Muzeul ASTRA din Sibiu investeşte 2,5 milioane euro într-un spaţiu pentru învăţarea şi promovarea meşteşugurilor româneşti

Muzeul ASTRA din Sibiu a anunţat începerea lucrărilor pentru renovarea Casei Artelor, primul centru din Sibiu care va reuni învăţarea, promovarea şi comercializarea obiectelor meşteşugăreşti de artă românească.

Muzeul Astra Sibiu

Investiţia totală va fi de 2,5 milioane euro şi va include renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piaţa Mică a Sibiului şi transformarea ei în spaţiu pentru organizarea de ateliere de meşteşugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziţiona obiecte de artizanat, dar şi o cafenea culturală amenajată la parterul casei.

Iniţiativa face parte din Proiectul Restaurarea si revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Muzeul Astra Sibiu

Un viitor pentru artizanatul românesc

Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc, atât prin atelierele organizate cât si prin Galeria de Artă Populară unde meşteşugarii din România îşi vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meşteri tradiţionali din toată ţara. Tot aici, sunt incluse în proiect spaţii pentru ateliere meşteşugăreşti, în care se vor putea implica localnicii. De asemena, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spaţii pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziţii temporare şi evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziţie inovativă despre meşteşugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean. Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) şi Mussene I Sor

Ce înseamnă investițiile viitoare pentru Muzeul ASTRA

,,Ne aflăm într-un moment în care suntem nevoiţi să insistăm pe fapte concrete şi să ducem mai departe puterea exemplului. Proiectul de restaurare a Casei Artelor va genera un liant între meşteşugari şi inima unui oraş istoric, cum este Sibiul, o urbe de nivel european. Va genera conexiuni puternice bazate pe tradiţiile multiculturale. Casa Artelor va deveni un hub pentru ateliere interactive, animate de prezenţa meşterilor. Totodată trebuie menţionată aici şi importanţa economică pe care o va avea un astfel de spaţiu. Perioada grea a pandemiei ne-a afectat pe toţi, implicit şi pe meşterii tradiţionali. Aşadar, Casa Artelor va fi cu siguranţă un real generator de venituri sustenabile pentru cei care duc tradiţiile mai departe, dar şi o sursă de obiecte utile şi de calitate pentru localnici şi turişti deopotrivă. Implementarea unui astfel de proiect major, cu sprijinul UMP, este un real exemplu de bune practici în managementul cultural. In acelaşi timp, proiectul va genera o serie de resurse pentru judeţul Sibiu, acoperind cu succes nevoile identificate în dezvoltarea unui turism cultural de calitate, plasarea pe piaţa muncii a resursei umane cu competenţe certificate pentru interventiile specifice in arhitextura vernaculară şi urbană, istorică, şi probabil o şansă a ruralităţii. Colaborarea cu partenerul din Norvegia va genera, sperăm noi, o strategie asumată la nivelul autorităţii, iar la nivel naţional, un exemplu de bună practică. Imi asum astfel o nouă etapă în misiunea pe termen lung a Muzeului ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

,,Pentru noi această cooperare este fundamentală în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră viitoare. Ca muzee, jucăm un rol important în societate şi transmitem generaţiilor viitoare cunoştinţele noastre, istoria noastră. Depinde de noi felul în care le prezentăm şi le transmitem generaţiilor viitoare.”, a declarat Karen Espelund, directorul executiv al MiST

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice. Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde între 1994 şi 2014 şi 1,55 miliarde pentru perioada de finanţare 2014 – 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro.

Programul RO CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro.

Maria Stefan

Recent Posts

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

13 ore ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

13 ore ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

23 de ore ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

23 de ore ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

2 zile ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 săptămâni ago