„Nava de piatră” din Grecia, una dintre cele mai frumoase insule din lume

Oraşul Monemvasia, din Grecia, se numără printre cele mai frumoase orăşele din lume, adevărate oaze de relaxare pentru turiştii dornici să se refugieze departe de lumea dezlănţuită.

Oraşul Monemvasia, situat în prefectura Laconia, din peninsula grecească Peloponez, a fost numit de poetul grec Yiannis Ritos „nava de piatră”, iar cei care l-au vizitat laudă necontenit frumuseţe locului brăzdat de străzi pavate şi înguste, scrie „Huffington Post”. Urmele unui trecut uitat, bisericile medievale, fortăreţele de piatră, se îmbină cu modernitatea plajelor şi a localurilor cu specific grecesc.
Un mozaic de culturi, având influenţe veneţiene, otomane, bizantine şi din partea francilor, oraşul grecesc impresionează prin arhitectura sa şi prin mărturiile istorice, prezente la tot pasul.
Una din cele mai cunoscute atracţii turistice din Monemvasia este peştera Kastania, cu formaţiuni geologice rare, a cărei formare naturală a durat milioane de ani.
Maria Stefan

Recent Posts

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

o zi ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

o zi ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

2 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

2 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

2 zile ago

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

5 zile ago