În partea stângă a aleii principale, în apropierea porții de intrare a Grădinii Botanice, se înfățișează o clădire cu două etaje de un alb imaculat, ocrotită de o vegetație bogată. Este sediul Muzeului Botanic, unde plantele sunt ridicate la rang de cinste.
Acesta găzduiește o gamă largă de colecții care oferă vizitatorilor informații despre lumea plantelor și despre istoria botanică. Exponatele sunt organizate în jurul unor teme de bază. Colecțiile de plante sunt întregite de animale naturalizate și diorame pentru a reprezenta cât mai fidel diferitele tipuri de ecosisteme.
Printre exponatele deosebite, care stârnesc curiozitatea, se numără:
Muzeul Botanic a fost înființat de botanistul Dimitrie Brândză în anul 1882, fiind inițial găzduit într-o încăpere a Palatului Universității. În anul 1884, a fost distrus într-un incendiu.
În 1884, în zona Cotroceni, a fost înființat un nou muzeu, care este avariat în timpul unui bombardament din al doilea război mondial.
În 1960 Prof. Dr. doc. Ion T. Tarnavski, organizează un muzeu în sediul Institutului Botanic, având la bază picturi ale plantelor realizate de pictorița italiană Angiolina Santocono. Dar, muzeul are de suferit în urma cutremurului din 1977.
În anul 1978, Dr. George A. Nedelcu concepe și realizează, un mare Muzeu Botanic, pe baze ecologice, care cuprinde 22 de săli. Se aplică pentru prima dată zonarea și etajarea vegetației. Este subliniată unitatea lumii vii prin adăugarea la biotopuri a reprezentaților lumii animale.
Muzeul, refăcut și îmbogățit, face parte din patrimoniul cultural și arhitectural al României.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, din inițiativa lui Carol Davila și după proiectul lui Ulrich Hoffmann, modificat ulterior de arhitectul F. Rebhun, se amenajează prima grădină botanică din București, în spațiul parcului Palatului Cotroceni.
Sub îndrumarea lui Dimitrie Brândză, Grădina Botanică devine o instituție științifică și didactică de renume.
În concluzie, Muzeul Botanic are multe lucruri de oferit. Vizitează-l și ascultă-i povestea!
Bibliografie
Autor: Daniela Pascu
Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…
Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…
Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…
Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…
Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…
Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…