Categories: de pe glob

Mormântul lui Meru, un sit o vechime de 4.000 de ani, deschis pentru turiști în Egipt

Mormântul lui Meru, un oficial de rang înalt din perioada Regatului Mijlociu a fost restaurat, documentat şi deschis pentru turişti în Egipt.

Mormântul lui Meru este cel mai vechi sit accesibil publicului de pe malul vestic al Nilului din Luxor, care găzduieşte unele dintre cele mai spectaculoase monumente faraonice ale sale, inclusiv Valea Regilor, informează Agerpres.

Meru a fost un oficial de rang înalt de la curtea faraonului Mentuhotep al II-lea din Dinastia a 11-a, care a domnit până în anul 2004 î.Hr. şi care, ca şi Meru, a fost înmormântat în necropola Asasif de Nord.

Tăiat în stâncă în Antichitate, mormântul lui Meru a fost restaurat de Centrul Polonez pentru Arheologie Mediteraneană de la Universitatea din Varşovia şi Consiliul Suprem pentru Antichităţi din Egipt.

Mormântul, cu deschiderea către strada procesiunii spre Templul lui Mentuhotep al II-lea, include un coridor care duce spre o capelă pentru ofrande cu o nişă pentru o statuie a defunctului. Un puţ funerar coboară într-o cameră funerară cu un sarcofag.

„Aceasta este singura cameră decorată din mormânt, cu un ornament neobişnuit de pictură pe tencuială de var”, a adăugat Fathi Yassin, director general pentru Antichităţi din Egiptul Superior.

Mormântul lui Meru este cunoscut cel puţin de la jumătatea secolului al XIX-lea, conform misiunii arheologice egipteano-poloneză. Specialişti italieni în conservare au curăţat unele dintre picturile murale în 1996.

Foto: Facebook / Ministry of Tourism and Antiquities

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago