni supraîncălzirea.

La începutul testului efectuat în noaptea dintre 25-26 aprilie 1986, însă, mecanismul de siguranță a fost îndepărtat și tehnicienii au pierdut controlul asupra lichidului de răcire, ceea ce a dus la creșterea temperaturii, care a dus la topirea miezului.

Când a explodat, reactorul 4 a aruncat în aer 8 tone de deșeuri radioactive. 115 mii de oameni au fost evacuați din jurul centralei, iar peste 500 de mii de oameni au contribuit timp de peste 15 zile la gestionarea accidentului. Se știe de 31 de victime, 28 dintre care au fost „lichidatori”, primii care au intervenit la fața locului – însă nu se știe cât de mulți oameni au murit sau au avut probleme medicale în urma expunerii la radiație.

Norul de radiație s-a răspândit peste Europa. Accidentul de la Cernobîl a emanat de 400 de ori mai multe radiații toxice decât bomba de la Hiroshima. Teritoriul Belarusului a primit 60% din impactul inițial, iar deși Uniunea Sovietică a încercat să ascundă accidentul, autoritățiile suedeze au raportat nivelurile ridicate de radiație.

Inițial, s-a construit un sarcofag de beton pentru a închide reactorul – înăuntrul său rămân 200 de tone de combustibil radioactiv. Celelalte reactoare au rămas în funcțiune până în 2000.

Odată ce sarcofagul a început să se degradeze, comunitatea internațională a construit o structură de închidere pentru reactorul 4, care a fost pusă peste reactorul 4 în 2016.

Peste 2.500 de km pătrați de teritoriu au fost izolați în zona de excludere, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei.

Pas cu pas dezastrul de la Cernobîl

4 februarie 1970: La 100 de kilometri distanță de Kiev, înspre granița cu Belarus, este fondat orașul Prîpeat, un așa-numit atomgrad – un oraș închis, în care s-au mutat muncitorii la viitoarea centrală nucleară Cernobîl cu familiile lor.

26 septembrie 1977: Primul reactor de la centrala nucleară Cernobîl este inaugurat. Următoarele reactoare sunt inaugurate în 1978, 1981 și 1983.

25 aprilie 1986:

01:06: Operatorii de la Cernobîl încep un test de siguranță la reactorul 4, în același timp cu o oprire a reactorului pentru lucrări de mentenanță. Rolul testului este de a determina dacă miezul nuclear va fi răcit în continuare în cazul în care ar cădea electricitatea. Deși acest test nu implică partea nucleară a centralei, ci doar pe cea electrică, departamentele nu au discutat corespunzător, așadar nu s-au coordonat bine.

14:00: Sistemul de răcire al reactorului 4 este oprit pentru a nu afecta testul de siguranță. Acest fapt nu cauzează catastrofa, dar face să fie mai greu să fie oprită. Atât testul cât și oprirea sunt amânate, din cauza nevoii de a genera energie pentru Kiev. Fără această amânare, testul s-ar fi derulat ziua.

23:10: Operatorilor le este permis să continue testul și începe reducerea electricității.

24:00: Intră la muncă tura de noapte personal pregătit mai prost, despre care se crede că nu au fost instruiți în legătură cu modul de desfășurarea a testului.

26 aprilie 1986:

00:28: Curentul electric scade la un nivel periculos de jos, prea jos pentru derularea testului.

00:32: Operatorii încearcă să rezolve ridice nivelul electricității prin ridicarea barelor de control ce separau fragmentele de uraniu, însă concentrarea de xenon în miezul reactorului face ca electricitatea să nu crească.

01:03: Curentul electric devine stabil, iar operatorii decid să continue testul. Sistemele de siguranță sunt oprite. Se creaște fluxul de apă către reactor.

01:23:04: Începe testul de siguranță, iar curentul electric crește.

01:23:35: Circulația redusă de lichid de răcire provoacă viduri în tuburile de presiune, ceea ce crește reactivitatea.

01:23:40: Unul dintre operatori apasă butonul de oprire de urgență, dar barele de control nu intră cum trebuie în miez. Modul în care sunt reintroduse barele provoacă o creștere de electricitate.

01:23:58: Prima explozie: din cauza căldurii, miezul începe să se descompună, aburul se strânge și tuburile de abur explodează. Acoperișul reactorului este lansat în aer, expunând miezul fierbinte. Cade electricitatea din centrală. Radiația începe să se răspândească.

01:28: Ajung primii pompieri, care neștiind despre problemele radiației, nu poartă echipament de protecție.

02:15: Oficialii sovietici din zonă încep o întâlnire de urgență, unde decid să oprească intrarea și ieșirea din Prîpeat. Polițiștii care blochează drumurile nu poartă echipament de protecție.

05:00: Se închide reactorul 3, apoi și celelalte două.

06:35: Toate incendiile, în afară de cel din reactor, sunt stinse. Acest incendiu rămas, în care arde grafitul, propulsează particule radioactive în atmosferă.

27 aprilie 1986:

10:00: Elicopterele încep să arunce nisip, lut, bor, dolomit și plumb peste miezul reactorului, pentru a reduce radiațiile. S-au efectuat peste 1.800 de zboruri pentru a arunca toate materialele.

14:00: Începe evacuarea populației din Prîpeat și localitățile din zonă. Oamenilor li se spune că este doar temporar.

28 aprilie 1986: Detectoarele calității aerului din Suedia percep o cantitate foarte mare de radiație în atmosferă, care se presupune că vine dinspre URSS. Oficialii sovietici recunosc că s-a întâmplat ceva, dar spun că situația e sub control.

1 mai 1986: Parada de 1 mai din Kiev continuă, în ciuda radiațiilor. Se află și la București despre catastrofă.

4-5 mai 1986: Se introduce azot lichid sub reactor, pentru a-l răci.

6 mai 1986: Scade temperatura din reactor. Scad nivelurile de radiație, probabil pentru că se stinge focul din reactor. Oficialii închid școlile din Kiev și recomandă oamenilor să nu iasă din casă.

8 mai 1986: Primele 20.000 de tone de apă radioactivă sunt scoase din subsolul de sub reactor.

14 mai 1986: Mihail Gorbaciov discută pentru prima oară despre dezastrul de la Cernobîl.

20 mai 1986: Se începe construcția sarcofagului în jurul reactorului.

25-29 august 1986: Într-o conferință a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, oamenii de știință dau vina nu doar pe eroarea umană, ci și pe probleme tehnice ale modelului sovietic de reactor.

1991: Se închide reactorul 2.

1996: Se închide reactorul 1.

2000: Se închide reactorul 3, și odată cu el, centrala de la Cernobîl.

2006: Mihail Gorbaciov spune că accidentul nuclear de la Cernobîl se poate să fi produs colapsul Uniunii Sovietice.

2010: Se încep lucrările la noul sistem de protecție în jurul reactorului 4, mulțumită donațiilor a peste 40 de țări.

Noiembrie 2016: Începe mutarea construcției peste reactor.

Iulie 2019: Se termină instalarea sistemului de protecție.

Februarie 2022 Trupele ruse ocupa vechea centrală și au prizonieri personalul care menține și monitorizează activitatea centralei, apoi o lună mai târziu se retrag.